abilitatile bebelusului intre 1-3 ani

intre 13-15 luni
-se plimba singur
-arata cu degetul ce-si doreste
-spune cateva cuvinte in jargon

la 18 luni
-urca scarile cu sprijin
-urca pe scaun
-incearca sa se alimenteze singur
-arata partile corpului
-il intereseaza pozele dintr-o carte
-poate construi un turn din 3-4 cuburi

la 24 luni
-alearga bine
-urca si coboara scarile singur
-loveste mingea cu piciorul
-vorbeste in propozitii de 2-3 cuvinte
-asculta povesti
-intoarce o singura pagina dintr-o carte
-ajuta la dezbracat
-deschide usa
-copiaza o linie orizontala cu creionul
-recunoaste obiecte familiare


la 3 ani
-cunoaste pozitiile spatiale
-copiaza un cerc, o cruce
-incepe sa invete culorile
-este varsta intrebarii de ce?
-danseaza, canta

cam asa este,dar vezi tu eu zic ca depinde de copil!stiu copii care sunt f,f isteti si fac anumite chesti de f mici!dar sincer cred eu ca nu este bine nici asa ca la un momendat ajung sa gindeasca prea matur ptr varsta lor :roll:

pe mine una ma minuneaza seby pe zi ce trece..a invatat sa arate unde ii sunt nasul,gura, ochii, urechiile,parul, capul..mai face si valeu din cap..adica da din cap intr-o parte si alta..plus ca face cu degetelul rusine..in obrajor..arata unu cu degetelul..ca atata are..face pa, pa...nu e voie din manuta...si multe altele...e istet ptr varsta lui...

Deea nu e in stare sa coboare treptele singura,inca are pamparsi ,dar sa se machieze si sa urle dupa cerceii mei,inel sau margele poate.intelege tot si este speculanta,daca ii spun "nu"se da cu capul de jos sau vine si se aseaza dragostos in bratele mele,depinde de starea pe care o are atunci.

SUNT TARE PUNGASI ! seby urca si coboara scarile..atarnat de mana mea...se urca singur pe scaun...se da jos...

sti Diana poti adauga si o poza cu Deea cu cercei sa vada si fetele ca este tare dragalasa!

asa...asa..ca pe mine nu ma asculta!

Dezvoltarea limbajului la copiii de 1-3 ani - evolutia


La incheierea primului an de viata, copilul poate sa pronunte doar cateva cuvinte. Urmeaza o perioada de cateva luni in care se face o pauza, in sensul ca mai achizitioneaza doar cateva cuvinte. Apoi marea majoritate, incepand cu 1 an si jumatate, 1 an si 8 luni, ajung usor la 200-300 si catre 3 ani dispun de 1000-1100 de cuvinte. Totodata este evident si un progres calitativ.

Daca la inceput cuvantul este mai mult un semnal, o componenta a unei situatii in care trebuintele copilului au cea mai mare importanta, acum el devine cu adevarat un semnificant pentru stimulii concreti, incepand sa-i inlocuiasca in relatiile de comunicare cu adultul. Trebuie sa observam si faptul ca inainte de a pronunta el insusi cuvintele, copilul realizeaza semnificatia lor chiar daca aceasta este difuza si globala si atasata situatiilor concrete.

Insusirea limbajului este terminata de progresele functionale ale aparatului fonator care urmeaza un program ereditar. In acelasi timp procesul este conditionat de relatia afectiva cu mama, cea mai puternica din existenta fiecaruia. Prin urmare, activitatea directa cu obiectele si comunicarea cu mama constituie sursa continutului semantic al cuvintelor asimilate de prescolari.

Structura gramaticala este cu preponderenta asimilata in dialogul cu adultul. Prima jumatate a celui de-al doilea an de viata este a cuvantului fraza. De la circa 1 an si 6 luni putem spune ca se intra intr-o a 2-a etapa a ceea a prefrazei, adica anteprescolarul foloseste 2-3 cuvinte, dar care nu sunt flexionate conform normelor limbii, iar prepozitiile, conjunctiile lipsesc. Acestea din urma nu au pentru copil inca nici o semnificatie si desi sunt simple ca structura sonora el nu le poate pronunta. De aceea persoanele straine nu-l inteleg pe copil si cei apropiati acestuia, parintii sau fratii, devin un fel de translatori. Cei din afara familiei pun frecvent o astfel de intrebare: "Ce spune?".

Acest fel de comunicare a copilului a fost numit limbajul mic dar se face adesea o greseala in legatura cu acest limbaj mic. Parintii si cei apropiati copilului cred ca se fac mai bine intelesi de catre acesta daca vorbesc in maniera lui. In aceste conditii poate aparea pericolul stabilizarii pentru un timp nejustificat de mare a unor structuri verbale gresite, intarziind procesul vorbirii.

De aceea se recomanda, in mod special, ca sa se vorbeasca mult cu copilul, insa corect, rar si clar. Este, deocamdata, mai important sa receptioneze pronuntia corecta a adultului, decat sa-l sacaim cu pronuntia lui, care poate fi doar pe moment o problema si dupa ce se produc perfectionari functionale corespunzatoare, pot disparea de la sine.

In al 2-lea an de viata copilul dobandeste in legatura cu limbajul, 2 feluri de experiente: tot ce-l inconjoara poarta un nume si el va dori sa-l afle si va pune frecvent intrebarea "Asta ce este?" si daca se exprima in cuvinte dorintele lui sunt mai repede indeplinite, iar cei din jur il iubesc mai mult. La aceasta varsta se pare ca tind sa domine cuvintele care desemneaza actiuni pentru ca obiectele pot fi aratate. Referirea la propria persoana este, de asemenea, caracteristica acestei faze. Copilul isi spune numele cand isi manifesta o dorinta, preluand felul in care i se adreseaza adultul. De exemplu, spune: "Ana nani!".

Dupa 2 ani apare fraza gramaticala si copilul treptat utilizeaza mai corect modelele adultilor, cu flexionarea cuvinteleor si a determinativelor cum ar fi adjectivele si adverbele. Copilul face eforturi de a se adapta verbal situatiilor diverse.

Un caz interesant este al unei fetite de 2 ani si 4 luni care este servita cu portocale si de fiecare data este intrebata: "Mai vrei?". Cand termina si mai doreste sa i se dea ea spune: "Mai vrei portocala!". In jurul a 3 ani copilul reuseste sa foloseasca corect pronumele eu, ceea ce exprima o generalizare a relatiei cu tu si el.

Insusit din ce in ce mai bine, catre 3 ani limbajul este folosit de copil in 3 situatii: prima este verbalizarea a ceea ce face adica pe copilul nu-l intereseaza daca este ascultat sau inteles. In a doua situatie, cuvantul este utilizat in comunicarea cu ceilalti si in a treia situatie este material pentru un joc specific copilariei si anume jocul verbal, adica copilului ii place sa se joace cu cuvintele, sa le repete si sa le transforme.

Spre 2 ani unii copii vorbesc din ce in ce mai bine, sunt intelesi de ceilalalti si ii pot surprinde pe ceilalti chiar prin corectitudinea si complexitatea unor cuvinte. Toate progresele realizate in legatura cu achizionarea cuvintelor si a structurilor gramaticale elementare ii permit copilului sa comunice din ce in ce mai bine, sa redea verbal ceea ce a auzit si a vazut.

Dezvoltarea limbajului la copiii de 1-3 ani - probleme?


Pe masura ce copiii incep sa articuleze primele cuvinte, apar diferite probleme de pronuntie de la inversarea totala a unor silabe in cuvant si pana la schimbarea unor litere cu altele (de exemplu, "i" este schimbat in unele cuvinte cu "u").

Initial, aceste "stalciri" sunt luate ca fiind foarte amuzante si uneori chiar incurajate de parinti. Pe masura ce timpul trece, insa, parintii devin ingrijorati de progresele copiilor lor: "Oare se dezvolta normal? Oare va vorbi in curand corect? Ce ar trebui sa fac?", fiind doar cateva din intrebarile pe care si le pun acestia.

Probleme de vorbire sau probleme de auz?
La nastere, copiilor le este testat auzul, insa chiar daca acestia trec cu bine acest test, in timp, pot suferi de pierderi progresive ale auzului. Aceasta poate fi una din problemele cauzatoare ale dezvoltarii deficitare si intarziate a vorbirii.

Pentru a oferi copilului ajutorul de care are nevoie este in primul rand, necesar ca parintii sa cunoasca toate problemele ce pot cauza aceasta intarziere in dezvoltare. De asemenea, trebuie facuta disctinctie intre vocabular ca si vorbire si vorbire-limbaj, primul include termeni gramaticali si de corectitudine gramaticala, in timp ce i cazul copiilor mici, vorbirea este cea care ne intereseaza. Puterea muschilor limbii, buzelor, obrajilor si mandibulei este foarte importanta in pronuntarea corecta a cuvintelor si in dezvoltarea propice a vorbirii.

Problemele vorbirii
Simptomele care ii pun de obicei pe parinti pe ganduri sunt in general cele evidente cum ar fi:

Copilul nu vobeste desi alti copii de varsta lui vorbesc deja
Copilul nu articuleaza cuvintele desi alti copii de varsta lui fac acest lucru deja
Copilul se balbaie - aceasta problema nu este una reala pentru majoritatea copiilor si se remediaza in timp
Copilul acumuleaza la un moment dat un vocabular bogat, dar in timp il pierde in loc sa progreseze
Cauze frecvente ale dezvoltarii intarziate a vorbirii
Principala cauza a intarzierii vorbirii o reprezinta problemele muschilor faciali. Acestea s-ar traduce prin uzul deficitar si incorect al muschilor buzelor, limbii, fetei in general. Acesta poate fi cauzat de:

anomalii
obiceiuri proaste (suptul degetului, scrasnirea dintilor, roaderea unghiilor)
amigdale marite sau alergii care restrictioneaza fosele nazale
De asemenea, o problema cunoscuta este cea a frenului lingual care poate fi ori prea scurt ori prea lung ceea ce face ca ridicarea limbii pentru articularea unor sunete sa fie ingreunata.

Pe langa aceste cauze se mai numara si cele legate de dezvoltarea fizica si psihica a copilului. Astfel ca mai pot fi enumerate si cauze precum:

probleme de auz: pentru a le depista din timp trebuie facute teste periodice pentru auz
balbaitul: s-a constat ca in cazu copiilor care se balbaie, exista deja in familie cineva care are aceeasi problema sugerand o legatura genetica. Pe de alta parte, foarte muti copii trec peste aceasta perioada
fratii mai mari: atunci cand au un frate mai mare care vorbeste de obicei in numele lor, acestia nu mai considera necesar sa incerce sa isi imbunatateasca vorbirea. La fel se intampla si daca parintii sunt aceia care nu lasa copilul sa vorbeasca sau il incurajeaza sa vorbeasca gresit si nu il corecteaza repetand cuvintele corect astfel incat, copilul sa poata intelege pe deplin cum trebuie pronuntat corect.
amigdale marite: imping limba inspre exterior si astfel ingreuneaza articularea corecta a unor sunete.
alergiile: unele alergii ingreuneaza procesul vorbirii, iar periodicitatea si durata lor pot cauza intarzieri in dezvoltarea normala a vorbirii
raniri/leziuni: acestea, in functie de natura lor si de organele afectate pot avea un rol major in intarzierea dezvoltarii normale a vorbirii
Pentru a preveni si depista din timp orice problema de sanatate a copilului care ar putea impiedica sau intarzia dezvoltarea normala a vorbirii, este bine sa nu neglijati controalele periodice de specialitate.
Dezvoltarea limbajului la copiii de 1-3 ani - probleme?
dezvoltarea copiii probleme limbajului cuvinte

Etape in dezvoltarea vorbirii la copii mici
In dezvoltarea unui copil, se diferentiaza cateva etape importante dupa care se poate urmari in linii mari dezvoltarea normala a vorbirii.

7 luni - 1 an: in aceasta etapa copilul intoarce capul in directia zgomotelor fara nicioi problema, recunoaste cuvinte simple ce desemneaza obiecte des folosite ("biberon", "jucarie"); gangureste si incearca sa silabiseasca; pronunta unul sau doua cuvinte chiar daca neclar.

1 - 2 ani: in aceasta perioada copilul stie deja cateva parti ale corpului si le poate numi la cerere; urmeaza comenzi simple si raspunde la intrebari simple; arata pozele unei carti in functie de cuvintele ce le desemneaza; spune din ce in ce mai multe cuvinte progresul putand fi observat lunar; foloseste intrebari cu unul sau doua cuvinte.

2 - 3 ani: pana la 3 ani copiii pot distinge semnificatiile cuvintelor; pot primi comenzi duble ("ia cartea si pune-o pe masa"); stiu cate un cuvant pentru aproape orice lucru; compun propozitii de maxim 3 cuvinte pentru a pune intrebari si pentru a discuta despre ceva; denumeste frecvent obiectele.

Arta jocului




Jocul este una din activitatile umane fundamentale. Prin joc omul isi satisface imediat, dupa posibilitati, propriile dorinte actionand constient si liber in lumea imaginara pe care si-o creeaza singur.

Pentru copii, jocul este o activitate extrem de serioasa si de importanta. Prin joc, un copil isi construieste lumea, o apropie, o analizeaza si incearca sa o inteleaga. Copilul invata, isi antreneaza creativitatea si depune efortul unei activitati de munca.

In joc, copiii rezolva probleme de viata
Copiii nu pot sa cunoasca lucrurile abstracte decat trecandu-le prin experienta multisenzoriala concreta. Prin joc, copiii rezolva probleme de viata, din mediul lor inconjurator fizic si social, creaza solutii diferite - ceea ce le va dezvolta gandirea, invata utilitatea obiectelor, asculta, inteleg, se concentreaza pe ceea ce fac, devin atenti, motivati si interesati.

La copilul sugar, jocul reprezinta miscarile mainilor si picioarelor, care-i produc satisfactie. Sugarul le repeta, simte ca poate sa se miste, sa apuce, sa traga, sa gangureasca si sa silabiseasca.

Mai tarziu, copilul mic incepe sa prinda obiectele, vrea sa le apropie si sa le analizeze, sa le descopere si sa le exploreze. Toate informatiile trec prin simturi - vede, pipaie, gusta, miroase si asculta. Mai tarziu le recunoaste, stie care-i plac sau care nu. La aceasta varsta descopera cu uimire ca daca trage de firul lampii aceasta se sparge, trage de fata de masa si paharul cade. In aceasta perioada cunoasterea si invatarea merg impreuna cu jocul.


Odata cu mersul biped universul se largeste si mediul de explorat devine mult mai mare. In aceasta perioada mama se ascunde si copilul o cauta. Cu cata placere zambeste sau chiar rade in hohote cand jocul se repeta. Apoi, tot mai mult, jocul cuprinde in el pe ceilalti. Copilul invata sa imparta cu altii, sa ii aiba parteneri in joc. Se joaca de-a mama si de-a tata, apoi de-a educatoarea si diferiti eroi.

Referindu-se la dezvoltarea psihosociala a copilului, recunoastem in evolutia ontogenetica urmatoarele tipuri de joc (Barbu Popescu, Serban, 1994):

jocul copilului sugar - prin zambet, privit si gangurit ca raspunsul la atentia si ingrijirea adultului. La acest tip de joc suntem interesati sa identificam modalitati de relationare intre parinte si copil
jocul solitar - incepe de la un an si este o forma de joc singur a copilului sau cu adultii in jurul lui
jocul paralel - incepe la 1 an si 6 luni si tine pana la 2 ani. Copiii se joaca singuri chiar cand sunt impreuna cu alti copii si constienti de prezenta acestora
jocul asociativ - in acest tip de joc copii se reunesc cu alti copii pentru a face o activitate, dar nu lucreaza impreuna si nici nu colaboreaza
jocul cooperant - unde copiii se aduna pentru a vorbi, pentru a se juca, a realiza actiuni impreuna. Acest tip de joc apare dupa 3 ani.
Puem considera ca jocul este cel mai important lucru pentru dezvoltarea copiilor. Intre joc si dezvoltare este o relatie de interdependenta si necesitate. Toti copiii sanatosi se joaca. In lipsa jocului avem un semnal ca este ceva in neregula cu copilul respectiv.
Un copil bolnav trece mai usor peste boala daca are langa el jucaria favorita si daca il tenteaza un joc usor care-l oboseste. Copilul stie intuitiv sa se joace dar are nevoie de sprijin pentru a-si orienta jocul.

Copilul se joaca din instinct si au nevoie de orientarea parintilor
Copiilor mici nu le spune nimeni sa se joace. In conditii normale, isi initieaza si organizeaza singuri situatii de joc. Copilul nou nascut poate sa vada dar nu sa inteleaga ce vede, sa auda dar nu sa asculte, sa zambeasca dar nu sa rada, sa scoate zgomote dar nu sa vorbeasca. Va invata sa faca toate acestea prin joc impreuna cu o alta persoana, adultul, care-l ingrijeste si creste.

Pentru a folosi obiectele in jocul lor copiii exploreaza indelung. In experienta de joc manuirea si manipularea obiectelor sunt foarte importante. Copiii exploreaza prin incercare si eroare. Exemplul cel mai cunoscut este al copilului care demonteaza masinuta spre tristetea parintilor care nu inteleg de ce nu se joaca cu ea. In fapt, acesta incearca sa o cunoasca prin simturile sale.

Copii simt nevoia sa fie intelesi si sa inteleaga lumea care ii inconjoara.
Ei nu vor sa se joace doar cum li se spune sau doar cum le arata adultii. Ei simt nevoia unor solutii personale care prefigureaza stilul personal de invatare si cunoastere.
Copiii invata si prin imitatie, in joc copiii imita sunetele si rolurile adultilor. Ana cearta papusa asa cum face mama cand ea nu mananca. Prin joc incearca noi cai sa realizeze rolurile adultilor. Prin joc sunt antrenate toate domeniile de dezvoltare a personalitatii copilului si de aceea E.Erikson (in 1963) considera ca jocul este ca un instrument prin care copiii scot la lumina sentimente si idei interioare.

E greu mersul la"olita"? ( sau cate ceva despre enurezis)




Enurezisul defineste mictiunile involuntare necontrolate.ale copilului.

Contnolul mictional copilul mic il dobandeste dupa ce a reusit sa-si controleze evacuarea scaunului. Ar fi explicatii care tin atat de maturizarea fiziologica cat si de cea psihologica, sustinuta de parinti pentru ca bebelusul sa castige cat mai curand capacitate de a cere olita. Este destul de neplacuta schimbarea copilului dupa ce evacueaza scaunul. Bebelusul intelege si in jur de 18 luni are primele succese in a-si anunta parintii ca vrea Caca! Revenind la enurezis, controlul acestei evacuari implica un proces complicat, pe care adultul nu-l mai constientizeaza, din fericire.

Organizarea autocontrolului la copil se realizeaza in felul urmator, incepe prin a-si controla initiativele declansarile de actiuni si operatii si dupa aceea autocontrolul stoparii si amanarii actiunii. De exemplu: doreste si vrea, sa apuce un obiect la oarece distanta, inca inainte de 12 luni isi pune in functiune vointa si se taraste sau merge de-a busilea si isi relizeza vointa, dorinta. La fel incepe apoi sa stie indeplinesca vointa cand ii este foame,sa manance; cand ii este sete : sa bea cu paharul si se poate continua cu multe alte actini pe care le porneste pentru ca copilul le vrea. Dupa acesta, copilul invata autocontrolul stoparii unei actiuni si apoi al amanarii. Stoparea unei dorinte cand aude Ť Nu ! ť, este o prima forma de control, care se infaptuieste ca executare a unui ordin. O face pentru a-si bucura parintii. Atunci cand isi ordona singur sa-si opresca o actiune, atunci, s-a realizat autocontrolul. Pentru actul mictional trebuie sa decodifice semnalul care il anunta ca vezica urinara este prea plina, sa amane actul golirii, relizat prin mictiune, pana ajunge la olita sau la WC. Cand reuseste sa constientizeze sensul acestui semnal autocontrolul s-a relizat. Aces proces depinde de maturizarea neuronala, in special de incheiere mielinizarii prin care prelungirile neuronale sunt izolate si pot conduce impulsurile fara a difuza, sau globaliza semnalul (venit de la vezica) .Autocontrolul, copilul il capata mai intai in stare de veghe, ziua, si mai apoi in somn.

Am facut acest preambul complicat pentru a intelege ca nu este deloc usor pentru copilul mic, sa merga la olita cand simte ca vrea pipi. Disfunctia acestui autocontrol este fie organica, adica aparatul urinar si renal au o suferinta, cum ar fi infectiile urinare sau malformatii si altele, fie psihogena. Psihogen, adica atunci cand exista o suferinta in planul afectiv-emotional si copilul isi pierde capacitatea constientizarii si auto-controlului urinarii.In ambele cazuri este un semnal de luat in sema si d va indemn sa specialistii:pediatru si psihologul. Dar atentie,ingrijorati-va numai atunci cand copilul are peste 3 ani pentru mictiunile diurne si peste 4-5 ani pentru cele din timpul somnului..

Etape in dezvoltarea copilului mic


Copilul mic are nevoie de ingrijirea si sprijinul adultilor. Toate nevoile copilului se satisfac intr-o simultaneitate, ierarhizare si omiterea unei nevoi destructureaza si deturneaza dezvoltarea adecvata.

Primii trei ani de viata sunt definitorii pentru existenta ulterioara a individului. Ingrijirea copilului se realizeaza in sensul obtinerii increderii in sine si evolueaza i relatia cu adultul. Cele mai intense emotii, sentimente se traiesc in acest interval de timp, cand instrumentele si abilitatile copilului de a le face fata nu sunt inca conformate. Brazelton afirma ca se consolideaza personalitatea copilului in masura in care invata despre lumea din jur explorand, comunicand si dezvoltandu-si astfel respectul fata de altii si de sine, asumarea riscului in cunoastere, intentionalitate sincontrolul de sine.
Principiile dezvoltarii

Copilul mic are nevoie sa fie respectat
In evolutia cresterii si dezvoltarii, copiiicunosc lumea prin simturile si corpul lor. Explorari repetate a mediului ambient, integrarea informatiilor se face in timp, respectul fata de copil se obiectiveaza in timpul care se acorda fiecarui copil pentru a integra texturi, gusturi mirosuri, sunete si a-si construi repere. Repere pe care se structureaza sensul individului ca existenta.
Dezvoltarea este unitara
Orice act al copilului inglobeaza cunoastere, adaptare la situatie, comunicare, emotie, reactie motorie. Ariile de dezvoltare sunt instrumente didactice si nu desfasurari reale. Ex: Cand copilul face "Pa"! miscare, coordonare, imitare-cognitiva, emotional-social
Schimbarile consecutive dezvoltarii sunt complexe si pot sa fie dificil de observat sau inobservabile.
Este intelept sa verific din timp si cu timp evolutia copilului.
Dezvoltarea este reciproca,schimbarile dintr-un mdomeniu influenteaza si pe celelalte
O achizitie motorie duce la acumulari cognitive si insotite de trairi ce pot consoida achizitia sau bloca. Vezi exemplul mobilizarii – primii pasi – accesul la un spatiu larg cu elemente noi, riscuri noi, descoperiri neintalnite pana atunci in interactiune cu mediu.
Variatia este un criteriu al dezvoltarii
Unii copii merg mai devreme si comunica verbal mai apoi, si invers. Dezvoltarea este un proces individual.
Dezvoltarea este un proces dinamic care alterneaza
Achizitiile dintr-un anumt interval necesita un timp de organizare. Durata de organizare si structurare se face prin unele regresii care conduc la dezechilibre tranzitorii. Identificarea persoanelor cunoscute de cele straine care se manifesta prin anxietate la necunoscut. (Varsta maximei anxietati descrisa de R.Spitz la 8 luni), este un exemplu remarcabil.
Dezvoltarea se realizeaza cu precadere in context social
Interactiunea copilului cu adultul care-I acorda ingrijiri se incheaga in relatia de Atasament. John Bowlby descrie relatia de atasament si procesualitatee acesteia ca si separarea ce ar putea fi considerat procesul invers, acestea sunt reciproce si al dolea nu se poate realiza fara primul. Ambele sunt constructive pentru dezvoltarea individuluisi devastatoare in structura psihologica prin lipsa lor. Daca Bowlby descria relatia de atasament ca precadere in Ť blocul ť mama-copil, Colwyn Traverthen si Martin Richards descriu realizarea atasamentului in situatia existentei mai multor persoane care acorda ingrijiri copilului, conditionat insa de consecventa si constanta acestor persoane care interactioneaza rutinard, adica emntin acelasi stil de ingrijire sensibil la reactiile copilului.
Reactiile in familie

Atasamentul intial intre copil si parinti .
Relatiile se cimenteaza sau se distrug in mica copilarie (Bettelheim 1969) Cercetarile in compartimentul de atasament precoce subliniaza importanta experientelor interactive mutuale, reciproce la varstele precoce atat pentru copil cat si pentru mama si o perioada critica pentru stabilirea atasamentului mama-copil a fost demonstrat (Goldberg 1977)
Cercetari recente in sindromul de esec de crestere, abuz, accidente multiple au sugerat ca aceasta se petrece i contextul esecului in relatia de atasament dintre mama si copil. Agitatia si grija generate in timpul srcinii serveste la energizarea in perspectiva a mamei si tatalui catre adaptarea spre noul nascut ce va veni. Energia pentru atasamentul fiecarui copil ca individualitate este sustinuta din timpul sarcinii.

Relatia totala a familiei este complexa
Se stei ca relatia de ingrijire a mamei creste potentialitatea operationala intelectuala a copilului, ca o functie numita preadaptiva prin explorari si experiente, printr-o crestere a constientei la necunoscut. Reducerea riscului de intarziere mentala.
Acestea fac sa para ca este o corelatie directa intre capacitatea cognitiva a copilului si forta atasamentului in termenii capacitatii lor, de a se relationa cu obiecte, de a procesa informatia de ceea ce este in jur sid e a invata.
tatal este important ca model de a stapanii agresiunile, temerile, fricile si jocul. Este nevoie de a se sti mai mult despr rolul tatalui, bunicilor in dezvoltarea copilului mic.
Trebuie tinut cont de rolul in fiecare faza a dezvoltarii copilului, a ponderii lor in structurarea experientelor copilului. Toate aceste relatii formeaza o matrice prin care copilul integreaza ce este in jur.
Toate cunostintele in detaliu vor sustine cadrul care produce sanatatea dezvoltarii si vor selecta ce este de inlaturat.
nu se poate realiza fara primul. Ambele sunt constructive pentru dezvoltarea individuluisi devastatoare in structura psihologica prin lipsa lor. Daca Bowlby descria relatia de atasament ca precadere in Ť blocul ť mama-copil, Colwyn Traverthen si Martin Richards descriu realizarea atasamentului in situatia existentei mai multor persoane care acorda ingrijiri copilului, conditionat insa de consecventa si constanta acestor persoane care interactioneaza rutinard, adica emntin acelasi stil de ingrijire sensibil la reactiile copilului.
Reactiile in familie

Atasamentul intial intre copil si parinti .
Relatiile se cimenteaza sau se distrug in mica copilarie (Bettelheim 1969) Cercetarile in compartimentul de atasament precoce subliniaza importanta experientelor interactive mutuale, reciproce la varstele precoce atat pentru copil cat si pentru mama si o perioada critica pentru stabilirea atasamentului mama-copil a fost demonstrat (Goldberg 1977)
Cercetari recente in sindromul de esec de crestere, abuz, accidente multiple au sugerat ca aceasta se petrece i contextul esecului in relatia de atasament dintre mama si copil. Agitatia si grija generate in timpul srcinii serveste la energizarea in perspectiva a mamei si tatalui catre adaptarea spre noul nascut ce va veni. Energia pentru atasamentul fiecarui copil ca individualitate este sustinuta din timpul sarcinii.

Relatia totala a familiei este complexa
Se stei ca relatia de ingrijire a mamei creste potentialitatea operationala intelectuala a copilului, ca o functie numita preadaptiva prin explorari si experiente, printr-o crestere a constientei la necunoscut. Reducerea riscului de intarziere mentala.
Acestea fac sa para ca este o corelatie directa intre capacitatea cognitiva a copilului si forta atasamentului in termenii capacitatii lor, de a se relationa cu obiecte, de a procesa informatia de ceea ce este in jur sid e a invata.
tatal este important ca model de a stapanii agresiunile, temerile, fricile si jocul. Este nevoie de a se sti mai mult despr rolul tatalui, bunicilor in dezvoltarea copilului mic.
Trebuie tinut cont de rolul in fiecare faza a dezvoltarii copilului, a ponderii lor in structurarea experientelor copilului. Toate aceste relatii formeaza o matrice prin care copilul integreaza ce este in jur.
Toate cunostintele in detaliu vor sustine cadrul care produce sanatatea dezvoltarii si vor selecta ce este de inlaturat.

Copiii si frica de apa


Caldurile mari din timpul verii ne coplesesc pe toti, adulti sau copii. Asa ca, plecati in concediu, la mare, la munte, sursele de apa sint o binefacere. Vara este bucuria copiilor pentru ca se pot balaci in voie in piscina, in mare, in riuri, la stranduri fara sa se mai gindeasca la faptul ca parintii le vor spune sa aiba grija sa nu dea apa pe jos in baie sau sa nu foloseasca prea multa apa pentru ca au apometre. Dar exista si unii copii carora le este frica de apa.

De ce le este teama copiilor de apa

Primele noastre luni de existenta, ca embrion, s-au petrecut in apa, in lichidul amniotic, in pintecele mamei. Totusi, pe unii copii apa ii inspaiminta. Un exemplu este acela al unei fetite in virsta de 2 ani si jumatate, care se temea de apa, fie ca era marea, piscina sau chiar apa din cada, in asa fel incit nu vroia ca vreo picatura de apa sa-i atinga fata.

Cei mici nu cred ca apa inseamna placere

Este adevarat ca apa, de cele mai multe ori, este sinonima cu placerea. Cufundarea sugarilor in apa provoaca pielii acestora senzatii agreabile, pe care ei si le manifesta prin zimbete si gingureli. Totusi, nu toti sugarii par sa impartaseasca aceasta bucurie si unii isi manifesta reactia prin plinsete chiar de la introducerea unui degetel si pina la cufundarea intregului corp. Anumiti psihologi leaga frica precoce de apa cu un traumatism particular in momentul nasterii: ruperea apei poate fi asociata cu o senzatie foarte stresanta si nelinistitoare pentru bebelus, care si-a fixat senzatia in memorie.

Copiii trebuie invatati sa iubeasca apa

Citeodata, anumiti parinti sint uimiti de copiii lor, bebelusi-inotatori chiar de la virsta de 4 luni sau care se comporta ca pestele in apa la mare de la virsta de 2 ani, si care vara urmatoare stau pe marginea piscinei sau pe malul apei fara sa mai fie tentati de apa. De fapt, familiarizarea cu apa este tot o invatare, la fel ca si mersul. Copiii trec adesea prin perioade de mari progrese sau prin momente de regresie. Este adevarat si faptul ca obisnuirea copilului cu apa, actiune care are loc in propria baie, poate sa-l determine pe copil, cind se mareste, sa-i fie frica de imensitatea marii si sa-l inspaiminte.

De ce anumitor copii le e frica de apa

Teoretic, copilul nu resimte frica de apa pina la 4 luni. Dupa aceasta virsta, fiecare bebelus are multe motive pentru a-i fi frica de apa, fiecare copil avind deja propria istorie si propriul motiv de a-i fi teama.

O amintire neplacuta

Poate fi vorba despre o experienta neplacuta cu apa. Fara sa stie, copilul a pastrat-o in memoria sa si de fiecare data cind se iveste ocazia de a intra in apa, aceasta amintire se declanseaza si ii provoaca teama. De exemplu, se poate ca, atunci cind era mai mic, sa fi facut baie cu apa prea calda, sau sa fi baut un ceai fierbinte, sau poate ca si cufundarea lui in apa sa-i fi provocat o otita dureroasa.

O amintire neplacuta la scoala

Se poate ca la scoala copilul sa fi fost impins in apa de un alt copil contrar dorintei sale sau sa fi fost tinut cu forta in apa, sau sa fi fost fortat sa sara de pe trambulina. Aceste motive pot fi suficiente pentru a-i provoca teama de apa.

Apa, asimilata cu un cosmar

In anumite perioade ale cresterii sale, mai ales dupa virsta de 2 ani, copilului ii poate fi frica de apa, mai ales daca el crede ca ea are puterea de a-l inghiti. Este deci victima imaginatiei sale bogate si a dificultatii sale de a diferentia realitatea de imaginar. Un baietel era ingrozit de fiecare data cind trebuia sa faca baie pentru ca avea impresia ca sifonul de la baie il va inghiti.

Indispozitie psihologica

Citeodata, fara ca totusi copilul sa aiba vreo teama, spaima brusca de apa sa fie expresia unei indispozitii interioare care sa nu aiba vreo legatura particulara cu apa. Cauzele trebuie cautate in mediul in care traieste: ele pot fi legate de nasterea unei fratior/a unei surioare, divortul parintilor, mutarea dintr-o locuinta intr-alta sau pot fi legate de faptul ca a invatat prea repede sa faca alta actiune, de exemplu, sa mearga.

Frica de apa a unuia dintre parinti

Ca unuia dintre parinti sa-i frica de apa este o situatie foarte frecventa, caci numerosi adulti (unu din patru, conform statisticilor) se tem, de asemenea, de apa. Este deci posibil ca, chiar fara sa-si fi manifestat aceasta frica, parintele sa-i fi transmis copilului frica de apa.

O adevarata fobie sau hidrofobie

Anumitor copii le este frica de apa la fel cum altora le este teama de paianjeni sau de serpi fara sa-i fi vazut vreodata. Este vorba despre o adevarata fobie, adica o frica inexplicabila fara ca ea sa aiba legatura cu o amintire neplacuta cu apa.

Cum ne pregatim de gradinita


Prima intalnire cu gradinita poate lasa urme placute sau neplacute, care sa influenteze latent starile copilului cand se afla in acest spatiu. Sunt diferente sensibile intre mediul familial, unde copilul este inconjurat de dragostea materna si este centrul atentiei parintilor lui si gradinita, unde paseste intr-un spatiu nou pentru el, unde trebuie sa se obisnuiasca cu atentia impartita pe cat posibil in mod egal a educatoarelor.

Majoritatea copiilor cand vin pentru prima data in gradinita pot manifesta teama mai mult sau mai putin crescuta fata de faptul ca trebuie sa ramana aici, singuri, fara nimeni din cei de acasa. Ei refuza uneori sa se desprinda de mana celor care i-au adus, au o crispare caracteristica care exprima starea de neliniste si tensiune pe care o traiesc.

Fata de acestia, atat conduita parintelui cat si a educatoarei trebuie sa fie cea de securizare afectiva a copilului si chiar de tolerare a unor cerinte care ar putea parea absurde. Ilustrativ din acest punct de vedere este cazul unei fetite care refuza sa stea in sala de grupa daca nu i se permitea sa se uite pe fereastra la mama care statea pe banca in curtea gradinitei. Toleranta educatoarei si a mamei fata de aceasta conduita ciudata a asigurat linistea copilului si a usurat procesul de acomodare cu gradinita.

Da-i timp copilului sa cunoasca gradinita si educatoarea
Pentru a se evita pe cat posibil aceste situatii, este foarte importanta colaborarea gradinita-familie inainte de a incepe copilul gradinita pentru o cunoastere suficienta a ambelor parti. Pentru o interventie oportuna este necesar ca educatoarea sa cunoasca bine conditiile vietii de familie unde traieste copilul. Acest lucru se realizeaza prin vizite din partea educatoarei la domiciliul copiluluipentru ca acesta s-o cunoasca mai intai in mediul lui de viata, sa stea de vorba cu el, sa se joace cu el, sa-i cunoasca jucariile si jocurile preferate.

Este foarte important ca educatoarea sa se imprieteneasca cu cel mic. Pe acest fond, sub forma unei invitatii din partea educatoarei, copilul poate veni in gradinita unde-l va astepta educatoarea si unde va asista impreuna cu parintii lui pentru inceput la unele activitati si realizari ale copiilor in timpul programului de activitate. Educatoarea ii va povesti ca acolo la gradinita ea mai are si alti prieteni pe care-i va prezenta copilului si impreuna cu ei va incerca sa aleaga si sa se joace un joc indragit de copil. Astfel, adaptarea la programul gradinitei se va face usor, intr-un mod placut fara a lasa urme neplacute care sa influenteze copilul in mod negativ.

Patreaza o relatie stransa cu educatoarea
Un alt aspect important pe care trebuie sa-l vizam atunci cand ne pregatim pentru gradinita este alegerea acelei gradinite care va mentine pe tot parcursul perioadei prescolare un schimb organizat de pareri intre parinti si gradinita si mai ales de indrumare a parintilor pe anumite probleme aparute pe parcurs printr-un program de consultatii individuale sau colective.

Foarte important pentru un parinte este ca acesta sa fie tot timpul informat cu privire la progresele copilului sau problemele aparute intre timp. Buna cunoastere a ceea ce copilul trebuie sa primeasca si primeste concret din partea familiei conjuga cu o munca metodica din gradinita, in conditiile unei bune colaborari permanente dintre familie si gradinita, a unei indrumari suficiente din partea cadrelor didactice si a familiei, iar acesta reprezinta un punct important in munca de formare a prescolarului.

Sunt situatii in care gasesti o educatoare care sa fie mai putin dispusa sa colaboreze atat cat este necesar, sa nu aiba rabdarea necesara cu micutul tau si sa-l ajute sa se integreze, dar in schimb sa fie o gradinita foarte frumoasa, spatioasa care sa incante ochiul.

Criteriul cel mai important dupa care alegem gradinita este cel al personalului didactic si auxiliar
Educatoarea trebuie sa dea dovada de rabdarea si creativitatea necesara pentru ca micutul sa-si doreasca sa vina la gradinita fara a fi suparat si cu un sentiment de negativism fata de locul unde isi va petrece o buna parte din zi si unde ingrijitoarea are rabdarea necesara ca fiecare copil sa manance ci nu doar sa puna farfuriile pe masa si sa le ridice in scurt timp aproape pline fara sa-i pese daca cei mici au mancat sau nu.

Daca atunci cand mergeti sa-l luati de la gradinita copilul are zambetul pe buze, este bine dispus si va arata incantat de ceea ce a realizat el in ziua respectiva la gradinita, atunci puteti sa fiti siguri, dragi parinti, ca ati facut alegerea perfecta in ceea ce priveste gradinita aleasa!

multumim.................foarte interesant!

cu placere!!!!!!!!!

e interesant

dar dintre mamicile care au bb intre aceste varste....nu se inghesiue nimeni sa fie moderator la toppic??????ely, alina diana, ilona?????????

care vrei tu!!!!!!!!!!
mie mi-ar face placere!!!!!!!!!

mi-ar place...........cand spui tu.............sunt deacord

mai e valabila oferta?..........?

da..scuze nu am reusit sa intru pe aici....normal...deci amandoua vreti? k.....se aproba!

eu as vrea cu cea mai mare placere!!!!!!!!!!!!!

ce trebuie sa fac?

SA URMARESTI DISCUTIILE DE LA ACEST FORUM SI SA POSTEZI MESAJE SI SUBIECTE NOI!