Poezii celebre!

Vino-n codru la izvorul
Care tremura pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund.

Si în bratele-mi intinse
Sã alergi, pe piept sã-mi cazi,
Sã-ti desprind din crestet valul,
Sã-l ridic de pe obraz.

Pe genunchii mei sedea-vei,
Vom fi singuri-singurei,
Iar în par infiorate
Or sã-ti cada flori de tei.

Fruntea alba-n parul galben
Pe-al meu brat încet s-o culci,
Lasind prada gurii mele
Ale tale buze dulci...

Vom visa un vis ferice,
Ingina-ne-vor c-un cânt
Singuratice izvoare,
Blinda batere de vint;

Adormind de armonia
Codrului batut de ginduri,
Flori de tei deasupra noastra
Or sã cada rinduri-rinduri

Ce e amorul? E un lung
Prilej pentru durere,
Cãci mii de lacrimi nu-i ajung
Si tot mai multe cere.

De-un semn în treacat de la ea
El sufletul ti-l leaga,
Incit sã n-o mai poti uita
Viata ta intreaga.

Dar inca de te-asteapta-n prag
In umbra de unghere,
De se-ntilneste drag cu drag
Cum inima ta cere:

Dispar si cerul si pãmânt
Si pieptul tau se bate,
Si totu-atirna de-un cuvint
Soptit pe jumatate.

Te urmareste saptamini
Un pas fãcut alene,
O dulce stringere de mini,
Un tremurat de gene.

Te urmaresc luminatori
Ca soarele si luna,
Si peste zi de-atitea ori
Si noaptea totdeauna.

Cãci scris a fost ca viata ta
De doru-i sã nu-ncapa,
Cãci te-a cuprins asemenea
Lianelor din apa.

Noaptea-n Doma întristata, prin lumini îngalbenite
A facliilor de ceara care ard lânga altare –
Pe când bolta-n fundul Domei sta întunecoasa, mare,
Nepatrunsa de-ochii rosii de pe mucuri ostenite,



In biserica pustie, lânga arcul în parete,
Genuncheata sta pe trepte o copila ca un înger;
Pe-a altarului icoana, în de raze rosii frângeri,
Palida si mohorâta Maica Domnului se vede.



O faclie e înfipta într-un stâlp de piatra sura;
Lucii picaturi de smoala la pamânt cad sfârâind
Si cununi de flori uscate fâsâiesc amirosind
S-a copilei rugaciune tainic, soptit, murmura.



Cufundat în întuneric, lânga-o cruce marmurita,
Intr-o umbra neagra, deasa, ca un demon El vegheaza,
Coatele pe bratul crucii le destinde si le-asaza,
Ochii cufundati în capu-i, fruntea trista si-ncretita.



Si barbia lui s-apasa de al pietrei umar rece,
Parul sau negru ca noaptea peste-al marmurei brat alb;
Abia candela cea trista cu reflectul ei roz-alb
Blând o raza mai arunca ce peste-a lui fata trece.



Ea un înger ce se roaga – El un demon ce viseaza;
Ea o inima de aur – El un suflet apostat;
El, în umbra lui fatala, sta-ndaratnic rezemat –
La picioarele Madonei, trista, sfânta, Ea vegheaza.



Pe un mur înalt si rece de o marmura curata,
Alba ca zapada iernei, lucie ca apa lina,
Se rasfrânge ca-n oglinda a copilei umbra plina –
Umbra ei, ce ca si dânsa sta în ruga-ngenucheata.



Ce-ti lipseste oare tie, blond copil cu-a ta marire,
Cu de marmur-alba fata si cu mâinile de ceara?
Vad – o negura diafana mestecata-n stele; – clara
E privirea-ti inocenta sub a genelor umbrire;



Ce-ti lipseste sa fii înger – aripi lungi si constelate.
Dar ce vad: Pe-a umbrei tale umeri vii ce se întinde?
Doua umbre de aripe ce se misca tremurânde,
Doua aripe de umbra catre ceruri ridicate.



O, nu-i umbra ei aceea – este îngeru-i de paza;
Lânga marmura cea alba vad fiinta-i aeriana.
Peste viata-i inocenta, viata lui cea sfânta plana,
Lânga dânsa el se roaga, lânga ea îngenuncheaza.



Dar de-i umbra ei aceea – atunci Ea un înger este,
Insa aripile-i albe lumea-a le vedea nu poate;
Muri sfintiti de-a omenirii rugaciuni îndelungate
Vad aripele-i diafane si de dânsele dau veste.



Te iubesc! – era sa strige demonul în a lui noapte,
Dara umbra-naripata a lui buze le înmoaie;
Nu spre-amor,spte-nchinaciune el genunchii-si încovoaie
Si asculta dus din lume a ei dulci si timizi soapte

Neguri albe, stralucite
Naste luna argintie,
Ea le scoate peste ape,
Le intinde pe cimpie;

S-adun flori în sezatoare
De painjen tort sã rumpa,
Si anina-n haina noptii
Boabe mari de piatra scumpa.

Linga lac, pe care norii
Au urzit o umbra fina,
Rupta de miscari de valuri
Ca de bulgari de lumina,

Dindu-si trestia-ntr-o parte,
Sta copila lin plecata,
Trandafiri arunca rosii
Peste unda fermecata.

Ca sã vad-un chip, se uita
Cum alearga apa-n cercuri,
Cãci vrajit de mult e lacul
De-un cuvint al sfintei Miercuri:

Ca sã iasa chipu-n fata,
Trandafiri arunca tineri,
Cãci vrajiti sunt trandafirii
De-un cuvint al sfintei Vineri.

Ea se uita... Paru-i galben,
Fata ei lucesc în luna,
Iar în ochii ei albastri
Toate basmele s-aduna.

Deoarece soarele nu poate sã apunã
fãr’ de a-si întoarce privirea dupã fecioarele
cetãtii, mã-ntreb:
de ce-as fi altfel decât soarele?

II
O fatã frumoasã e
O fereastrã deschisã spre paradis.
Mai verosimil decât adevãrul
e câteodatã un vis.

III
O fatã frumoasã e
lutul ce-si umple tiparele,
desãvârsindu-se pe-o treaptã
unde povestile asteaptã.

IV
Ce umbrã curatã
aruncã-n luminã o fatã!
E aproape ca nimicul,
singurul lucru fãrã de patã.

V
O fatã frumoasã e
a traiului ceriste,
cerul cerului,
podoabã inelului.

VI
Frumsete din frumsete te-ai ivit
întruchipatã fãrã veste,
cum “într-o mie si una de nopti“
povestea naste din poveste.

VII
O fatã frumoasã e
o închipuire ca fumul,
de ale cãrei tãlpi, când umblã,
s-ar atârna tãrna si drumul.

VIII
O fatã frumoasã e
mirajul din zariste,
aurul graiului,
lacrima raiului.

IX
O fatã frumoasã e
cum ne-o aratã soarele:
pe cale veche o minune nouã,
curcubeul ce sare din rouã.

X
Tu, fatã frumoasã, vei rãmânea
tãrâmului nostru o prelungire
de vis, iar printre legende
singura adevãratã amintire.

Si vine toamna iar'
ca dup-un psalm aminul.
Doi suntem gata sã gustam
cu miere-amestecat veninul.

Doi suntem gata s-ajutam
brindusile ardorii
sã infloreasca iar' în noi
si-n toamna-aceasta de apoi.

Doi suntem, când cu umbra lor
ne impresoara-n lume norii.
Ce ginduri are soarele cu noi --
nu stim, dar suntem doi

Partasi suntem multor iubiri
Una singura e implinire
Celelalte numai presimtiri
Pana dam in inima de Mire

Impodobit cu-nfatisarea Lui
Dinspre inviere rasarinda
Pe cat in lacrimile orisicui
Voi ravni iubirea sa-si aprinda

Ce exista sa iubesc nespus
Oceanul stingerii de sine
Sa rodeasca-n cele care nu-s
Rasaritul ce le apartine

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta - murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta
personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ...
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit

simona

cu placere! va astept si pe voi!