copilul si etapele de crestere

Tinerii părinţi şi sfaturile


Se întâmplă un lucru curios când aveţi copii, toată lumea se repede să vă dea sfaturi care mai de care.

Toţi ştiu ce este mai bine
Puteţi fi adesea bombardaţi cu sfaturi din toate părţile.

,,Nu lua copilul în braţe, o să-ţi rupi spatele.”

,,Nu trebuie să te duci la el de fiecare dată când plânge, o să iasă prea răsfăţat.”

,,Trebuie să-i arăţi cine este şeful de la început.”

,,Noi renunţasem la scutece până acum.”

,,Nu se făcea aşa pe vremea noastră.”

Noii părinţi trebuie înţeleşi dacă suferă în urma primirii prea multor sfaturi şi informaţii. Şi lucrurile nu se opresc aici.

Mulţi părinţi se plâng că primesc sfaturi diametral opuse de la doctori. Când este vorba de hrănire puteţi auzi opinii diferite venind de la moaşă, asistentă, doctor, ca şi de la vecini şi proprii părinţi. Există sute de articole şi cărţi care susţin una sau alta.

Trebuie să vă amintiţi însă un lucru foarte important – dumneavoastră sunteţi expertul în ceea ce priveşte copilul dumneavoastră. Nimeni nu ştie mai bine cum este el şi ce preferinţe are.

Ascultaţi – nu ignoraţi în mod automat toate sfaturile doar pentru că au fost date persoane care nu vă plac. Gândiţi-vă dacă o parte din ele nu pot fi adevărate.
Înţelegeţi – încercaţi să realizaţi că unora rude (poate părinţilor dumneavoastră) le vine greu să accepte că sunteţi un adult care poate lua singur decizii.
Fiţi sensibil – poate fi greu să vă păstraţi calmul când sunteţi bombardat cu sfaturi nedorite dar este important să aplanaţi posibilele conflicte.
Folosiţi diversiunea – uneori schimbarea subiectului vă poate scăpa de ascultarea unor sfaturi pe care nu doriţi să le auziţi. Încercaţi să cereţi sfatul în altă problemă: ,,Îl hrănesc în felul meu dar voiam să te întreb ce jucării sunt indicate pentru vârsta asta?” în loc ,,Chiar nu mă interesează cum l-ai hrăni tu.”
Fiţi ferm – dumneavoastră sunteţi expertul în cazul copilului dumneavoastră (chiar dacă uneori nu vă simţiţi a fi) aşa că lăsaţi lumea să o ştie. Spuneţi: ,,Apreciez că vrei să mă ajuţi dar vreau să îmi cresc copilul în felul meu.”
Aduceţi la zi sfătuitorii – puteţi încerca să le spuneţi părerea experţilor, cum ar fi doctorul sau un articol citit în ziar pentru a le arăta cum s-au schimbat timpurile şi sfaturile date părinţilor.
Comunicaţi – dacă părinţii sau rudele sunt exageraţi de zeloşi în acordarea de sfaturi aţi putea ‘recunoaşte’ în faţa lor că ştiţi că s-ar putea să mai greşiţi din când în când dar că vreţi să învăţaţi alături de copil aşa cum au făcut şi ei cu copiii lor.

Poate fi deosebit de greu să jonglaţi cu sfaturi contradictorii, oricât de bine intenţionate ar fi, când acestea vin de la prieteni apropriaţi sau rude. Ultimul lucru pe care vi l-aţi dori este o ceartă într-un asemenea moment când toţi ar trebui să lucreze împreună. Cel mai important lucru este ca noii părinţi să simtă că simtă că primesc suficient sprijin fără ca acesta să devină nedorit.

Nu toate sfaturile primite vor fi pe gustul dumneavoastră, aşa că ascultaţi-le, alegeţi-le şi folosiţi-le pe acelea care vi se pare că se potrivesc mai bine.

Nu este nici o îndoială că aceasta este o perioadă dificilă. Multă lume va vrea să vă dea sfaturi, şmecheria constă însă în acceptarea acestora în acelaşi timp arătând foarte clar că dumneavoastră aveţi ultimul cuvânt în ceea ce priveşte copilul dumneavoastră.

(Sursă – BBC News)

da chiar ai dreptate!cind am ajuns acasa de la maternitate toata lumea imi spunea ce si cum sa fac,de parca eu nu eram instare de nimic si sincer mai mult ma oboseau,ma ameteau.Pina la urma am facut ce am considerat eu ca este bine,am cumulat toate sfaturile si a iesit bine pina la urma!

parca ieri am nascut si am ajuns acasa cu seby..eram blocata...il ascultam cum respira cu urechea..mi-am chemat 2 prietene..sa ma ajute..sa ma sfatuiasca...recunosc ca uneori si sfaturile sunt bune...desi ele cad ca un potop din toate colturile peste tine...dar important este sa iei cei mai bun din ele....o scoti tu la capat intr-un fel....refuzi politicos....asculti tacuta..si apoi faci tot cum te taie capul...

da asa este,citeodata chiar poti invata din sfaturile altora dar cind sunt prea multe sfaturi si ele mai si difera deja te ameteste si preferi sa faci cum crezi!

asa e ..uneori e bine uneori e rau sa asculti de gura lumii.....

da ai dreptate,la inceput esti incintata de servici ca este ceva nou dupa atita timp dar la un anumit timp te saturi si regreti ca nu esti linga bb tau sa il vezi in continoare cum creste!

“Am un copil rău, neascultător! E năzdrăvan, dar mai mult decât ar trebui! Nu reuşesc să mă mai înţeleg cu el!” Sunt sintagme pe care orice părinte le rosteşte la un moment dat. Pentru a arăta cine este “şeful”, mulţi părinţi greşesc în încercarea de a-l determina pe cel mic să fie ascultător, fără să-i intereseze substratul comportamentului copilului. Urmările acestei “bătălii” pot fi dezastruoase şi îl pot determina pe copil să-şi piardă încrederea în sine.

Curaj
Fiecare persoană e unică prin felul ei de a fi, prin modul în care acţionează în anumite circumstanţe. În timp ce unii copii sunt foarte îndrăzneţi şi dornici că înveţe lucruri noi, alţii stau retraşi şi nu au curajul să intre în joc, de teamă să nu greşească, să nu fie criticaţi. Ba mai mult, dacă părinţii nu sunt cei care îi încurajează să îşi alunge teama, cei mici vor fi puternic angoasaţi. Ca şi adulţii, copiii se tem de necunoscut. Pot fi ei determinaţi să facă faţă oricărei situaţii? Bineînţeles, dar trebuie să ştim cum să procedăm!

Etape
Primii ani de viaţă sunt deosebit de importanţi pentru a-l stimula pe cel mic să aibă încredere în sine. O etapă, foarte importantă, este să-l laşi să se descurce singur, pornind de la îmbrăcat sau dezbrăcat, chiar dacă îi ia foarte mult timp să facă asta. Va veni apoi momentul legatului şireturilor. Este un “experiment” greu pentru copil, dar chiar dacă se va chinui să dobândească îndemânarea, trebuie încurajat să încerce. Explică-i cu răbdare de ce anumite lucruri pot fi periculoase. Învaţă-l să folosească o furculiţă în loc să-i interzici! Nu uita să-l feliciţi pentru reuşită! În primii ani de şcoală nu-l descuraja! Chiar dacă nu va fi primul în clasă, asigură-l că el este întotdeauna pe primul loc în inima ta!

Comportament neadecvat
În perioada de creştere apar probleme în comportamentul copiilor, agresiunea faţă de alţi copii, agresiunea verbală sau opoziţia faţă de adulţi. Sunt motive care reuşesc să-i descurajeze foarte tare pe părinţi, care au impresia că au un copil rău, neascultător. Atunci, mama şi tata încearcă să devină autoritari, crezând că năzdrăvanul doar de frică ar putea să asculte. “Se creează un cerc vicios. Copilul se revoltă când părintele încearcă să fie autoritar, părintele se simte şi mai descurajat şi încearcă să fie şi mai autoritar când copilul nu îl ascultă. Sunt momente în care părintele ar putea să încerce să-l ajute. El trebuie să înţeleagă care este scopul copilului”, consideră Anda Păcurar, psihoterapeut, membru al Asociaţiei pentru Psihologie şi Psihoterapie Individuală şi al Federaţiei Române de Psihoterapie.

Scopuri
Există patru scopuri ale copilului. Un prim scop este atragerea atenţiei. Fie că nu primesc suficientă atenţie din partea părinţilor, fie că primesc, scopul lor în general este să atragă atenţia. Încep să aibă diferite comportamente neadecvate când vine cineva în vizită sau când merg pe stradă ori când ştiu că părintele nu poate reacţiona faţă de ei. Al doilea scop este puterea. Copilul intră într-o luptă de putere cu părintele, care încearcă să fie autoritar, iar copilul încearcă să-l provoace. Al treilea scop: descurajarea. În acest caz, cel mic se simte descurajat şi încearcă să reacţioneze. Se retrage social şi nu mai vrea să facă nimic. Nu mai vrea să se joace cu alţi copii, nu mai vrea nimic! Aici se încadrează genul de copil care n-a fost niciodată lăsat să facă ceva, pentru că mama face tot. Acest lucru se întâmplă pentru că el ajunge la concluzia că e mai bine să nu mai încerce să facă nimic dacă tot nu-i iese ceea ce îşi propune. Răzbunarea este al patrulea scop. Unii copii se revoltă în ascuns. Aceştia sunt cuminţi acasă, iar la şcoală fac numai prostii. “Sunt şi copii care îşi arată revolta şi ştiu să-i atingă pe părinţi acolo unde-i doare şi să-i facă să sufere. Părinţii trebuie să evalueze şi să vadă care este scopul copilului. Pentru că el nu face prostii fiindcă aşa vrea, ci pentru că nu ştie cum să reacţioneze. Este descurajat. Părintele poate să fie un prim terapeut, poate evalua un pic situaţia. Decât să-l pedepseşti şi să-l închizi în cameră, mai bine ieşi tu din cameră câteva minute, respiri adânc şi te gândeşti. E mai greu, dar e mai bine”, spune psihoterapeutul Anda Păcurar.

POVEŞTI TERAPEUTICE. Dacă, orice aţi face, nu reuşiţi să fiţi pe aceeaşi lungime de undă cu copilul, există şi alte metode pentru a-l determina să înţeleagă mai bine că se comportă greşit. Un exemplu în acest sens ar fi poveştile terapeutice. Acestea pot fi “standard” sau pot fi create de părinţi. “Orice părinte poate să creeze poveşti terapeutice, cu mesaj, gen fabule, din care copilul să înţeleagă ceva”, afirmă psihoterapeutul Anda Păcurar.

FINAL REALIST. Pornind de la personajele care îi plac copilului – căţei, pisici, o maimuţică de la Grădina Zoologică – puteţi dezvolta o poveste care să aibă un final realist, aşa cum ar dori şi părintele să se întâmple. Mesajul nu trebuie să fie ca în basme, unde prinţul şi prinţesa vor trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi, ci asemănător celui din fabule. Nu trebuie să-i explicaţi celui mic tâlcul poveştii. Îl va înţelege singur şi va lua atitudine. Doar că părintele trebuie să aibă răbdare. Pentru că dintr-un copil foarte descurajat nu poţi să-l faci să devină numărul unu în clasă, dar îl poţi ajuta să capete încredere în el.

MESAJ. “Este foarte greu să determini un copil descurajat să-şi recapete încrederea de sine. Iar părinţii trebuie să fie cei care îl susţin în această privinţă. Să aibă răbdare, pentru că acest lucru nu se poate petrece peste noapte. Este un progres minim, dar benefic, momentul în care copilul începe să discute cu colega de bancă”, apreciază Anda Păcurar.

GRIJĂ. Copiii învaţă permanent, dar e bine să avem grijă la ceea ce învaţă. Pentru că un copil care este criticat învaţă să condamne, dacă va fi ridiculizat, va deveni timid, în timp ce un altul care trăieşte cu ruşine se va simţi vinovat permanent. De asemenea, un puşti, care trăieşte într-un spirit de toleranţă, va învăţa să fie răbdător, cel încurajat va înţelege ce este încrederea. Un copil, care este învăţat ce este recunoştinţa, va şti ce este aprecierea. Dacă va trăi cu acceptare şi prietenie, copilul va descoperi armonia de a trăi alături de ceilalţi.

Diagnosticul de copil hiperkinetic sau cu deficit de atenţie şi hiperactivitate este destul de întâlnit şi la noi în ţară. Şi asta după ce Statele Unite ale Americii s-au confruntat cu o adevărată „epidemie” . Epidemie de care au profitat din plin companiile producătoare de medicamente. Este cunoscut „succesul” medicamentului Ritalin care a ajuns să fie fabricat în cantităţi astronomice (9 tone de pastile, anual) şi care are efecte adverse extrem de grave. Jumătate dintre copiii trataţi cu Ritalin ajung să aibă nevoie de medicamente şi ca adulţi. Sunt dependenţi pe viaţă. Şi nu numai Ritalinul are asemenea efecte.


Este însă mai uşor să dai medicamente unui copil decât să lucrezi cu familia care de fapt nu funcţionează bine sau să-i acorzi, la şcoală, atenţie.
Practic este un drog ce cauzează dependenţă şi poate determina modificări de comportament majore de la retragere, depresie, la ticuri sau chiar psihoze sau manii. Ei bine şi alte tratamente au efecte secundare puternice asupra copiilor. Nu voi încerca să „le pun la zid” dar voi încerca să vorbesc despre alte modalităţi de ajutare a copiilor diagnosticaţi cu ADHD.

Evitaţi etichetarea

În primul rând nu trebuie să ne blocăm în acest diagnostic. E mai puţin important cum se numeşte, ci cum anume se comportă copilul şi care ar putea fi cauzele. Şi asta pentru că un diagnostic, o etichetă nu vindecăm ci poate face mai rău. Un copil etichetat ca fiind nervos, agitat, rău îşi va asuma acest rol şi se va comporta ca atare.
Copiii hiperkinetici sunt adesea copii descurajaţi (nu neapărat de părinţi). Uneori nici nu trebuie să fie cineva care să vrea să-i descurajeze, dar ei se simt aşa. Copiii sunt excelenţi obsevatori, dar proşti interpreţi. Uneori se simt neglijaţi (chiar dacă nu este aşa) şi atunci încearcă să atragă atenţia asupra lor. Şi e mai uşor să o atragă în mod negativ.
O colegă, care este învăţătoare, povestea cum avea probleme cu doi elevi care făceau orice să deranjeze ora. Unul cânta, altul „medita” la marginea băncii. În momentul în care i-a oferit fiecăruia posibilitatea să se exprime. Să aibă 5 minute la începutul orei în care să-şi susţină „programul artistic” le-a câştigat atenţia şi în timp au renunţat la comportamentele lor deranjante.
Copiii care simt că fac parte din colectiv, că pot coopera cu învăţătoarea şi colegii au o stimă de sine crescută, se poartă bine.

Modelul adlerian de intervenţie


Modelul adlerian de intervenţie în aceste cazuri poate fi uşor aplicat şi de către părinţi şi de către profesori. Intervenţia adleriană se bazează pe creşterea interesului social (a cooperării) şi dezvoltarea sentimentului „că aparţine”
Adler vedea familia ca pe primul mediu social al copilului, iar clasa, şcoala, ca pe o comunitate în care el învaţă aptiitudinile sociale şi îşi validează comportamentul
Copiii diagnosticaţi cu ADHD sunt agitaţi, neatenţi, uşor de distras, nervoşi, agresivi, impulsivi, imaturi, au probleme de comunicare etc. Un astfel de copil este uşor etichetat şi ajunge să aibă probleme de comportament, să se izoleze şi să aibă o stimă de sine scăzută. Nu ascultă de autoritate, sunt violenţi verbal şi fizic.
Şi totuşi mulţi profesionişti resping ideea că ADHD ar exista şi susţin că este vorba de o lipsă de autodisciplină şi de aptitudini sociale.
Cei mai mulţi consideră că ajutorul eficient pe care îl poate primi un copil cu ADHD este să i se dezvolte aptitudinile sociale, să simtă că aparţine şi că joacă un rol important. Ei bine acestea se pot realiza prin psihoterapie de grup. Alături de alţi copii, el va învăţa să coopereze, să comunice, învaţă încrederea, respectul, egalitatea, împărţirea deciziilor dar şi a consecinţelor.
Astfel în ultimii ani se pune mult mai mult accent pe terapia de grup ce pare să fie mai eficientă chiar şi decât terapia individuală. Experienţa grupului îl poate apoi ajuta să se integreze şi la şcoală mai bine. De asemenea este foarte încurajator pentru copil ca acasă să fie implicat în diverse activităţi în care poate coopera cu fraţii, părinţii, poate simţi că are responsabilitate. Iar la şcoală să se organizeze diverse acţiuni voluntare, discuţii de grup sau alte activităţi. iar dacă elevul nu reuşeşte să respecte regulile stabilite în loc să fie exclus din grup sau izolat, să se găsească soluţii constructive de a rezolva situaţia.

multumim............

cu placere.........sper ca sunt sfaturi utile!!!!!!!!

foarte!.........

ma bucur ca va sunt utile!sper sa le punem si in practica!

macar...regulile stricte

Simona

mama4you - Simona a scris:

parca ieri am nascut si am ajuns acasa cu seby..eram blocata...il ascultam cum respira cu urechea..mi-am chemat 2 prietene..sa ma ajute..sa ma sfatuiasca...recunosc ca uneori si sfaturile sunt bune...desi ele cad ca un potop din toate colturile peste tine...dar important este sa iei cei mai bun din ele....o scoti tu la capat intr-un fel....refuzi politicos....asculti tacuta..si apoi faci tot cum te taie capul...

aici ai ffff mare dreptate