Despre Manastirile din Romania

Manastire de maici
Staret:
Adresa: Agapia, jud. Neamt
Telefon:
Acces:
Ctitor: calug. Agapie
Anul zidirii: 1647
Hramul: Sf. Arhangheli Mihail si Gavril
Adresa web:
Vezi toate manastirile


Manastirea Agapia: Istoric


Dacă schitul Agapia Veche va fi fost întemeiat în urmă cu mai bine de patru secole si jumatate de cativa pustnici cu metania la manastirea Neamt, Agapia Noua ca si Sihastria, Pocrov si Sihla sunt, la randu-le opere ale urmasilor acelor pustnici ai Agapiei Vechi, "Stupul primitiv din care a roit si s-a intemeiat mai la vale". In pisania asezata deasupra usii de intrare in pridvorul sfantului lacas ctitorul Gavriil (hatman si fratele lui Vasile Lupu) recunoaste a fi facut si inzestrat aceasta Manastire Agapia DIN NOU, in zilele binecredinciosului si de Hristos iubitorul Domn Vasile Lupu Voievod. Si s-a inceput zidirea in anul 7150 (1642) octombrie in 16 zile si s-a sfarsit in 7152 (1644) septembrie in trei zile si s-a sfintit in 7155 (1647) septembrie 12".

Schimbarea profilului initial al celor doua Agapii din manastiri de calugari in manastiri de maici s-a produs in 1803 din vointa (abuziva dupa unii, indreptatita dupa altii a mitropolitului Veniamin Costachi, a carui sora, Elisabeta, a fost si cea dintai stareta a manastirii. Desi a existat in favoarea acestei schimbari un hrisov al donmitorului. zilei, Alexandru Moruzi, ea nu a contenit a fi contestata pana ce insusi Patriarhul Constantinopolului sa dispuna redactarea unci "Carti de dezlegare" semnata si de 16 mitropoliti.



Dintre manastirile de calugarite existente actualmente in Romania, Agapia Noua este cea mai.populata: 435 de vietuitoare plus efectivul Seminarului Teologic Monahal "Cuvioasa Paraschiva", reinfiintat la scurt timp dupa Decembrie 1989. (In ordinea descrescanda a numarului de vietuitoare, situatia celorlalte manastiri de maici din tara se prezinta astfel: Varatec - 450, Vladimiresti - 200, Pasarea si Tiganesti - cu cate 160 de calugarite fiecare, Ratesti - 106, Viforata si Celic Dere - cu cate 80 de vietuitoare fiecare; Suzana - 62, Sihastru. Namaesti, Valeni si Zamfira - cu cate,45 de vietuitoare fiecare s.a.m.d.)



Dincolo de zidurile sale da piatra, Agapia este protejata de perdeaua densa si racoroasa a codrilor de brazi si de fagi care urmeaza solitar dulcea ondulare a dealurilor inconjuratoare. Odata patruns in curtea manastirii, privirea iti este imbratisata - in lunile de vara - de nepieritorul covor floral, priveliste ce iti stramuta gandul prin vaile smaltuite ale Edenului protoparintilor nostri...



De pe veranda care tiveste pitoresc - de jur imprejurul bisericii - etajul careului de chilii, te imbie din glastrele asezate in fata peretilor imaculati nenumarate muscate ireale. Atractia perpetua, pentru care nu exista un anume sezon la Agapia, o constituie pictura interioara, poate nu mai putin celebra decat cea exterioara de la Voronet: "Pentru istoricul picturii: noastre bisericesti - aprecia Vlahuta - cand se va scrie odata aceasta istorie, biserica Sfintii Voievozi de la Agapia va fi ca un larg si luminos limpezire de camp. dupa o. indelungata ratacire prin codru."



Daca pentru realizarea unor mai ample compozitii, Grigorescu se va fi ghidat dupa unele opere ale inaintasilor renascentisti (Da Vinci, Rafael,Tizian, Rembrandt sau Murilo), pentru compozitiile mai simple, el a indraznit sa se inspire dupa modele umane autentice. Cat in gluma cat in adins, s-ar putea spune ca pe durata celor trei ani (1858-1861) in care tanarul Grigorescu (avea doar 20 de ani) a pictat Agapia, o sansa a suras pana si celui mai umil trecator pe acolo, aceea ca alegerea marelui pictor-psiholog aflat in cautara de modele vii si expresive, sa cada chiar asupra-i. Astfel se explica similitudinea dintre chipul unei anume tarance vrednice si credincioase, cu cel al Maicii Domnului, iar chipul unui copilandru " ramas de dorul urmarii Mantuitorului in manastire - cu cel al Pruncului Iisus din brate;



Chipurile Arhanghelilor Mihail si Gavriil din icoana situata pe tampla, i-au fost la randul lor inspirate de fata ingereasca a doua copile aflate acolo si atunci in vilegiatura. Icoana arhanghelului Gheorghe de pe usa diaconeasca a avut ca model pe un profesor iesean, Miltiade Toni, persoana venerata de pictor pentru calitatile sale morale.



Fata Mantuitorului insusi poarta expresia grava a unui diacon iar pentru realizarea icoanei proorocului Daniil, situata pe al doilea registru al catapetesmei, pictorul nu a ezitat sa aiba in vedere trasaturile propriului sau chip.



Rugaciunea insemnand si discretie, nu avem a cunoaste daca Grigorescu isi rostea inaintea fiecarui inceput de lucru rugaciunea iconarului: "Tu, Doamne Dumnezeule, Stapane a toate, lumineaza si indrepteaza sufletul, inima si mintea robului Tau; calauzeste-mi mainile ca sa pot infatisa cum se cuvine si in mod desavarsit chipul Tau, al Sfintei Tale Maici si pe cele ale tuturor sfintilor pentru slava, bucuria si infrumusetarea Sfintei Tale Biserici"; dar cert este ca "infrumusetarea" dobandita de el pentru Agapia, te face sa traiesti, dupa cum spunea G. Oprescu, cu fiecare noua revedere "impresia de plenitudine, de bogatie de forme si culori, de inventivitate si de echilibru. In contopirea reminescentelor clasice cu viziunea proprie".



Iata de ce, durerea este cu atat mai surda ca sa afli ca astazi - dupa doar 24 de ani de la curatire - pictura de la Agapia sufera de rani ingrozitoare, unele (cum ar fi punctele de desfoliere) - vizibile -, altele (cum ar fi crapaturile ivite in carnea incercata a zidului) - invizibile.



Este un moment in care generatia noastra, in pofida lipsurilor ei abundente, este chemata grabnic a-si arata destoinicia salvand si prastrand cu orice pret, mostenirea de nepretuit a Agapiei lui Grigorescu.

sper ca prin acest subiect sa va deschid apetitul de a cutreiera tara pe la frumoasele noastre manastiri
sper ca nu e cu suparare Simona

multumim ..........o sa vin si eu cu informatii!

Manastirea Galata a fost ctitorita de domnitorul Petru Schiopu, iar Biserica a fost sfintita in 1584. Numele ii vine de la cartierul cu acelasi nume din Constantinopole (Istanbulul de astazi), acolo unde domnitorii moldoveni gaseau gazduire cand mergeau la Inalta Poarta. Ca si alte manastiri din zona Moldovei, Galata are un zid inconjurator cu un turn-clopotnita. De altfel, Biserica manastirii a fost un model pentru Biserica Aroneanu (1594), Biserica Manastirii Dragomirna (1608-1609), Biserica Manastirii Trei Ierarhi (1639). Biserica manastirii Galata din Iasi.


Casa domneasca, unde se retragea adesea domnitorul Petru Schiopu, a suferit mai multe modificari de-a lungul timpului, iar astazi gazduieste muzeul manastirii, paraclisul “Sf. Apostol Iacov”, diverse exponate cu valoare istorica, un fragment de fresca cu celebrul “rosu de Galata“, si clopotul daruit de Petru Schiopul bisericii “Galata din vale”.
In timpul lucrarilor de restaurare din 1970 au fost descoperite mormintele a doi dintre copiii domnitorului, Despina si Vlad, precum si al sotiei sale, Maria Amirali.
Din 1990, Galata este manastire de calugarite, care se ocupa cu arta broderiei si confectionarea vestmintelor liturgice.
Hramul Bisericii este “Inaltarea Domnului” (la 40 de zile dupa Sf. Pasti).

Manastirea Cetatuia
- Iasi, Iasi, Moldova -
Manastirea Cetatuia - a fost ridicata intre anii 1669 - 1672 de Gheorghe Duca, domn al Moldovei, in a doua sa domnie (1668 - 1672), dupa planuri asemanatoare unei alte manastiri din Iasi. Este vorba despre manastirea Trei Ierarhi, pe care a vrut s-o imite, cu toate ca performanta nu era posibila. Aici mai funcionase inainte de aceasta manastire, o biseerica si o cetatuie, care a indeplinit rolul de refugiu al asediatilor. Era legata printr-un tunel de curtea domneasca din Iasi. Manastirea Cetatuia a trecut in decursul vremii prin razboaie, si alte calamitati naturale. Lucrari de reparatie si restaurare au avut loc in 1830-1911 si 1940-1941.In incinta se afla chilii, bucataria, staretia cu trapeza, pivnite pentru vinul obtinut din podgoria proprie si casa domnitorului cu baia turceasca. In partea de sud se afla sala gotica "Anastasia Doamna" cu celebrele pivnite de la Cetatuia, despre care se spune ca ar fi fost legate printr-un tunel de Curtea Domneasca. In 1682 la Cetatuia a luat fiinta o tipografie unde au fost tiparite carti pentru bisericile din Orient. De functionarea tiparnitei se ocupau calugari care cunosteau limba greceasca, sub supravegherea ieromonahului Mitrofan, care a ajuns apoi episcop de Husi. Pictura manastirii Cetatuia constituie o adevarata creatie artistica. Pictorii, cunoscuti cu numele, sunt fratii Mihai si Gheorghe Dima, aromani originari din Turcia, chemati de Gheorghe Duca. In documentele istorice se mai pomeneste si de pictori localnici ca Nicolae zugravul cel batran, Stefan zugravul si altii. Inauntru se afla mormantul domnitorului Gheorghe Duca, a fiicei sale, Doamana Maria, al fratelui, Saul, si al fiului, Ionita.
Muzeul Manastirii este o alta atractie turistica, alaturi de turnul "Cina Pelerinului" din care se poate admira o panorama a Iasului.
Hramul Manastirii este sarbatoarea Sf. Apostoli Petru si Pavel, pe 29 iunie.

Imagini Manastirea Cetatuia

Manastirea Ghighiu

La mai putin de cinci kilometri de Ploiesti se afla unul dintre cele mai cunoscute lacasuri de cult din Prahova, Manastirea Ghighiu. Vatra monahala situata la Barcanesti este una dintre putinele care au ca hram "Izvorul Tamaduirii".

Ridicata acum mai bine de patru secole, in mijlocul unei paduri care facea parte din legendarii Codrii ai Vlasiei, manastirea atrage credinciosi din toata tara. Doua sunt motivele pentru care oamenii vin sa se roage aici: icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, adusa tocmai din Siria, si un faimos izvor tamaduitor.



Manastirea Ghighiu - de-alungul anilor

Pe vatra unei biserici din lemn zidita la sfarsitul secolului al XVI-lea de logofatul Coresi si sotia sa jupanita Slavita, unde se gasesc si monumentele lor, s-a ridicat in anul 1817 o biserica tot din lemn, de ieromonahul Arsenie de la Cernica, in timpul domnului Ioan C. Caragea si al mitropolitului Nectarie. Terenul pe care s-a cladit a fost donat de Uta Rafoveanca, banii fiind dati de familia boierilor Rucareanu.





Actuala biserica a fost zidita intre anii 1858-1866 (si sfintita la 31 martie 1866), de catre staretii Eftimie si Antonie, ajutati de mitropolitul Nifon, pe temelia fostei biserici de lemn (construita in 1817), care nu se stie cand a fost daramata si in ce imprejurari.



Biserica manastirii Ghighiu a avut de suferit multe stricaciuni, atat in timpul marelui cutremur din 1940, cat si in timpul bombardamentelor aliate asupra campurilor petroliere din Prahova, din 1944. In urma cutremurului si a bombardamentelor, biserica si chiliile au suferit mari stricaciuni.
In anul 1952, Prea Fericitul intru adormire, Patriarhul Justinian, a transformat manastirea pentru calugari in manastire pentru maici, iar intre 1954-1958 a facut renovarea intregului ansamblu, cand s-a inchis pridvorul si s-a turnat si mozaicul. Tot atunci s-a construit ansamblul de chilii in stil brancovenesc, acoperite cu tigla.



Un mare necaz s-a abatut asupra manastirii prin cutremurul din 4 martie 1977, care a cauzat bisericii alte mari stricaciuni, ce au necesitat consolidari masive si restaurarea picturii, lucrarile durand pana in august 1990, cand biserica a fost resfintita.

Manastirea Ghighiu - ansamblul monahal si elementele arhitecturale

Arhitectura bisericii aminteste de stilul brancovenesc: forma de trefla, o singura turla pe naos si pridvor deschis in fatza. Biserica Manastirii Ghighiu inspira stabilitate si greutate.



Biserica este in forma de trefla, construita din caramida, pe temelie din blocuri masive din piatra. Interiorul este compartimentat in altar, naos si pronaos. Initial a avut pridvor deschis, in stil brancovenesc, care la renovarea din 1954-1958 a fost inchis cu zid si in parte de mari ferestre cu geamuri.
Are plafonul si peretele dinspre pronaos pictat. La intrarea in pronaos sunt pictati Sfintii apostoli Petru in dreapta usii, Pavel in stanga ei. Usa de la intrarea in pronaos este din lemn, sculptata, avand pe Sfintii Apostoli Pavel in stanga si Petru in drepata ei.



Catapeteasma este din lemn, foarte frumos sculptata. Are o singura turla pe naos, octogonala. Acoperisul este din tabla, iar pardoseala are turnat mozaic. Clopotnita este mare, din zid si pe sub ea se intra in incinta. Acum intrarea se face pe o poarta alaturata, la nord de biserica. Chiliile din sud fac corp comun cu clopotnita.



Pictura a fost lucrata in ulei de Gheorghe Tattarescu in anul 1865, sub influenta scolii italiene, exceptand pe cea a cupolei. Aceasta a fost restaurata intre anii 1954-1958 si 1984-1990, cand au fost facute si unele reparatii bisericii.



Sfanta Manastire Ghighiu, situata in proximitatea municipiului Ploiesti, are hramul Izvorul Tamaduirii. Curtea este ingrijita avand multa iarba, flori, buxus si arbori.



Manastirea poseda o colectie de arta bisericeasca. In incinta manastirii gasim lucruri de pret in colectia de arta religioasa, intre care, la loc de cinste este icoana Maicii Domnului cu pruncul - Icoana Facatoare de minuni - o culme a artei sacre, venita din partile crestinilor sirieni, din secolul al XVI-lea.

Manastirea Ghighiu - Paraclisul cimitirului "Invierea lui Lazar"

Pe langa biserica mare a manastirii, in partea stanga se afla un agheasmatar, iar in cimitirul manastirii a fost construita in 1832 o mica biserica cu hramul "Sfintii Lazar, Spiridon si Haralambie". Ctitorul acestei biserici este setrarul Panait Marunteanu cu sotia sa Ecaterina.



Paraclisul existent in cimitir este un paraclis construit din piatra si caramida, ridicat intre anii 1832-1833, care are hramul Invierea lui Lazar. Si acesta a fost afectat de bombardamentele din 1944.

Din pictura originala au ramas doar catapeteasma si peretele de la intrare. Restaurarea generala a fost facut intre anii 1954-1958.



Manastirea Ghighiu - Agheasmatarul "Izvorul Tamaduirii"

Pe langa biserica mare a manastirii si cea mica a cimitirului, in partea stanga se afla si un agheasmatar devenit deja foarte cunoscut in randul credinciosilor.



Se spune ca in spatele manastirii era inca din vechime un izvor tamaduitor, cu o apa rece si bogata, care a tasnit chiar pe locul unde ar fi calcat Maica Domnului, poruncind logofatului Coresi sa ridice din nou manastire.

Izvorul mai exista si astazi, dar, parca pe masura credintei noastre, si-a imputinat treptat-treptat debitul, dojenindu-ne fara cuvinte.



De hramul bisericii, la marea sarbatoare a Izvorului Tamaduirii, curtea manastirii se umple pana la refuz de credinciosi, iar aleea care duce la izvor este parcursa de oameni in genunchi, in semn de recunostinta pentru jerfta lui Iisus.

Manastirea Ghighiu - icoana siriaca a Maicii Domnului

La Ghighiu, la loc de cinste sta icoana "Maica Domnului cu pruncul", o icoana facatoare de minuni, o culme a artei sacre, venita din partile crestinilor sirieni si datand din secolul al XVI-lea.



In anul 1958, icoana a fost adusa din Siria, de catre episcopul Vasile Samaha si daruita Patriarhului Justinian Marina. Icoana Maicii Domnului facatoare de minuni a fost depusa la Catedrala Patriarhala.


Icoana, zugravita pe lemn de santal, savarsise deja prima minune, cerand in vis sa fie adusa in Romania. Icoana i-a cerut in vis Prea Fericitului Patriarh Teoctist sa fie dusa la manastirea Ghighiu.



Cei doi ierarhi au hotarat ca icoana sa fie dusa la Manastirea Ghighiu, unde a inceput sa faca minuni. Si in prezent icoana se gaseste in biserica acestei manastiri.

Maicile mai in varsta din manastire isi amintesc si acum ce s-a intamplat, un episod care a ramas viu in mintile si in inimile lor. In data de 25 februarie 1958, cand alaiul arhiereilor, in frunte cu Patriarhul Justinian, a intrat in Biserica, maicutele au incremenit de uimire.



Brusc, oaspetele sirian, episcopul Samaha, a izbucnit in plans. Cu lacrimile siroind pe obraz, a cazut in fata icoanei si a inceput sa-si ceara iertare Maicii Domnului ca a luat-o de la locul ei, ca necredinta oamenilor a alungat-o din Siria.

Icoana a sporit faima manastirii, fiind inca o marturie despre indurarea lui Dumnezeu si demonstrand inca o data ca in acest loc "Si-a facut biserica pentru a locui intr-insa".



La icoana, dupa o straveche moda athonita, se insiruie puzderie de lantisoare aurite - in semn de multumire si recunostinta pentru toate minunile savarsite prin mila si rugaciunile Sfintei Fecioare.

Manastirea Ghighiu - localizare si cai de acces

Situata in satul cu acelasi nume - Ghighiu - in comuna Barcanesti din judetul Prahova, Manastirea Ghighiu se afla la o distanta de 6 kilometri sud-est de Ploiesti, pe soseaua de centura Ploiesti-Buzau.



Credinciosii care n-au mijloace proprii de transport pot folosi autobuzele pentru Buda Palanca, cu statie chiar in fata manastirii. De asemenea, pot folosi autobuzele locale ale orasului Ploiesti numerele 11,12 sau 16 de la gara Ploiesti pana la dispensar - Liceul Agricol - si apoi la stanga 2 kilometri pe drum pietonal, manastirea fiind pe dreapta soselei.

Manastirea Dealu



Pe teritoriul satului Viforâta se află Mănăstirea Dealu, unul din cele mai interesante monumente religoase din judeţ. Mănăstirea exista la 17 noiembrie 1431, când Alexandru Vodă Aldea îi face danie două sate, Alexeni şi Răzvad, pentru pomenirea lui Mircea cel Bătrân, tatăl şi prezumtivul ctitor.

La 28 martie 1451, Vladislav al II-lea întărea mănăstirii alte 3 jumătăţi de sate, precum şi muntele Brateiul, ceea ce dovedeşte că, încă din această vreme, exista aici o mănăstire mare şi bogată. La moartea sa, în 1456, domnul Tării Româneşti a fost îngropat în această mănăstire, devenită apoi necropolă domnească. Această primă construcţie de la Dealu a dispărut, fiind înlocuită cu o alta în vremea domniei lui Radu cel Mare (1495 - 1508). Astfel, Radu cel Mare "a început să zidească şi să înnoiască şi din temelie a ridicat cu toate bunătăţile şi cu mare frumuseţe a înfrumuseţat acest hram". Lucrările au început la 26 august 1499, după cum se arată într-o inscripţie rămasă de la vechea clopotniţă a mănăstirii ; mai întâi au fost reconstruite clădirile mănăstirii şi apoi biserica. Lăcaşul a fost sfinţit la 4 decembrie 1501. Radu cel Mare a murit înainte de a termina măreaţa ctitorie de la Dealu. Cei care au continuat lucrările au fost Vlăduţ voievod şi, după aceea, Neagoe Basarab (1512 - 1521), domnul atât de legat de istoria Târgoviştei prin ctitoriile sale.În această vreme biserica uimea pe contemporani prin splendoarea ei. La mijlocul sec. XVII diaconul Paul de Alep va remarca unele asemănări cu biserica mănăstirii Curtea de Argeş ; tot el arată că zidurile bisericii erau "lucrate şi ornate cu piatră fină, iar ferestrele încadrate cu marmură albă".

În sec. XVI după reclădirea ei, mănăstirea Dealu a fost o importantă necropolă domnească, îndeplinind acest rol începând din 1508, data înmormântării aici a lui Radu cel Mare, ctitorul bisericii. După această dată au fost înhumaţi aici : jupâniţa Caplea, sora lui Radu cel Mare (1511), Vlăduţ voievod, fratele lui Radu cel Mare (1512), Radu vodă Bădica, fiul lui Radu cel Mare(1524), Vlad Înecatul (1532), Pătraşcu vodă cel Bun, nepotul primului ctitor (1567) şi Mihai Movilă (1608).

În 1603 tot aici a fost adus, prin grija clucerului Radu Buzescu, capul lui Mihai viteazul, ucis mişeleşte pe Câmpia Turzii. Pe lespedea de mormânt care acoperă capul ,arelui erou, clucerul Buzescu a pus să se sape această frumoasă inscripţie : "Aice zace cinstitul şi răposatul capul creştinului Mihail, marele voievod, ce au fost domn Tării Româneşti şi Ardealului şi Moldovei ; cinstitul trup zace în Câmpia Tordei. Si cînd l-au ucis nemţii anii au fost 7109 (1601), în luna lui aug. 8 zile. Această piatră o-u pus jupan Radu Buzescu şi jupăniţa ego Preda".

După domnia lui Mihai Viteazul mănăstirea Dealu a avut de suferit din pricina oştilor principelui Gabriel Báthory, care au intrat pe neaşteptate în ţară, în decembrie 1610. După cum spune fostul mitropolit Matei al mirelor, egumenul de atunci al mănăstirii, oştenii au furat "toate giuvaerele" bisericii, "sfărmînd mormintele domnilor... şi stricînd lespezile bisericii", în speranţa că vor găsi aici comori ; cu acelaşi prilej a fost luat şi plumbul ce acoperea biserica.

La 1614 Radu vodă Mihnea (1611 - 1616) a vizitat mănăstirea şi a găsit locaşul "stricat şi lovit şi sărăcit şi jefuit şi surupat cu totul de unguri". Astfel voievodul a dăruit mănăstirii Satul Nou, scutit de dări, din veniturile căruia (100 de galbeni anual) călugării trebuiau "să întărească şi să dregă sfînta mănăstire".

Marele ctitor care a fost Constantin Brîncoveanu nu a neglijat mănăstirea Dealu, a făcut bisericii o nouă zugrăveală "peste tot", precum şi o tâmplă nouă ; pisania ne păstrează şi numele zugravilor : Constantin, Preda, Nicolae şi Radu, adică aproximativ aceeaşi echipă care a pictat mitropolia din Târgovişte la 1707 - 1709. După domnia lui Constantin Brîncoveanu, în epoca fanarioţilor, ca şi alte multe mănăstiri din ţară, mănăstirea Dealu, neângrijită de călugări a început să se ruineze.

După o perioadă grea pentru mănăstrire, în prima jumătate sec. XIX, când a avut de suferit de pe urma cutremurelor din 1802 şi 1838, a fost restaurată de George Bibescu între anii 1844 - 1854. În anul 1879, în noile clădiri ale mănăstirii, s-a instalat "Scoala divizionară de ofiţeri", apoi, la 1890 - 1891 "Depozitul de arme al armatei", la începutul sec. XIX "Scoala copiilor de trupă", iar la 1912 "Liceul militar Nicolae Filipescu". Cu acest ultim prilej, chiliile au fost înlocuite cu clădiri noi, din vechile construcţii rămânând numai biserica.

La începutul sec. XIX biserica mănăstirii Dealu se înfăţişa lui Nicolae Iorga ca o "minune a artei orientale". "Lespezi mari de piatră, prinse cu scoabe de fier, alcătuiesc păreţi de o putere neobişnuită în grosime şi-n înjghebarea lor de stîncă. Două turnuleţe octogonale în faţă, unul mai mare la mijloc. Cele mai delicate şi mai felurite horbote de piatră înconjoară pisania împărţită la dreapta şi la stînga uşii de intrare sau împodobesc baza, tivesc ferestrele turnurilor. Gustul cel mai ales s-ar opri fermecat înaintea acestei armonii, durate pentru o mie de ani".

Cutremurul din 1940 a cauzat mari stricăciuni mănăstirii, dărâmând turlele bisericii, partea superioară a clopotniţei şi avariind clădirile din 1912, care au fost refăcute în 1953 - 1956, perioadă în care mănăstirea şi-a recăpătat strălucirea de odinioară.

Mănăstirea Dealu îşi leagă numele de apariţia primei cărţi din România şi organizarea celui de-al patrulea centru tipografic european de literă chirilică, prin patronajul voievodului Radu cel Mare şi acţiunea călugărului cărturar Macarie. Cărţile apărute la Dealu în 1508, 1510, 1512, 1644, 1645, 1646 şi 1647 constituie nu doar forme unice ale unui model editorial autohton, ci şi expresia perfectă a unui concept cultural şi ideologic specific, prin care Târgoviştea voievodală îşi asumă rolul de important centru cutural sud-est european, loc de apariţie a cărţilor necesare românilor şi creştinilor din Imperiul Otoman, punct de maximă concentrare a valorilor cărturăreşti naţionale şi europene, chemate să lucreze pentru dezvoltarea culturii şi a limbii literare. Mai ales în sec. XVII - prin Matei al Mirelor şi Udrişte Năsturel - Mănăstirea Dealu devine suport pentru activitatea miniaturiştilor, traducătorilor şi tipografilor care scot ediţii Toma Kempis, mitropolitul Varlaam al Moldovei şi desenază splendie portrete (precum cele ale lui Matei Basarab şi Doamna Elina, desenate de Antim caligraful în 1634 - 1644).

avem ce vizita.......tara noastra e frumoasa!

nu frumoasa,fffffffffffffff frumoasa numai ca romanii nu stiu sa pretuiasca!!!!!!!!!

asa este

La aproximativ 3 km sud de Mănăstirea Sihăstria, pe o coamă de obcină, în apropiere de peştera în care - în secolul al XVII-lea - a nevoit Cuvioasa Teodora, fiica lui Joldea Armaşu de la Cetatea Neamţ, se adăposteşte Schitul Sihla. Aici, la 1000 m altitudine, sub o îngrămădire de stânci, se ridică două bisericuţe de lemn executate în cel mai autentic stil moldovenesc şi care conferă aşezământului monastic o notă de intimitate, de tihnă şi de pitoresc deosebit.

Sf. Teodora de la SihlaSe pare că, pe la începutul secolului al XVIII-lea, unii călugări de la Mănăstirea Secu s-au retras în aceste locuri întru rugă şi credinţă, boierii Cantacuzini ridicându-le aici biserică de lemn prin anii 1741-1742. Actuala biserică a schitului Sihla, cu hramul "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul", datează din anul 1813, când Arhimandritul Venedict - egumenul Mănăstirii Secu - a făcut un lăcaş din bârne de brad pe temelie de piatră. Refăcută în 1973 prin grija arhimandritului Victorin Oanele - stareţul Mănăstirii Sihăstria - această biserică se află în mijlocul unei mici incinte, în care se pătrunde pe sub un turn-clopotniţă cu două nivele. Are un plan triconc şi turlă pe naos, iar absida altarului - de formă poligonală - este mai mare decât absidele laterale. Pridvorul este situat pe latura vestică în axul edificiului, pronaosul făcând corp comun cu naosul. Se pare că tot în 1813 a fost făcută şi catapeteasma, sculptată în lemn de tei şi poleită cu aur, cele mai frumoase icoane fiind cele patru împărăteşti pictate de Iulian Monahul în anul 1852. Prin strădania aceluiaşi stareţ, Victorin Oanele, s-a realizat şi fresca interioară a bisericii, executată în anul 1974 de către pictorul Vasile Pascu din Focşani.

La aproximativ 100 m vest de biserica mare se află şi bisericuţa "dintr-un brad", cu hramul Schimbarea la Faţă, adăpostită pe o prispă îngustă, sub o stâncă uriaşă. Ea a fost ridicată în 1763 de "Dumnealui aga Ioaniţă Păşcanul Cantacuzino" şi constituie un unicat în arhitectura noastră religioasă prin dimensiunile sale miniaturale. Din acelaşi motiv reţine atenţia şi catapeteasma, care a fost pictată în ulei probabil în acelaşi an în care a fost construită şi biserica.

Accesul către schitul Sihla se poate face astfel:

* Piatra-Neamţ - Mănăstirea Agapia - Schitul Sihla (44 + 8 km)
* Târgu Neamţ - Mănăstirea Secu - Schitul Sihla (23 + 5 km)
* Târgu Neamţ - Mănăstirea Agapia - Schitul Sihla (9 + 6 km)

Pe stâncile din jurul schitului Sihla se poate practica bouldering-ul.

Pana sa o avem pe Ana mergeam cate cel putin o saptamana pe an sa ne relaxam la Sihla, acum mergem numai invizita, deabia astept sa ajung dupa Paste

Bv fetelor!
Sincer eu am fost in Neamt la toate manastirile si inca de mai multe ori,in Suceava,dar la manastirile din Iasi nu am reusit sa aj....va dati seama?????

Manastirea Basarabov
Un sfant, smerit, vegheaza cetatea Bucurestilor de mai bine de 230 de ani. Urcam cu totii Dealul Patriarhiei, macar o data pe an, pentru a-i saruta sfintele moaste si a ne inchina lui, cerandu-i mijlocire la Bunul Dumnezeu. Atingerea sfantului ne face sa ne simtim in rai, sa redevenim copii nevinovati. Il simtim ca pe un prieten de demult de care nu ne-am mai indura sa ne despartim. Prietenul nostru - sfantul e nascut nu departe de Bucuresti, la doar vreo 80 km. "La tara" la Sf. Dimitrie, se ajunge usor, desi satul este dincolo de Dunare, in Bulgaria. De la Bucuresti pana la Giurgiu - nici macar un ceas, iar dupa ce ajungem in Ruse putem numara minutele pe degetele de la o mana pana acasa la Sfantul. De pe colinele satului Basarabovo se zaresc localitatile romanesti Malul, Slobozia, Vedea... In linie dreapta, de la Basarabovo pana la Dunare, sunt doar 3-4 km. Atat de aproape, incat nu are cum sa nu te cuprinda dorul de satul Sfantului Dimitrie, de manastirea lui de pe apa Lomului, de cerul care le vegheaza dainuirea.

Gura de rai a Sfantului Dimitrie

Vatra vechiului sat Basarabovo era candva mai langa Dunare. In cimitirul parasit de aici se mai vede si acum piatra unde s-a oprit carul cu moastele Sf. Dimitrie. Noua asezare s-a mutat putin mai spre Ivanovo, mai aproape de pestera unde s-a nevoit sfantul.


Manastirea Basarabovo isi pierde originile in negura istoriei. A fost ctitorita de familia Basarabilor chiar inainte de intemeierea Tarii Romanesti. Satul, mosia si manastirea au apartinut lui Ioan Basarab I, primul domn al Tarii Romanesti. Cat de mult unea Dunarea cele doua maluri ale sale, se poate vedea chiar si din hartile mai tarzii ale nordului Peninsulei Balcanice (de inceput de secol 20). Deliormanul exista odinioara atat la nord cat si la sud de Dunare. Incepea mai jos de Pitesti, trecand prin Rusii de Vede (rus=cetate daramata, naruita) si prin Rusii de pe Dunare (Rusciuk), si se termina in apropierea Razgradului. Deli (partile, hotarele) lui Orman se invecinau cu hotarele altor capetenii, pana spre Cazanele Dunarii, unde erau posesiunile lui Iovan (Deli-Iovan). De la varsarea Lomului in Dunare, urcand spre Ivanovo, se intalnesc peste 300 de chilii sapate in malul stancos al raului. Dintre acestea, 40 sunt biserici, in care s-a slujit Sf. Liturghie mai multe sute de ani. Urme de fresca se vad pe peretii pesterilor pana in zilele noastre. Chiliile si bisericile de la Ivanovo fac parte astazi din patrimoniul UNESCO.



Din tainita vremurilor



Unii cercetatori sunt de parere ca Sf. Dimitrie cel Nou a trait in perioada de maxima inflorire a isihasmului. Altii cred ca a trait in sec. 12. Paisie de la Hilandar consemneaza in istoria sa ca Sf. Dimitrie inca mai traia in anul 1685, fiind un sfant recent. Nici in ceea ce priveste nationalitatea lucrurile nu sunt foarte clare, deoarece multe sate (precum Cervena Voda) aveau populatie mixta; or, in perioadele de restriste, locuitorii lor se mutau pe celalalt mal al Dunarii, in Tara Romaneasca. Acest lucru s-a intamplat si cu satul Basarabovo, in sec. 18, cand, in urma distrugerii lui, localnicii se muta in satul Slobozia de langa Giurgiu, insa se reintorc, in parte, spre sfarsitul secolului, formand actualul sat Basarabovo.



Biserica din Basarabovo este construita in 1865, cu ajutoare din Romania. Arde insa in 1877-1878, in timpul razboiului ruso-romano-turc. Sunt furate atunci peste 60 de icoane valoroase din biserica. Probabil ca asa s-a intamplat si in anii 1769-1774, in timpul razboiului ruso-turc, cand satul Basarabovo este complet distrus, iar moastele nu puteau sa mai ramana in biserica pustiita de acolo.



Intr-o copie a Istoriei slavo-bulgare facuta la Ruse, de catre ieromonahul Pantelimon, se spune ca Sf. Dimitrie a trait in sec. 17 si a fost ingropat la Manastirea Basarabovo. Turcii, din ispita diavoleasca, il dezgroapa dupa o vreme, in cautarea unei inchipuite comori. Afland sfintele moaste, le arunca in Lom, unde stau ascunse intre mal si pietre timp de 33 de ani, pana ce sunt descoperite de un crestin evlavios.



Vadirea Sfintelor Moaste



Aflam din insemnarile invatatorului Nicolae Nemtov (1898) din Basarabovo, printre altele, despre casa natala a sfantului, despre biserica Sf. Ioan, la care acesta mergea in fiecare duminica si sarbatoare, despre faptul ca, pazind vacile satului, el nu primea decat paine si sare, iar aceasta numai de la oamenii instariti. Dimitrie se va calugari mai tarziu in manastirea lui Basarab I de la marginea satului natal. Invatatorul descrie felul in care s-au descoperit moastele Sf. Dimitrie Basarabov. Se spune ca o tanara fecioara din satul Cervena Voda si-a pierdut vederea. Intr-o noapte, viseaza ca a mers la Manastirea Basarabovo, unde s-a spalat pe fata cu apa din fantana Sf. Dimitrie, dupa care si-a recapatat-o. Povesteste visul parintilor sai si hotaraste sa mearga la Basarabovo, cale de 17 km. Ajungand aici pe inserat, ramane peste noapte, impreuna cu parintii sai, dorind sa se spele cu apa din fantana a doua zi dis-de-dimineata. Noaptea, avand dureri ingrozitoare de ochi, merge la fantana, se spala si isi recapata astfel vederea. Privind spre apa Lomului, ce trece prin fata manastirii, vede, deasupra raului, mai multe candele si faclii aprinse. Se aproprie si zareste in apa moastele Sf. Dimitrie stralucind. Tatal fetei este chemat, insa nu zareste nimic. A doua zi, trupul este scos din rau de catre preotii din Ruse. Moastele Sf. Dimitrie sunt luate mai intai pentru a fi duse in orasul Ruse, insa boii care trageau carul se opresc in fata casei parintesti a sfantului. Aici se va construi biserica ce ii va purta mai apoi hramul. Intr-o minune consemnata mai inainte ca moastele sa fie stramutate la Mitropolia din Bucuresti se vorbeste despre un turc care a vrut sa fure intr-o noapte candelele de argint din biserica Sf. Dimitrie. Acestuia ii paralizeaza picioarele si este gasit dimineata de catre preot cazut in fata raclei cu sfintele moaste.


In anul 1895, invatatorul Nicolae Nemtov viziteaza Mitropolia de la Bucuresti si se inchina la moastele Sf. Dimitrie, rugand pe mitropolit sa-i deschida racla. Facand o descriere a vesmintelor si a infatisarii sfantului, invatatorul consemneaza ca acesta avea nasul putin ciupit - probabil de pestii raului Lom, ca o mana este mai alba, iar cealalta pare putin innegrita din cauza multimii inchinatorilor care o saruta. Despre inchinatori, i se spune ca, in ziua sfantului, sunt aproape de 50 000 (printre care si multi bulgari refugiati din sudul Dunarii). Astazi, ei ating milionul...



Mangaierea Sfantului Dimitrie



Reinnoitorul Manastirii Basarabovo a fost ieromonahul Hrisant, care s-a asezat in aceste locuri in 1937. A trait pana in 1961. A fost vizitat de Patriarhul Iustinian in 1953, impreuna cu actualul Patriarh Teoctist, pe atunci vicar patriarhal. Monahul Hrisant si-a sapat timp de 100 de zile mormantul intr-o pestera de aici.


Astazi, la Basarabovo, exista un singur vietuitor - parintele Emilianos. Basarabovo este singura manastire in stanca locuita din intreaga Bulgarie. Slujbele se tin aici mai mult sambata si duminica. Doi mireni ajuta la repararea si intretinerea manastirii. Un vladica din Romania este sprijinul de nadejde al ctitoriei Basarabilor. Manastirea actuala consta intr-o biserica si cateva chilii sapate in stanca.


Desi este iarna, pe apa Lomului, au inceput sa infloreasca viorelele. Nu plecam de la Basarabovo mai inainte de a fi mangaiati de Sfantul Dimitrie. O luam pe firul apei, dar dupa 100 de metri facem cale intoarsa. Nu ne vine sa credem ceea ce vedem in zare: un vacar cu 15-20 de vaci, 3-4 oi si cateva caprite. Parea a fi trimisul Sfantul Dimitrie! El vine pe prundis, noi - pe drumul ce serpuieste intre Lom si stanca. Ne intalnim in fata bisericii si chiliei Sfantului Dimitrie. Ni se taie rasuflarea. Il rugam sa ne lase sa-l fotografiem, desi ni se pare nepotrivit. Este asa de smerit ca se preface ca nu pricepe despre ce este vorba. Dar, tacut, accepta. Apoi, trece mai departe, tinandu-se in urma turmei sale. Ramanem nemiscati, cu ochii plecati in pamant, spre prundisul Lomului. Exact in locul in care timpul a incremenit pentru o clipa, zarim o piatra cu un inscris. Ne apropiem. Pierdusem. Acesta era locul unde au fost descoperite moastele Sf. Dimitrie. "Cu voia lui Dumnezeu", se mai adauga in inscrisul de pe piatra.



Vezi mai multe imagini cu Pestera Sfantului Dimitrie Basarabov



Marturisesc cu smerenie ca am fost "acasa" la Sfantul Dimitrie si am simtit ca nu m-a primit vreodata cineva asa cum m-a primit sfantul...

Si poza cu manastirea:

Manastirea Durau

Manastirea Durau este situata in statiunea balneo-climaterica Durau, in estul muntilor Ceahlau, la o distanta de 5 kilometri fata de cascada Duruitoarea, de la care, dupa traditie, si-ar fi luat numele. Prin asezarea ei atat de izolata si prin pozitia naturala pe care o ocupa in Moldova, manastirea Durau a fost multa vreme cea mai ravnita asezare isihasta de sub Ceahlau.



Biserica actuala s-a ridicat in locul unui vechi schit de maici, existent aici inca de la inceputul veacului al XVII-lea. In anul 1802 aceasta asezare monahala a fost transformata, la sugestia si cu ajutorul Mitropolitului Veniamin Costachi al Moldovei, in schit de calugari.

Un Pomelnic de la Durau mentioneaza la anul 1822 ca schitul de la poalele Ceahlaului se afla sub ascultarea "manastirii cea de piatra din vale".



In 1830 egumenia Schitului Hangu este arendata protosinghelului Gavril pe timp de 10 ani iar una dintre clauzele contractuale prevedea si construirea unei noi biserici la Durau.

Constructia bisericii actuale, cu hramul Buna Vestire, a inceput in anul 1830, pe cheltuiala unor negustori instariti din targul Piatra si se incheie in 1835, dupa cum putem citi pe inscriptia din pridvor:



"Biserica Buna Vestire a Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu, zidita in zilele preainaltatului Domn Mihail Grigore Sturdza Voievod, cu bagoslovirea Preasfintitului Mitropolit Veniamin, cu ajutorul domnilor ce i-au nastavit Duhul Sfant, prin osardia cuviosiei sale parintelui Ghervasie si a negutatorilor dumnealor frati Gheorghe si Ioan Prosie si Vasile Iliovici - 1835."





In cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea si la inceputul veacului urmator s-au construit in jurul bisericii mai multe case calugaresti, marea majoritate a acestora fiind demolate, dupa 1970, cu prilejul construirii Statiunii climaterice Durau.



Ridicarea schitului la rang de manastire se datoreaza lui Gheorghe Panu - cunoscut om politic, jurist si gazetar - cu un important ajutor financiar primit din partea statului in vremea ministrului Spiru Haret, precum si repararea bisericii mari, zidirea clopotnitei, a bisericutei din cimitir si a caselor de oaspeti, in vremea staretului Teofan.



In anul1959, manastirea este desfiintata si devine biserica de mir. Dupa anul 1989 se reinfiinteaza ca schit pentru calugari, iar din martie 1991 devine manastire pentru maici, fiind adusa o obste de 20 de maici de la Manastirea Varatec.

Biserica este zidita din piatra si caramida si din punct de vedere arhitectonic imbina unele elemente traditional-moldovenesti cu altele mai noi, imprumutate chiar de la constructii monumentale laice.



Planul bisericii este cel obisnuit, in forma de cruce, cu doua abside laterale usor pronuntate si o a treia la altar, in prelungirea carora se afla corpul navei divizat in naos, pronaos si pridvor.

Catapeteasma este sculptata in lemn de tei aurit si pictata la Constantinopol in anul 1835. Naosul, cu absidele largi si profunde, se delimiteaza de pronaos prin doi stalpi laterali cuprinsi in ziduri, ei sustinand arcada, care la randul ei sustine bolta. Este luminat de o fereastra la sud si alta la nord, ca si pronaosul.



Pridvorul de zid, inchis si pictat, este luminat de doua ferestre asezate la vest. Din pridvor se intra in pronaos printr-o usa masiva din lemn, intarita metalic in interior. Exista si un al doilea pridvor (adaugat mai tarziu), din lemn, inchis cu geamuri, avand intrarea prin nord.





Biserica are trei turle oarbe, in forma octogonala, cate una pe altar, pronaos si pridvorul de zid. Fatadele sunt compartimentate in panouri cu ajutorul pilastrilor ce sustin un antablament cu un profil zimtat sub streasina.



Fatada dinspre apus este tratata in stil neoclasic: un fronton cu sase firide de dimensiuni variabile se sprijina pe coloane angajate, grupate cate doua. Sus, in firidele frontonului s-au zugravit - probabil dupa 1835 - icoane al fresco, iar zona centrala a fatadei este acoperita de o superba usa sculptata in lemn de stejar, care constituie o adevarata podoaba a edificiului.



Pridvorul bisericii a fost pictat in 1835 de pictori amatori. Pronaosul, naosul si altarul au ramas nepictate pana in 1935, cand, prin stradania doctorului Paul Gotcu si cu sprijinul credinciosilor, interiorul va fi impodobit cu pictura in ceara, executata de studenti si absolventi ai Academiei de Arte Frumoase din Iasi - printre ei si Corneliu Baba - calauziti de dascalul lor, Nicolae Tonitza.



Sub indrumarea maestrului, pictorii umanizeaza foarte mult personajele, conferindu-le si cate ceva din specificul popular romanesc. In dreapta este ilustrata Nasterea Mantuitorulu, in care se observa la Pruncul Iisus ochii de copil specifici picturii lui Tonitza.

In partea stanga este pictat Ceahlaul, Athosul romanesc. Pastorii sunt infatisati in costumele populare ale taranilor moldoveni. Pe bolta se afla pictat Hristos Pantocrator - Dreptul Judecator - inconjurat de cei patru evanghelisti: Matei, Marcu, Luca si Ioan.



De remarcat este unicitatea vestmantului cu falduri bogate si faptul ca sistemul de lucru mentine prospetimea culorilor. Dupa terminarea picturii, in anul 1937, biserica s-a sfintit la data de 14 septembrie.

Turnul-clopotnita, situat la 40 de metri nord de altar, este o constructie masiva din zid, de plan patrat, cu trei nivele. La primul etaj se afla paraclisul, unde s-a organizat o expozitie permanenta de arta religioasa, printre exponatele careia se afla si o frumoasa catapeteasma de biserica din secolul al XVIII-lea, lucrata in stil popular, cu usoare influente bizantine.



Bolta clopotnitei este pictata in fresca la 1988 de Arhimandritul Varahiil Muraru. Clopotnita veche, la vest de manastire, este din lemn, datand din secolul al XVIII-lea. Casa Veniamin Costache si biserica sunt in prezent monumente istorice.

La nord de biserica se afla doua cladiri din lemn si zid utilizate drept chilii, staretie, trapeza, bucatarie, camari de alimente etc.



In anul 1992, in incinta manastirii Durau, s-a inceput constructia Centrului Cultural Spiritual Sfantul Daniil Sihastru, ctitorie a Mitropolitului Moldovei si Bucovinei, Daniil. Lucrarile au fost incheiate in anul 1996. In cladire este construit un paraclis, pictat in anul 1995, de Arhimandritul Vartolomeu Florea, de la manastirea Sihastria Neamt.

Slujba de sfintire a Centrului Cultural Spiritual a avut loc la 30 octombrie 1995, in prezenta mai multor intai statatori ai bisericilor ortodoxe surori, in frunte cu Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului.



Mentinam ca Manastirea Durau a infiintat doua schituri: Schitul Sfanta Teodora de la Sihla, din comuna Ceahlau, avand obste de maici, si Schitul Cuvioasa Parascheva, din comuna Borca, judetul Neamt.

Frumoasa pozitie a schitului singuratic de la poalele muntelui Ceahlau a atras si adapostit numeroase personalitati ale vietii politice, literare si cultural-artistice ca: Mitropolitul Veniamin Costache, Emil Garleanu, N. Gane, Alexandru Vlahuta, Barbu Delavrancea, Caragiale, Aurel Baesu, Mihail Sadoveanu, care au gasit aici in multe vacante linistea sufleteasca.

Manastirea Hadambu

Manastirea Hadambu, aflata la o distanta de 30 de kilometri fata de Iasi, in satul Mogosesti, este un complex monastic fortificat, defensiv, construit pe la jumatatea secolului al XVII-lea. Aceasta manastire de calugari, cu o obste de zece vietuitori in prezent, va ajunge cu timpul in ruina, insa, in anul 1991, din bunavointa lui Dumnezeu, va fi reinfiintata si repictata.



Dupa o istorie zbuciumata si insuficient elucidata in toate detaliile si sinuozitatile sale, adeseori cu aspecte contradictorii sau controverse, se poate afirma ca manastirea cunoscuta sub denumirea de Schitul Hadambu, dar si sub aceea de Schitul din Dealul Mare trece in prezent printr-un autentic reviriment, printr-o perioada fara precedent de renastere din propriile sale vestigii.





In pisania ctitoriei, cat si din unele documente domnesti aflam ca, in anul 1659, voievodul Gheorghe Ghica i-a daruit lui Iani Hadambu, fost chelar, un loc "in padurea Iasilor, la Dealul Mare", pentru a construi o biserica cu hramul "Nasterii Preacinstitei si Nascatoarei de Dumnezeu". Asezarea monahala s-a numit "Hadambu", dupa numele ctitorului ei.



Specialisti dintre cei mai autoritari in domeniu au relevat faptul ca manastirea Hadambu, asa cum a fost construita ea, incepand cu anul 1659 este un complex fortificat, reprezentativ pentru arhitectura moldoveneasca din secolul al XVII-lea si ca biserica, de mici dimensiuni, prezinta un plan mixt, caracterizindu-se prin diferite amenajari defensive, proprii si incintei de plan rectangular, prevazuta la colturi cu turnuri circulare, specifice constructiilor cu functii de aparare.



De-a lungul existentei sale, Manastirea Hadambu a fost supusa mereu eroziunii timpului, vicisitudinilor istoriei, dar si rautatilor si neglijentelor omenesti, care uneori sunt mai daunatoare decat stihiile naturii. Aceasta situatie s-a perpetuat pana in pragul vremurilor noastre, cand, mai cu seama, constructiile anexe, dar in mare parte si biserica au cazut aproape de tot in paragina.





In anul 1976, reputatul istoric de arta Vasile Dragut, a vizitat locurile in vederea inscrierii schitului in al sau "Dictionar enciclopedic de arta medievala romaneasca" si a gasit un complex fortificat, reprezentativ pentru arhitectura moldoveneasca din secolul al XVII-lea, cu o biserica de mici dimensiuni, turnul portii servind si de clopotnita, plus constructii anexe aflate in ruina.



Cu aproximativ 70 de ani inaintea sa, marele istoric Nicolae Iorga, gasise un minunat zid de caramida tare stropita cu pete albe de var, care inconjura biserica Hadambului, de la care se vedea, intre copaci, acoperisul de sindrila sparta, loc tocmai bun pentru scoala.

Este clar ca aici, langa satul Mironeasa, in adancul Codrului Iasilor, pe vremuri a existat o biserica de lemn anterioara actualei, atestata nu numai de traditie si de anumite documente insuficient explorate.



Biserica manastirii, purtand hramul "Nasterea Maicii Domnului", este o biserica de proportii reduse, consolidata din piatra bruta si avand peretii cu chenare gotice.

A aparut si o noua biserica cu hramul "Acoperamantul Maicii Domnului", pardosita cu marmura de Ruschita, prelucrata in atelierele de la Holboca - Iasi. Pictura bisericii, in plina desfasurare, in tehnica "al fresco" a fost inceputa de maestrul Vasile Buzuloiu din Bucuresti, fiind continuata de ucenicul sau, Vasile Gheorghita.



Edificiul este inalt, zvelt, lansat cu suplete in spatiu, dar temeinic asezat pe sol. Plasata in varful Dealului Mare, biserica domina privelistea si se asambleaza perfect cu peisajul din jur. Demisolul bisericii serveste ca paraclis, fiind pus sub protectia Sfantului Ierarh Nicolae, praznic celebrat in ziua de 6 decembrie a fiecarui an.

In ansamblul monahal de la Manastirea Hadambu, marele edificiu al arhondaricului, proiectat de arhitectul Bogdan Negoita, se distinge prin proportiile sale monumentale, prin aspectul sau palatinal. Acoperisurile cladirilor au fost lucrate de mesteri din Oglinzi - Neamt, iar invelitorile cladirilor, din tabla de cupru, au fost executate de iscusitul mester Ion Lica si de ucenicii sai din Targu Neamt.



Lucrarile de restaurare, construire si reconstruire din ultimii 15 ani au asigurat Sfintei Manastiri dainuire, dar si o ampla si temeinica dezvoltare. Toate acestea au fost posibile, pe de o parte, datorita evlaviei credinciosilor nostri care, in ceasuri de cumpana, au alergat intru intampinarea nevointelor noastre, iar pe de alta parte, datorita cuminteniei si vredniciei parintilor si fratilor din aceasta manastire, care si-au inchinat viata slujirii lui Dumnezeu si oamenilor.



Fara adanca lor credinta, fara generozitatea si competenta temeinica a unor distinse personalitati din Iasi si Suceava, ar fi fost mult mai anevoioasa construirea unui edificiu atat de apreciat ca noua biserica, ce poarta hramul "Acoperamantul Maicii Domnului", considerata de specialisti drept o capodopera de arhitectura ecleziastica in stilul traditional stefanian.

In iarna anului 2003, in ziua de 22 ianuarie, la manastire a izbucnit un naprasnic incendiu, care a potopit una din casele monahale. Toata casa s-a transformat in scrum, inclusiv obiectele bisericesti adapostite, cu exceptia Icoanei Maicii Domnului, Facatoare de Minuni.





Zidurile imprejmuitoare sunt construite in stilul cetatilor din acea vreme datorita faptului ca acea zona deseori calcata de invadatori. A fost parasita in 1859 cand cu legea secularizarii averii manastiresti. Manastirea a fost reinfiintata in 1990, cand s-a construit un corp de chilii si s-au facut multe imbunatatiri gospodaresti.

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul pictata in anul 1938 de catre preotul romascan Octavian Zmau si donata de staretul Iov Mazilu, a fost gasita in fosta catapeteasma a bisericii, si este cunoscuta de catre toti credinciosii care vin la Manastirea Hadambului ca fiind facatoare de minuni. Acest fapt se datoreaza mirului care izvoraste din icoana saptamanal. In vara si toamna anului 1998, icoana a varsat mir din chipul lui Iisus si din vesmintele Maicii Domnului.





Aceasta icoana a fost ferecata ulterior in argint de mesterul Ion Contfas din Targu Neamt. Coroanele sunt din aur, decorate cu pietre pretioase, rubine, safire si smaralde, donate de familia Constantin, Roxana si Elena Amarinei din Piatra Neamt. Icoana este izvoratoare demir si facatoare de minuni.



In anul 1960, ultimul staret al manastirii a fost alungat de autoritati, icoana din Biserica Schitului nemaivazand lumina zilei timp de 32 de ani. In duminica Bobotezei anului 1992, pentru prima data ochiul drept al Maicii Domnului a lacrimat, apoi in anul 1993, in ajunul sarbatorii Sfintei Parascheva, din umarul drept au curs trei picaturi de mir.



La 22 februarie 1995 a curs mir din mitra, mir care a stat la vedere aproape doua saptamini. De atunci curge mir aproape saptamanal. De remarcat faptul ca duminica 20 august 1995 a curs Mir continuu, circa 7 minute. Actualmente, icoana este imbracata in foita de aur si are un paravan protector din sticla.



Icoana Sfantului Ioan Botezatorul a fost donata bisericii, cand s-a facut noua catapeteasma, de catre sotii Gabriela si Sabin Drinceanu. Aceasta a varsat pentru prima data mir de Boboteaza, dupa slujba Sfintei Liturghii, mai precis in data de 6 ianuarie 1999, la ora 12. Minunea s-a repetat in acelas an in data de 9 ianuarie.



In randul marilor realizari din ultimul deceniu al veacului trecut se cuvine sa mentionam: monumentalul edificiu al arhondaricului, expresie generoasa a spiritului de ospitalitate moldoveneasca, staretia veche, agheasmatarul, trei fantani si impodobirea cu pictura si mobilier a bisericilor, toate fiind realizate in timpul staretiei P.C. Protos. Nicodim Gheorghita, cu cheltuiala exclusiva a credinciosilor. Insa, la Manastirea Hadambu nimic nu s-ar fi putut realiza fara interventia vizibila a Maicii Domnului.



Gratie proportiilor marelui arhondaric, manastirea dispune de generoase locuri de cazare, avand posibilitatea sa adaposteasca si sa omeneasca, potrivit indatinatelor legi nescrise ale ospetiei moldovenesti, pana la cinci sute de pelerini, ceea ce se intampla adeseori, mai cu seama in sezonul estival.

Va pun poze facute de mine: