afectiunile ORL

Afectiuni ORL: polipii nazali, vegetatiile adenoide si amigdalita

Polipii nazali sunt prelungiri ale mucoasei care captuseste cavitatea nazala si sinusurile paranazale. Prezenta polipilor poate sa determine un grad de obstructie a cailor respiratorii.

Daca aceste formatiuni ajung la dimensiuni mari, pot duce chiar la deformari atat la nivelul oaselor nasului, cat si la nivelul altor oase ale fetei.

Prezenta polipilor nazali este de aproximativ 0,1% in randul copiilor. Cei mai multi dintre ei sunt copii cu fibroza chistica, o boala genetica care afecteaza secretia glandelor exocrine, manifesta indeosebi la nivelul tractului respirator si digestiv.

O frecventa crescuta s-a remarcat la copiii cu hipersensibilitate la aspirina. Mecanismul de formare nu este pe deplin elucidat, dar rolul inflamatiei cronice pare a fi cel mai important. Exista, se pare, o legatura intre sinuzita cronica, rinitele alergice sau astm si formarea polipilor nazali. Simptomatologia este strans legata de numarul, sediul si dimensiunea polipilor.

Nasul infundat, respiratia orala, vocea nazala, secretiile nazale, sforaitul, durerile de cap sunt cele mai frecvente manifestari ale afectiunii. Pierderea totala sau partiala a mirosului este un argument pentru a diferentia o sinuzita cronica de prezenta polipilor, dar aceste afectiuni pot coexista atunci cand polipii impiedica drenajul sinusurilor in cavitatea nazala.

Diagnostic si tratament
Examenul clinic trebuie completat de investigatii imagistice: radiografia, endoscopia nazala, tomografia sau rezonanta magnetica nucleara pot fi necesare. Uneori, examinarea mucoasei nazale arata prezenta unui numar crescut de eozinofile in contextul unei predispozitii alergice care a favorizat formarea polipilor.

Tratamentul: chiar daca prezenta polipilor a survenit pe un teren alergic, studiile clinice nu au demonstrat ca tratamentul antialergic ar aduce beneficii semnificative. Corticoterapia orala, locala, inhibitorii de leukotriene (Singulair), diureticele aplicate local cu efect antiinflamator, antihistaminicele sunt alternative terapeutice non-chirurgicale, dar care nu au in toate situatiile eficienta asteptata. Realizata pe cale endoscopica, operatia poate fi efectuata chiar fara a necesita internarea pacientului. Se poate face cu anestezie locala sau generala.

Dupa operatie
O selectie corecta a cazurilor chirurgicale, respectarea recomandarilor postoperatorii si controalele repetate determina un bun prognostic postoperator cu scaderea riscului de refacere a polipilor. Totusi, cu titru foarte izolat, uneori pot aparea complicatii dupa rezectia polipilor nazali. Acestea pot fi: hemoragii severe, scurgeri de lichid cefalorahidian, hemoragii intracraniene, meningita, afectarea nervului optic, lezarea canalului nazolacrimal sau chiar, extrem de rar, decesul.

EXTRAS DIN REV : SANA

voi a-ti avut probleme de genul asta cu bb? mie una dr. mi-a spus ca Seby are polipi..si ca o sa trebuiasca sa-l operez dupa 2 ani?..nu stiu ce sa fac..voi ce ma sfatuiti?

Multumim lui Dumnezeu,nu avem astfel de probleme,sper nici sa nu avem...imi pare rau pt puiutzul tau...am auzit k operatia de polipi e simpla...dak intradevar are v-a trebui operat...sanatate maxima la toti puiutzii si parintii lor :heart:

seby a facut o singura data inceput de otita...a fost un chin....

da..sanatate tuturor puiutilor si mamicilor! :cheers:

multumesc lui d-zeu ca nu am avut astfel de probleme cu rares................eu am fost operata de polipi de doua ori pana acum.............la prima operatie am simtit tot deoarece am avut si o sinuzita si nu s-a prins anestezia..........dupa operatie am urmat niste sedinte cu aerosoli [cu kanamicina]la a doua operatie am fost operata de prof.orl.ghindaru de la spitalul cfr, nu am simtit absolut nimic..........dar dupa externare cand am ajuns acasa .........mi-a dat hemoragia pe nas...........a fost groaznicsi mai am de urmat inca un chin ...alta operatie..........

MULTA SANATATE ELY!!!!!!!!!!!!
nu am avut probleme cu clau si sper sa nu am niciodata!!!!!!!!!!!!

:thanks...........sa nu avem niciodata probleme

asta e cel mai important=sanatatea!!!!!!!!!!

imi pare rau ely pentru tine..ca tre sa treci prin alta operatie....

asta e!

lasa ca te faci bine si nu o sa mai ai nici o problema!!!!!!!!!!!

sa speram!...........

Ely ca trebuie sa te operezi....

multumesc ca-mi sunteti alaturi

lasa ca o sa fie bine!!!!!!!!!

Introducere

Otita denumeste o inflamatie a urechii, cauzata in majoritatea cazurilor de o infectie.
Exista mai multe tipuri de otita, in functie de sediul inflamatiei urechii. Otita medie este foarte frecventa la copiii intre 6 luni si 3 ani si se caracterizeaza prin inflamatia urechii medii.

Otita externa este inflamatia pavilionului urechii sau a conductului auditiv extern. Mai este numita si "urechea inotatorului", deoarece acest tip de infectie este frecvent la inotatori, atunci cand apa care patrunde in conductul auditiv extern stagneaza si nu este drenata.

Otita externa poate afecta intregul conduct auditiv extern, sau doar o portiune a acestuia, ca in cazul prezentei unui furuncul.

Cauze

Anumite categorii de persoane – cele care sufera de alergii, psoriazis, eczema sau dermatita seboreica – sunt predispusi la aparita otitei externe.

Otita externa poate fi cauzata de o alergie, infectie bacteriana, virala sau cutanata (furuncul), de un traumatism, o eczema sau de apa care ramane in conductul auditiv extern. Incidenta acestui tip de otita este egala la copii si la adulti.

Otita externa este o infectie a conductului auditiv extern cauzata de un stafilococ (bacterie Gram pozitiva). Infectia cu o ciuperca (infectie micotica) este posibila, dar survine mult mai rar.
Otita poate fi rezultatul unui traumatism extern, de exemplu curatarea excesiva sau agresiva a conductului auditiv extern.

Alte cauze ale otitei externe sunt: o dermatoza (eczema suprainfectata), sau inotul intr-o apa ce contine derivati ai clorului. Persoanele care utilizeaza dopuri pentru urechi sau proteze auditive sunt mai predispusi la aparitia otitei externe, in special in conditiile curatarii necorespunzatoare a acestor dispozitive.

Stafilococul auriu este o alta bacterie responsabila de infectarea canalului auditiv extern, ce duce la formarea unui furuncul. Diabeticii si subiectii alergici sunt predispusi la otita externa.
Semne si simptome

Otita externa se manifesta prin durere (otalgie) care creste in intensitate la apasarea pe ureche si uneori, prin prurit (mancarimi). Conductul auditiv extern este rosu si inflamat. Uneori se observa o scurgere de lichid alb sau din ureche.

Simptomele sunt variabile in functie de cauza otitei externe. Astfel, inflamatia poate fi difuza, afectand intregul conduct auditiv sau se poate prezenta doar sub forma unui furuncul.

Primele manifestari ale otitei externe sunt mancarimile si scaderea acuitatii auditive. Durerile survin mai tarziu, in special cand conductul este obstruat de edemul ce apare in urma infectiei.

Cresterea temperaturii nu se observa decat la pacientii cu otita externa severa.



Diagnostic

Examenul timpanului pune in evidenta o scadere a acuitatii auditive mai mult sau mai putin importanta. In acest stadiu, este importanta diferentierea intre otita interna si otita externa.
La pacientii diabetici si la cei cu un sistem imunitar slabit, este necesara izolarea unei otite cauzate de pseudomonas, deoarece extinderea acestui bacil la cutia craniana poate antrena o paralizie a unuia sau mai multor nervi cranieni.

Tratament

Tratamentul medicamentos consta in administrarea de analgezice (paracetamol, aspirina) pentru reducerea durerii, antibiotice (sub forma de picaturi) sau corticosteroizi (cortizon). Daca inflamatia este grava, antibioticele se pot administra pe cale orala.

In cazul prezentei unui furuncul, antibioticele sunt ineficiente. Incizia furunculului este contraindicata, deoarece exista riscul de propagare a infectiei la pavilionul urechii. Formele grave necesita antibioterapie intensa, dupa efectuarea unei antibiograme pentru alegerea antibioticelor eficiente.

Infectiile cu stafilococ sunt uneori foarte grave. Exista o forma de otita externa "maligna", insotita de inflamatia tesutului osos la acest nivel. Acest tip de otita este rezultatul unei infectii cu bacilul piocianic (pseudomonas aeruginosa). Acest tip de infectie se intalneste cu precadere la pacientii cu diabet, la varstnici si la subiectii cu un sistem imunitar deprimat (pacientii cu HIV). In acest caz se constata o scurgere de puroi din ureche si uneori o surditate de transmisie. Frecvent, evolutia este spre o paralizie a fetei (paralizie faciala). Tratamentul necesita spitalizarea pacientului si utilizarea de antibiotice (fluorochinolone). Spitalizarea dureaza cateva saptamani caci riscul de osteomielita este crescut.

Introducere

Amigdalita este o inflamatie acuta sau cronica, cel mai adesea de origine infectioasa, a amigdalelor palatine (situate in apropierea palatului bucal) sau linguale (in apropierea limbii).

Amigdalita este deosebit de frecventa la copii inainte de 10 ani, si mai rara la adolescenti sau adulti. Amigdalele sunt formatiuni limfoide – constituite din limfocite (varietate de globule albe ce participa la imunitatea organismului). Alte organe limfoide sunt si: timusul (glanda situata sub stern), maduva osoasa, ganglionii limfatici.

Toate aceste organe contribuie la apararea organismului impotriva microbilor patogeni, participand la fabricarea globulelor albe si producand anticorpi. In plus, amigdalele formeaza o bariera protectoare a cailor aeriene. Dar, la randul lor, amigdalele se pot inflama datorita unei infectii virale sau bacteriene, rezultatul fiind amigdalita.

Amigdalectomia (indepartarea chirurgicala a amigdalelor) este interventia cea mai frecventa la copii, dar in prezent se recurge la aceasta procedura doar in ultima instanta.

Semne si simptome

Principalul simptom al amigdalitei este reprezentat de durerea in gat, accentuata la deglutitie si care poate iradia inspre urechi. In unele cazuri, copiii nu acuza dureri in gat, dar refuza mancarea.

Alte simptome ale amigdalitei:

» amigdale marite in volum
» dificultati sau imposibilitate la deglutitie (inghitire)
» "rosu in gat"
» jena respiratorie
» modificarea sau pierderea vocii
» febra
» stare de rau
» inflamatia faringelui
» cefalee
» varsaturi

Simptomele sunt similare, indiferent de agentul responsabil pentru amigdalita, dar infectiile bacteriene sunt in general insotite de dureri mai intense.

Cauze

Amigdalita se poate explica prin trei cauze principale:

Streptococul de grup A – aceste bacterii frecvente sunt responsabile pentru jumatate din cazurile de amigdalita, afectand 1 persoana din 5 (inclusiv adultii). Numeroase persoane nu prezinta simptome, dar pot transmite bacteriile. Streptococii de grup A sunt bacteriile cele mai susceptibile de a provoca o boala, aflandu-se la originea anginei streptococice.

Diversi virusi respiratori – Virusul gripei, in special, explica cea mai mare parte din restul de 50% cazuri de amigdalita. Aceste infectii sunt uneori mai putin grave decat infectiile bacteriene.

Mononucleoza infectioasa – Provocata de virusul Epstein-Barr, mononucleoza infectioasa antreneaza deseori simptome de inflamatie a amigdalelor. La copiii mici, simptomele asociate in mod normal cu mononucleoza la adulti, sunt absente, dar cazurile de amigdalita sunt frecvente.

Evolutie si complicatii

Toate formele de amigdalita dispar de la sine chiar si in absenta tratamentului. Vindecarea necesita cateva zile in cazul unei amigdalite bacteriene sau virale normale, dar poate necesita cateva saptamani daca mononucleoza este cauza bolii. In 99% din cazuri, infectia este limitata, dar infectiile bacteriene sunt asociate cu un risc crescut de complicatie, justificand prescrierea de antibiotice.

Complicatii

Principalele complicatii ale amigdalitei sunt infectiile ulterioare. De altfel, utilizarea antibioticelor are obiectivul de a preveni recurenta infectiilor. Bolnavii de amigdalita sunt usor contagiosi in cazul prezentei unei bacterii sau a virusului Epstein-Barr si foarte contagiosi in cazul unei raceli sau gripe. Din nefericire, antibioticele nu reduc decat riscul de transmitere a bacteriilor si nu permit prevenirea raspandirii virusurilor.
O alta complicatie ce poate surveni este abcesul periamigdalian. Spre deosebire de o amigdalita simpla, acest abces nu poate fi palpat pe o latura a gatului. Abcesul periamigdalian survine in special la adultii tineri ce sufera de amigdalita.
Otita medie este o infectie frecventa a urechii medii, provocata in majoritatea cazurilor de o infectie care se extinde de la gat. Tubul prin care se propaga infectia este mai scurt la copii, motiv pentru care aceasta categorie constituie marea majoritate a victimelor. Otita medie este dureroasa si poate provoca alte complicatii.
Reumatismul articular acut – in trecut, aceasta boala era frecventa, inainte de utilizarea antibioticelor in tratamentul amigdalitelor si a altor infectii bacteriene ale gatului si cavitatii bucale. Reumatismul articular acut (RAA) este o consecinta a propagarii infectiei cu streptococii de grupa A la organele vitale, in special inima, provocand tulburari permanente si antrenand o boala cardiaca fatala.
Diagnostic

Examenul fizic va pune in evidenta amigdalele rosii si inflamate (marite in volum). Diversii agenti infectiosi provoaca in general tipuri diferite de inflamatie. Virusul Epstein-Barr, de exemplu, determina aparitia unor puncte rosii pe valul palatin, datorita unor sangerari. Bacteriile pot lasa pe amigdale o membrana fina alba ce se desprinde usor. Niciul din aceste simptome nu este suficient pentru a permite diagnosticarea agentului infectios.


Pentru aceasta, se efectueaza o cultura bacteriana. Prezenta stafilococului de grup A nu demonstreaza ca aceasta bacterie se afla la originea inflamatiei, tinand cont ca numeroase persoane sunt purtatoare fara a prezenta infectii. Pacientul poate fi purtator de streptococi, iar amigdalita poate fi provocata de un virus nedepistat.

Tratament

Amigdalita cauzata de o infectie bacteriana se trateaza cu ajutorul antibioticelor. Desi administrarea de antibiotice impotriva unei infectii fara ca in prealabil sa fie depistata prezenta bacteriilor nu este in general recomandata, amigdalita constituie o exceptie, deoarece bacteriile sunt cauza cea mai frecventa a bolii si nu virusurile.


Deseori, cand un copil sufera de amigdalita, membrii familiei trebuie sa efectueze unele examene, pentru a se stabili daca sunt purtatori asimptomatici ai streptococilor de grupa A. In acest caz, ei trebuie sa primeasca antibiotice pentru a distruge bacteriile si a proteja copilul impotriva infectiilor recurente.


Unii copii sufera de infectii recurente sau cronice. Daca nu raspund la tratamentul cu antibiotice, se practica o amigdalectomie (extragerea chirurgicala a amigdalelor). In prezent, se incearca limitarea numarului acestor interventii la cazurile grave, deoarece aceste proceduri prezinta anumite riscuri.


Abcesul periamigdalian este in general tratat prin drenare, prin administrarea de antibiotice si uneori, prin indepartarea amigdalelor (amigdalectomie).


Amigdalita de cauza virala se rezolva de la sine. Se poate administra acetaminofen (paracetamol) sau ibuprofen pentru a reduce simptomele. In schimb, nu se administreaza acid acetilsalicilic la copiii cu infectie virala. Acest lucru ar putea provoca sindromul Reye, afectiune foarte grava caracterizata prin atingere cerebrala

Introducere

Faringita se defineste drept inflamatia sau infectia faringelui si/sau amigdalelor. Etiologia este in general infectioasa, cu 40 - 60% cazuri de origine virala si cca 40% din cazuri de orgine bacteriana. Alte cauze includ alergiile, traumatismele si toxinele.

Faringita se manifesta prin secretii nazale, febra (intre 38 si 40 °C) si tuse seaca, de iritatie. La copil, se dezvolta in special in partea superioara a faringelui (rinofaringe), in timp ce la adolescent – in partea inferioara.
In faringita de origine infectioasa, bacteriile sau virusurile invadeaza direct mucoasa faringiana, determinand un raspuns inflamator local. Alte virusuri (rinovirus, de exemplu) determina iritatii ale mucoasei faringelui consecutive secretiilor nazale.


Incidenta faringitei este considerabil mai mare in randul populatiei pediatrice. Infectiile cu streptococ beta hemolitic de grup A determina 15% din faringite la adulti si cca 30% din cazurile pediatrice. Varful incidentei faringetelor bacteriene si virale se situeaza intre 4 si 7 ani.
In general, vindecarea este spontana si se produce in termen de o saptamana.

Semne si simptome

Faringita acuta:
- durere la deglutitie (inghitire)
- senzatie de uscaciune la nivelul mucoasei faringiene
- iritatie faringiana
- senzatia de corp strain, cu prurit (mancarimi) si arsuri
- crize de tuse
- stare generala de rau, mai mult sau mai putin intensa
- febra – frecventa la copii

Faringita cronica:


Faringita cronica catarala – se manifesta prin parestezie faringiana, febra, tuse insotita de o senzatie de uscaciune sau de corp strain la nivelul faringelui, dar in special, prin durere la deglutitie.


Faringita cronica hipertrofica – mucoasa peretelui posterior al faringelui este hipertrofica, granulara, prezinta o hipersecretie mucoasa si dilatatii venoase. Printre altele, pacientul sufera frecvent de greturi si varsaturi si prezinta miscari de deglutitie frecvente.


Faringita cronica atrofica – peretele posterior al faringelui este uscat, prezentand deseori cruste groase. Mucoasa faringiana are un aspect palid, neted si transparent. Frecventa, este asociata rinita atrofica si/sau laringita, cu senzatie de jena respiratorie in timpul noptii si insomnii. Aceste semne sunt legate de clima (clima marina este benefica, spre deosebire de aerul uscat si cald) si se intalnesc frecvent la varstnici.

Cauze

Faringita acuta:
- infectie virala: rinovirus, adenovirus, virus coxsackie, coronavirus, virusul herpes simplex, virusul Epstein-Barr, citomegalovirus
- infectie bacteriana: streptococ beta hemolitic de grup A, Neisseria gonorrhoeae, Haemophilus influenzae, alti streptococi
- etiologie fizica: arsura termica, chimica, etc.
- faza de debut sau infectie ce insoteste rujeola, scarlatina, rubeola, etc.

Faringita cronica:
- fragilitate constitutionala a mucoasei
- diversi factori exogeni: praf, arsura chimica, caldura, variatii extreme de temperatura, expunerea profesionala la curentii de aer, la aerul uscat neventilat, utilizarea excesiva a aerului conditionat, intoxicarea cu alcool si tutun, abuzul de picaturi nazale
- factori endogeni: respiratia bucala, obstructie nazala, sinuzita cronica, hipertrofia vegetatiilor adenoide
- tulburari hormonale: menopauza, hipotiroidism, diabet
- carenta de vitamina A
- insuficienta respiratorie
- bronsita cronica
- utilizarea necorespunzatoare a vocii la profesori, politicieni, cantareti, etc.

Complicatii

In general, complicatiile faringitei (intalnite indeosebi in cazurile de faringita bacteriana) constau in sinuzita, otita medie, epiglotita (inflamatia epiglotei), mastoidita si pneumonie.


Recurenta infectiei se datoreaza in general nerespectarii tratamentului, rezistentei bacteriilor la antibiotice sau unei noi expuneri.


Complicatiile supurative ale faringitei bacteriene survin ca urmare a diseminarii infectiei de la nivelul mucoasei faringelui, fie prin cale hematogena sau limfatica, fie prin extindere directa (mai frecventa in cazul streptococilor) si constau in: abces periamigdalian, abces retrofaringian sau limfadenita cervicala.


Complicatiile nesupurative (incidenta 3%) specifice infectiilor cu streptococi de grup A constau in reumatism articular acut (RAA), glomerulonefrita poststreptococica si sindromul de soc toxic.


Complicatiile mononucleozei infectioase se refera la: ruptura splenica (justificand necesitatea evitarii sporturilor de contact timp de 6 saptamani), hepatita, sindromul Guillain Barré, encefalita, anemie hemolitica, miocardita, carcinom nazofaringian. Utilizarea penicilinei in cazurile de mononucleoza infectioasa are ca rezultat o incidenta de 100% de eruptii cutanate (rash).

Tratament

Obiectivul tratamentului (constand de obicei intr-o antibioterapie) este de a reduce durata bolii, de a calma simptomele, de a diminua incidenta recidivelor si a complicatiilor (reumatism articular acut, de exemplu).

Tratamentul curativ


Antibioticele sunt prescrise in cazul infectiilor cu streptococ beta hemolitic de grup A, pentru a preveni sechelele, dar pot fi utilizate in cazurile de faringita severa cauzata de alti agenti bacterieni.
Corticosteroizii sunt utilizati in cazurile de obstructie a cailor respiratorii si pentru reducerea simptomelor. Se administreaza intotdeauna impreuna cu antibiotice pentru a preveni bacteriemia.
Medicamentele antifungice sunt indicate in cazurile de faringita asociata cu candidoza bucala.
Antivirale – in general, aceste medicamente nu au rezultate clinice in faringita virala. Totusi, la pacientii imunodeprimati, antiviralele pot fi eficiente. In cazurile severe de faringita cauzata de virusul herpes simplex la pacientii imunodeprimati, se poate prescrie aciclovir, famciclovir sau valaciclovir. In infectiile cu citomegalovirus (CMV) la pacientii imunodeprimati, se recomanda ganciclovir.

Tratamentul simptomatic


Se recomanda inhalarea de solutii mentolate, incetarea fumatului, ingestia de lapte cald cu miere si umidificarea aerului.


Evolutie

Majoritatea cazurilor de faringita se rezolva spontan in 10 zile. In cazurile de faringita cauzata de streptococ, tratata cu penicilina, simptomele se atenueaza in 24 ore de la instituirea tratamentului. Perioada contagioasa si cea febrila sunt reduse la o zi.


In cazul terapiei cu eritromicina, atenuarea simptomele se poate observa in 72 ore. Incidenta rezistentei la eritromicina este mai mare de 25%. Prin urmare, pacientii ce urmeaza tratamentul cu eritromicina trebuie sa fie atent monitorizati pentru a se urmari eficienta tratamentului.


Esecul tratamentului, relativ frecvent, poate avea drept cauze nerespectarea indicatiilor, rezistenta la antibiotice, o noua expunere, supresia imunitatii gazdei sau a florei necesare.

fffffffff interesant!

multumesc alina!