Sfintii zilei

vom posta aici cateva cuvinte despre Sfintii zilei in care suntem, o sa incep cu ziua de astazi

Sinaxar 18 Aprilie



În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea sfântului preacuviosului părintelui nostru Ioan, ucenicul sfântului Grigorie Decapolitul.

Acest între sfinţi părintele nostru Ioan, din cruda vârstă urând viaţa lumească şi iubind pe Hristos, s-a dus către marele Grigorie Decapolitul şi, fiind făcut de către acela monah, era împreună cu el, nevoindu-se întru toate şi slujind lui Dumnezeu. Şi aşa de vestit s-a făcut întru ascultare şi aşa de plecat întru supunere şi prea gata spre slujire, încât şi marele Grigorie se bucura de el şi slăvea pe Dumnezeu. După săvârşirea sfântului Grigorie apoi s-a mutat la loc străin şi necunoscut şi acolo se nevoia. De aici mergând la Locurile Sfinte, s-a mutat la Lavra sfântului Hariton, şi s-a dat pe sine spre mai multe nevoinţe şi virtuţi şi aşa în pace s-a odihnit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului părintelui nostru Cosma, episcopul Calcedonului.

Sfântul Cosma arhiereul şi mărturisitorul lui Hristos a fost din cetatea Constantinopol, şi din copilărie iubind pe Hristos a lăsat lumea aceasta deşartă, şi a fost tuns în cinul monahicesc. Şi cu postirea şi cu celelalte fapte bune pe sineşi curăţindu-se, s-a făcut locaş al Sfântului Duh, şi a fost pus episcop în Calcedon, în vremea răucredincioşilor luptători împotriva icoanelor şi multe nevoinţe a arătat, ajutând dreptei credinţe. Şi silit fiind de împăraţii eretici ca să se lepede de închinarea la sfintele icoane, nu i-a ascultat. Pentru aceea izgonire a suferit şi multe încercări a răbdat. Şi iarăşi chemat fiind, şi silindu-l ca să se împreuneze cu eresul acelora, n-a vrut să-i asculte. Întru scârbe fără de număr a fost aruncat şi împreună cu cuviosul Auxentie se nevoia. Şi fiind ispitit şi chinuit de către cei răucredincioşi şi ticăloşi luptători împotriva icoanelor, s-a săvârşit şi către Domnul s-a dus.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei Maicii noastre Atanasia.

Această fericită, cu numele nemuririi, s-a născut din părinţi dreptcredincioşi în insula Eghina. Învăţând apoi Psaltirea şi toată slujba bisericească, s-a dat pe sine lui Dumnezeu; părinţii ei însă au însoţit-o fără voia ei cu bărbat; dar după şaisprezece zile de însoţire, năvălind barbarii, au tăiat şi pe bărbatul ei cu sabia. Atunci sfânta înnoindu-şi gândul său cel dintâi se nevoia cum ar putea scăpa de părinţi, ca să nu ajungă la a doua însoţire şi în acestea zăbovindu-şi ea cugetul, a sosit poruncă împărătească, ca toate femeile de acolo cele întru văduvie să se însoţească cu păgânii, pentru care iarăşi fără voia ei, a ajuns la a doua însoţire. Însă şi de mântuirea sa pururea îngrijindu-se, zăbovea în rugăciuni, împărţindu-şi bogăţia sa la săraci; iar după câtăva vreme a înduplecat pe bărbatul său să se facă monah, deşi era păgân. Care şi în câtăva vreme cu cuvioşie fiind împodobit s-a mutat către Domnul; şi de atunci câştigând ea slobozenie, şi-a împărţit toată averea şi luând cu sine şi alte femei, s-a dus la o sihăstrie, unde făcându-se călugăriţă, foarte se nevoia împreună cu acelea. Hrana ei era numai puţină pâine şi apă după al nouălea ceas, dar şi acestea cu înfrânare. În cele trei posturi de peste an, numai cu verdeţurile se hrănea, şi acestea la două zile. Apoi după patru ani a fost rânduită să fie stareţă schitului şi de atunci a voit să fie ea cea mai mică decât toate călugăriţele; încât nici nu se cunoştea că este stareţă. Când dormea, nu pe aşternut, ci pe o piatră, înadins spre aceasta gătită culcându-se, se împărtăşea de puţin somn. Iar după trecerea a patru ani îmboldită fiind de dorul liniştii, ieşind de acolo împreună cu cele ce merseseră la sihăstrie, s-au dus la loc liniştit, unde din destul secerau roadele liniştii. Iar mai înainte cu douăsprezece zile cunoscând sfânta mutarea sa către Dumnezeu şi vestind-o surorilor călugăriţe, mulţumea Domnului; iar pe ele adunându-le a rânduit pe cea care să fie în locul ei stareţă; şi în ziua de pe urmă când era să fie mutarea ei către Domnul, stăruind ea la cântarea Psaltirii împreună cu surorile, şi ajungând la sfârşitul ei, făcând pentru surori rugăciune, şi-a dat duhul lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Ioan cel din Ianina, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1527 şi care de foc şi de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Ioan Culica, cel care a suferit în anul 1564 când s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 19 Aprilie



În această lună, în ziua a nouăsprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan Paleolavritul, adică de la Lavra cea veche.

Acest preacuvios, de mic pornindu-se de dorire dumnezeiască, s-a alipit de Dumnezeu, şi părăsind desfătarea ţi mândria lumii, şi înstrăinându-se de patria sa şi de rudeniile sale, şi ridicând crucea, a mers în ţară străină şi necunoscută, pentru Domnul; şi sosind la cinstitele locuri, a mers la Mănăstirea fericitului Hariton. Şi săvârşind tot felul de fapte bune, s-a mutat din cele deşarte către veşnicele şi fericitele locaşuri.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Pafnutie.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Socrat şi Dionisie, care, fiind împunşi cu suliţe, s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirca preacuviosului părintelui nostru Gheorghe Mărturisitorul, episcopul Antiohiei Pisidei.

Acest sfânt a trăit pe vremea luptătorilor împotriva icoanelor, din pruncie fiind dat lui Dumnezeu. Şi pentru covârşitoarea lui virtute a fost hirotonit episcop al Antiohiei din Pisidia. Când prin sfatul viclean al diavolului s-a pornit eresul luptătorilor împotriva icoanelor şi se trimiteau scrisori pretutindenea, ca toţi episcopii să meargă cu grăbire la Constantinopol, s-a dus şi acesta, care, neplecându-se a se face de un cuget cu ereticii şi a se lepăda de închinarea sfintelor icoane, a fost osândit la surghiun şi la rea pătimire, întru care şi murind, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Trifon arhiepiscopul Constantinopolului, căruia i se face soborul la sfânta biserică cea mare.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Simeon, egumenul sfintei Mănăstiri Filoteu din Muntele Atosului, cel ce avea o singură haină şi umbla desculţ, care a fost şi ctitor, în acelaşi munte, al Flamuriei Sfintei Treimi, care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 20 Aprilie



În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teodor Trihina.

Acest fericit supunându-se la toată reaua pătimire şi petrecere, îngheţat de frig şi de ger, îşi acoperea trupul cu îmbrăcăminte de păr aspră, pentru care s-a şi numit Trihina. Drept aceea a dat de gol şi înşelăciunea demonilor. Şi mormântul său este izvorâtor de mir, tuturor celor ce cu dragoste năzuiese la dânsul, şi-şi iau sufleteasca şi trupeasca tămăduire.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Victor, Zotic, Zinon, Achindin, Chesarie, Severian, Hristofor, Teona şi Antonin.

Toţi aceşti sfinţi au săvârşit lupta muceniciei pe vremea lui Diocleţian cel răucredincios, când şi mult-pătimitorul mucenic al lui Hristos Gheorghe fiind prins era pedepsit şi în vremea pedepselor săvârşea acele minuni. Şi Victor, Achindin, Zotic, împreună cu Zinon, şi Severian, văzând pe sfântul Gheorghe, întins pe roată, şi întru nimic vătămându-se, cu un glas s-au mărturisit pe sine creştini, şi li s-au tăiat capetele cu sabia. Iar Hristofor, Teona şi Antonin, fiind cei mai de aproape păzitori ai împăratului, şi care stau înaintea lui, într-una din zile, în vreme ce marele mucenic era cercetat cu cruzime, văzând învierea păgânului celui mort, făcută prin rugăciunile mucenicului şi prin chemarea lui Hristos Dumnezeu, degrabă aceştia aruncând centurile şi armele lor înaintea împăratului şi a toată adunarea, au mărturisit că Hristos este Dumnezeu adevărat. Pentru care fiind prinşi au fost puşi la închisoare. Iar după câteva zile stând înaintea tiranului au fost supuşi la multe chinuri. Şi în sfârşit fiind aruncaţi în foc, au primit cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Anastasie al Antiohiei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului apostol Zaheu.

ZaheuSfântul apostol Zaheu era un vames (preceptor) bogat din Ierihon. Si, cum era mic de statura, s-a urcat într-un sicomor ca sa-L vaa pe Mântuitorul trecând. Dupa Înaltarea Domnului, sfântul Zaheu l-a insotit pe sfântul Petru în calatoriile lui. Traditia spune ca el a devenit episcop în Cezareea Palestinei, unde a si murit în pace.

Evanghelia (Luca 19:1-10) povesteste întalnirea lui Zaheu cu Hristos în duminica dinaintea începerii Triodului, numita Duminica lui Zaheu.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Atanasie care a zidit Manastirea Meteora în Tesalia şi care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Iosaf, ce a sihăstrit împreună cu pomenitul cuvios Atanasie din Meteora, şi care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 21 Aprilie



În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirca sfântului sfinţitului mucenic Ianuarie episcopul, şi cei împreună cu dânsul Procul, Soson şi Faust diaconii, Dezidcriu citeţul, Eutihie şi Acution.

Aceşti sfinţi au fost daţi la multe chinuri în zilele împăratului Diocleţian şi a lui Timotei guvernatorul Carnpaniei, şi mai pe urmă neînfricoşându-se nici plecându-se poruncilor păgâneşti, li s-au tăiat capetele. Iar arhiereul Ianuarie a fost băgat în cuptor, şi scăpând din el, i s-au tăiat vinele, şi tăindu-i-se şi lui capul cu sabia şi-a primit sfârşitul.

Tot în această zi, pomenirca pătimirii sfântului sfinţitului mucenic Teodor cel din Perga Pamfiliei şi a celor împreună cu el.

În împărăţia lui Antonin stăpânind guvernatorul Teodot în Perga Pamfiliei, alegea la rânduiala ostăşească pe tinerii cei frumoşi şi tari cu trupul, spre slujba împărătească. Cu aceştia au luat şi pe acest fericit Teodor, frumos la vedere, şi la guvernatorul Teodot l-au dus; care a pus pe el ca şi pe ceilalţi tineri semnul cel ostăşesc. Iar sfântul Teodor semnul acela îndată l-a aruncat de la sine, zicând: "Eu însemnat sunt din pântecele maicii mcle, cu Împăratul meu cel ceresc, cu Domnul Iisus Hristos, şi nu voiesc să fiu ostaş la alt împărat." Şi l-a întrebat pe el guvernatorul: cărui împărat te-ai făcut ostaş? Răspuns-a sfântul: "M-am făcut ostaş Aceluia ce a făcut cerul şi pământul." Şi îndată guvernatorul cunoscând că e creştin, i-a zis: "Au nu vei aduce zeilor noştri jertfe?" Răspuns-a sfântul: "Eu demonilor celor necuraţi jertfă niciodată n-am adus, nici voi aduce." Atunci a poruncit guvernatorul ca să-l bată pe el; şi bătându-l foarte, iarăşi la întrebare l-a pus inainte, şi i-a zis: "Acum, oare, pleca-tu-te-ai, şi mai cu blândeţe ne vei răspunde nouă, şi te vei închina zeilor?" Răspuns-a sfântul: "De ai fi cunoscut şi tu pe Dumnezeul ce te-a făcut pe tine, singur ai fi voit ca să te închini Aceluia." Şi a poruncit guvernatorul ca să aprindă un foc, şi să aducă o tigaie mare de fier, şi să topească multă smoală, pucioasă şi ceară, şi să pună în tigaie pe mucenicul gol, şi să toarne peste dânsul cele topite. Şi făcându-se aceasta, deodată a făcut Dumnezeu o minune preaslăvită. Pentru că un vuet mare ridicându-se, şi făcându-se cutremur, a crăpat pământul în două în acel loc, unde se afla focul şi tigaia, şi apă multă din crăpătura pământului a izvorât, şi a stins focul şi tigaia, iar sfântul mucenic cu totul a rămas sănătos, şi către guvernator a zis: "Iată vezi că nu al puterii mele este lucrul acesta, ci al lui Hristos Dumnezeului meu, Căruia eu slujesc; iar tu de voieşti ca să cunoşti puterea zeilor tăi, clădeşte alt foc şi tigaia iarăşi o arde, şi porunceşte ca pe unul din ostaşii tăi să-l întindă pe ea în numele zeilor tăi, şi atunci vei vedea puterea lor, şi tăria cea întru toate a Dumnezeului meu o vei cunoaşte."

Iar ostaşii cei ce-i stau înainte auzind acestea, au zis către guvernator: "Nu, domnule, să nu faci nouă aceasta, ci mai ales papilor zeilor să le faci aşa. Pentru că mai degrabă va asculta tigaia pe popa, ca şi pe Teodor, şi nu-l va arde pe acela, precum şi pe dânsul." Iar guvernatorul îndată poruncind să cheme pe un popă, l-a întrebat pe el: "Cum îţi este numele?" Răspuns-a popa: "Dioscor îmi este mie numele." Zis-a către dânsul guvernatorul: "Cu ce fel de vrajă şi buruiană se ung creştinii, şi intră cu îndrăzneală în foc, şi nearşi rămân, precum şi Teodor acum de foc nevătămat este?" Răspuns-a Dioscor: "Creştinii nu sunt vrăjitori, ci numele lui Hristos este aşa de puternic, încât unde este chemat Acela, acolo toată buruiana si basmele cele vrăjitoreşti se strică, şi demonii se cutremură." Zis-a guvernatorul: "Au doară, mai tare este Hristos decât Dia al nostru?" Răspuns-a Dioscor: "Dia şi ceilalţi zei cu dânsul sunt idoli surzi şi nesimţitori, şi te rog pe tine, nu mă sili pe mine ca să mă sui pe tigaie, ci de voieşti ca să ştii puterea lui Dia, pe acela singur mai ales să-l pui pe foc." Zis-a guvernatorul: "Şi cine poate să facă aceasta? Pentru că cine va îndrăzni să pună pe zeu în foc?" Zis-a Dioscor: "Porunceşte-mi mie, şi eu voi face aceasta. Şi de se va împotrivi mie Dia, atunci îl voi crede pe el, că este Dumnezeu, şi poate să se apere pe sineşi de foc." Zis-a guvernatorul: "Cu adevărat de acum nu mai eşti tu popă de vreme ce unele ca acestea asupra zeilor grăieşti." Răspuns-a Dioscor: "Am fost popă, asemenea ţie întru credinţă păgânească, însă văzând acum pe fericitul Teodor neclintit de chinurile ce i se dau de la tine şi de foc nears, am cunoscut puterea lui Hristos, şi neputinţa mincinoşilor zei am înţeles-o, şi m-am întărit întru credinţa lui Hristos, şi voiesc astăzi să mă fac împreună ostaş cu Teodor." Zis-a către dânsul guvernatorul: "Dacă aşa grăieşti Dioscor, apoi suie-te pe tigaie, ca şi Teodor." Atunci Dioscor căzând către mucenicul lui Hristos, a zis: "Robule al lui Hristos, adevăratului Dumnezeu, Teodore, roagă-te pentru mine"; şi s-a rugat sfântul pentru Dioscor. Apoi au dezbrăcat de Dioscor, şi pe tigaia cea încinsă întinzându-l, tare a strigat: "Mulţumesc ţie, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul lui Teodor, că cu robii Tăi mă rânduieşti pe mine; primeşte cu pace sufletul meu." Şi acestea zicând şi-a dat duhul, şi a luat într-un ceas cununa muceniciei ca şi tâlharul pe cruce raiul.

După săvârşirea fericitului Dioscor, pe sfântul Teodor l-a aruncat în temniţă. După aceea în altă zi, de picioare împiedicându-l şi de un cal sălbatic legându-l, l-au târât pe uliţele cetăţii, gonind foarte tare calul; calul, fără de rânduială purtându-se, peste prăpastii căzând s-a zdrobit, şi a pierit, iar mucenicul cu nevăzută puterea lui Dumnezeu păzindu-se, şi din legătură dezlegându-se, a rămas întreg şi fără de vătămare, toţi mirându-se de o minune ca aceea. Iar doi din ostaşi: Socrat şi Dionisie, cei ce legaseră pe sfântul de cal, povesteau o vedenie oarecare minunată. Că în timp ce alerga calul, au văzut o căruţă de foc din cer pogorându-se la mucenic, care pe mucenicul cel târât l-a luat în sineşi şi-l trăgea, şi l-a pus pe acela în divan întreg. Aceşti doi ostaţi spunând aceasta la toţi, au strigat: "Mare este Dumnezeul creştinilor." Aceasta auzind guvernatorul, a poruncit ca şi pe aceia împreună cu sfântul Teodor în temniţă să-i închidă, şi a gătit trei zile un cuptor, cu foc mare încindându-l. După aceea în cuptorul acela a aruncat pe mucenicul şi pe amândoi ostaşii ce crezuseră în Hristos, pe Socrat şi pe Dionisie, şi îndată niste rouă dumnezeiască s-a pogorât de sus, şi i-a rourat pe dânşii, şi văpaia a răcorit-o, şi şedeau sfinţii în mijlocul cuptorului ca în mijlocul unui vânt răcoros şi vorbeau unul cu altul.

Atunci şi-a adus aminte sfântul Teodor de fericita maica sa, care mai înainte cu trei ani se robise de cei de alt neam, şi în ţară străină cu alţi mulţi fusese dusă, şi s-a rugat pentru dânsa lui Dumnezeu zicând: "Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule al minunilor, arată-mi mie pe maica mea, precum Tu ştii, cu dumnezeiască puterea Ta. Pentru că doresc ca să o văd pe ea, iar Ţie toate Îţi sunt cu putinţă; arată-mi mie pe aceea, ca şi ceilalţi să cunoască măririle Tale." Aşa sfântul rugându-se, se stingea văpaia încet, fiindcă încă şi ploaie cu rugăciunile mucenicului se pogorâse, şi a stins cuptorul, şi se plecau sfinţii spre somn întru dânsul, şi acum era noapte. Şi în vis îngerul stând înaintea sfântului Teodor, i-a zis: "Nu te mâhni Teodore pentru maica ta, că iată o vei vedea pe ea"; şi deşteptându-se sfântul din somn, a spus prietenilor săi vedenia cea din vis. Şi încă el aceea spunând a stat în mijlocul cuptorului maica sfântului, care se numea Filipia, şi văzând pe fiul său cel iubit, s-a bucurat şi l-a sărutat cu dragoste, şi pe ostaşii cei ce erau împreună cu dânsul, şi le-a spus de unde şi cum a venit, cu nevăzută mână purtându-se. Iar sfântul mucenic Teodor la cer mâinile ridicându-şi, mulţumirea cea cuvenită a dat lui Dumnezeu. Iar a doua zi guvernatorul din somn sculându-se a zis către ai săi: "Mi se pare mie că n-a rămas în cuptor nici un os al lui Teodor şi al ostaşilor celor aruncaţi împreună cu dânsul."

Acestea grăind el, unul din străjerii cei ce păzeau cuptorul, a mers la guvernator spunân-du-i că mucenicii sunt vii în cuptor, şi că focul încă de seara s-a stins de tot, din pricina unei ploi care s-a vărsat de sus peste cuptor, stingându-l, şi că maica lui Teodor din robie fără de veste venind, şade în cuptor ca într-o cămară cu fiul şi cu ostaşii vorbind despre Dumnezeul lor. Aceasta auzind guvernatorul s-a spăimântat şi sculându-se a mers la cuptor, şi chemând pe fericita Filipia, a zis către dânsa: "Oare, tu eşti maica lui Teodor?" Răspuns-a fericita: "Eu sunt." Zis-a către dânsa guvernatorul: "Învaţă pe fiul tău ca să se închine zeilor, ca să nu piară el şi pe tine fără fiu să te facă." Iar ea a răspuns: "Fiul meu, precum de dânsul mai înainte de zămislirea lui de la Domnul meu înştiinţare am luat, răstignit va fi de tine, şi va jertfi lui Dumnezeu jertfă de laudă." Zis-a guvernatorul: "De vreme ce tu singură ai hotărât fiului tău moarte pe cruce, aşa să fie." Şi îndată a poruncit ca pe sfântul Teodor să-l răstignească, iar sfintei Filipia cu sabia să-i taie capul, iar pe ce doi ostaşi, pe Socrat şi pe Dionisie, să-i împungă cu suliţele. Şi aşa sfinţii mucenici ţi-au luat cununile. Iar sfântul Teodor trei zile pe cruce spânzurând viu, după aceea către Domnul s-a dus. Atunci oarecare din dreptcredincioşi, luând trupurile sfinţilor, le-a învălit cu cinstite giulgiuri cu aromate, şi la loc însemnat le-a pus cu cinste, slăvind pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe un Dumnezeu în Treime slăvit în veci. Amin.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Filipia maica sfântului Teodor, care de sabie s-a săvârşit.

Sfanta mucenita AlexandraTot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Alexandra împărăteasa şi a slugilor ei Apolo, Isachie şi Codrat.

Alexandra muceniţa lui Hristos Dumnezeu era soţie împăratului Diocleţian; deci văzând ea că sfântul Gheorghe era chinuit în felurite chipuri spre moarte, dar că în chip minunat rămâne viu şi sănătos, s-a înfăţişat împăratului, în vreme ce aducea el jertfă idolilor, s-a mărturisit pe sine creştină înaintea împăratului. De aceea a fost pusă în închisoare; după acestea dându-se hotărâre ca să fie tăiaţi Gheorghe şi Alexandra, aflând ea aceasta în închisoare s-a rugat lui Dumnezeu, şi şi-a dat sufletul. Iar Apolo şi Isachie şi Codrat, fiind slugi împărătesei Alexandra, şi văzând-o pe ea că a dispreţuit vremelniceasca şi stricăcioasa împărăţie şi pe muritorul împărat, şi că, crezând în Hristos, a şi murit pentru El, au crezut şi ei în Hristos. Şi înfăţişându-se cu îndrăznire au mustrat pe împăratul numindu-l călcător de lege şi sălbatic, şi că nu i-a fost milă de însăşi femeia sa, cu care a făcut copii. Mâniindu-se împăratul pentru aceasta, a poruncit ca să-i pună la închisoare, şi aceasta făcându-se, gândea el toată noaptea eu ce moarte îi va pierde, iar dimineaţa scoţându-i din temniţă, pentru Codrat a poruncit să fie tăiat; iar Apolo şi Isachie, iarăţi să fie puşi la închisoare, şi să fie ucişi cu foamea; care după câteva zile fiind istoviţi de foame, şi-au dat sufletele lor Domnului.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Maximian, patriarhul Constantinopolului.

Acest sfânt Maximian era din Roma veche, fiu de părinţi bogaţi şi de bun neam; din oarecare trebuinţe lăsând Roma s-a dus la Constan-tinopol, unde strălucind cu starea şi cinstea vieţii lui, şi cunoscut fiind ca isteţ cu mintea şi foarte învăţat, a fost hirotonisit preot de fericitul întru pomenire patriarhul Sisinie. Ajungând el până în vremea ereticului Nestorie, care a fost în urma preasfântului Sisinie, a fost prohirisit patriarh în Constantinapol, prin alegerea împăratului şi a tot poporul. Şi bine păstorindu-ţi turma sa doi ani şi cinci luni, şi Biserica nevătămată de sminteli păzind-o, s-a odihnit în Domnul.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Atanasie Sinaitul.

Acest între sfinţi părinte al nostru lăsând lumea şi cele din lume şi luându-şi crucea sa pe umeri, după cuvântul Domnului, a urmat lui Hristos cu osârdie; şi dorind de mai mare nevoinţe de fapte bune, s-a dus la Ierusalim, şi închinându-se la cinstitele locuri şi cu credinţă sărutându-le s-a suit la Muntele Sinaiului; şi acolo aflând monahi foarte desăvârşiţi în sihăstreasca petrecere, a rămas împreună cu ei supunându-li-se şi slujindu-le. Deci, făcându-se foarte smerit cugetător, a luat de la Dumnezeu darurile cunoştinţei şi multei înţelepciuni. Prin care scriind vieţi ale sfinţilor părinţi, şi cuvinte de suflet folositoarc alcătuind, ajungând la adânci bătrâneţi s-a mutat către Domnul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 22 Aprilie



În această lună, în ziua a douăzeci şi doua, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teodor Sicheotul, episcopul Anastasiopolei.

Acest sfânt se trăgea din ţara galatilor, din satul ce se cheamă Sicheot, născut fiind în vremea lui Iustinian cel bătrân, părând a nu fi de naştere lăudată, fiindu-i naşterea neche-zăşuită şi întunecată, căci se zice că maică-sa Maria, strălucind în frumuseţe şi daruri, a atras la dânsa pe oarecare din curierii împărăteşti, anume Cosma, din care s-a născut cuviosul; dar ar fi fost fără cuviinţă şi de mustrare a ascunde cele de după naşterea lui sau rele dinainte de naştere; că îndată într-acea noapte ce s-a unit maică-sa cu acel bărbat, i s-a arătat în vis, că s-a pogorât un luceafăr şi a intrat în pântecele ei, ceea ce arăta strălucirea ce era să aibă mai pe urmă pruncul. Iar sfântul ca această înţelegere să fie împlinită mai apoi, căci dându-se pe sine dintru întâia vârstă spre dragostea lui Dumnezeu şi a sfântului mucenic Gheorghe, atât cât i se părea că este totdeauna cu dânsul de-l învăţa şi-l făcea a înainta spre cele mai bune dorinţe şi cu totul a-l iubi cu o dumnezeiască şi minunată dragoste. Făcând el aşa, şi înaintând cu fiecare suişi se arăta pururea sfântul. A fost numărat întâi în ceata călugărilor. După aceea trecând prin treptele ce duc spre culmea virtuţii şi îmbogăţindu-se cu lucrarea minunilor, ca dovadă a desăvârşitei virtuţi şi a apropierii de Dumnezeu, a fost ridicat la marea înălţime a arhieriei, şi i s-a încredinţat Biserica Anastasiopolei. Acolo învăţând el pe mulţi cunoştinţa lui Dumnezeu, şi îndrumându-i a face cele ce se cuvin, şi tămăduind pretutindenea pe cei de un neam prin minuni şi prin fapte minunate, pe toţi uimind; şi arătându-se minunat şi iubit la împăraţi şi la arhierei, şi proorocind multora cele ce aveau să fie, şi-a încheiat viaţa primind cu zâmbire cuvioasă pe îngerii ce aveau să-l ia. Se spune că cu puţin înaintea morţii, i s-a arătat în vis strălucitul mare mucenic Gheorghe şi i-a dat un toiag. Apoi i s-a arătat iarăşi călare pe un cal, trăgând cu sine şi alt cal, pe care a poruncit cuviosului să încalece, arătându-i cu aceste vedenii dinainte calea ce avea să facă de acolo.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Nearh, care prin foc s-a săvârşit.

sf; apostol NatanaelTot în această zi, pomenirea întâlnirii cu Hristos a sfântului apostol Natanael.

Acest sfânt a fost din Cana, cetatea Galileii, unde Hristos Dumnezeul nostru fiind chemat la nuntă de preacurata Sa Maică, a făcut întâia Sa minune, prefăcând apa în vin.

Aştepta şi el venirea lui Hristos, ca un legiuitor ce era. Pce Care aflându-L Filip cel din Betsaida, şi cunoscând că aştepta venirea lui Hristos, i-a zis cu bucurie: "Aflat-am pe Iisus, fiul lui Iosif cel din Nazaret, de Care au scris Moise în lege şi proorocii" (Ioan I, 46). Mergând Natanail şi văzând pe Hristos, a crezut într-Însul şi L-a urmat. Şi după Patimi şi după Înviere, propovăduindu-L Dumnezeu adevărat, s-a sfârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 23 Aprilie



În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea sfântului şi măritului marelui mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă.

Măritul acesta şi minunatul şi vestitul mare mucenic Gheorghe, a trăit în vremea împăratului Diocleţian, trăgându-se din Capadochia, de neam strălucit şi luminat, din ceata ostaşilor ce se chemau tribuni; iar când a fost să pătimească era la cinstea dregătoriei de comis.

sf. gheorgheAvând împăratul gând să pornească război asupra creştinilor, a dat poruncă să se învrednicească de cinstiri împărăteşti şi de daruri cei ce se vor lepăda şi vor părăsi pe Hristos. Iar cei cer nu se vor supune poruncii, să aibă pedeapsă moartea. Atunci sfântul acesta fiind de faţă, a declarat că este creştin, mustrând deşertăciunea şi neputinţa idolilor, luând în râs pe cei ce credeau în ei. Neplecându-se nici cu amăgiri, nici cu făgăduinţele tiranului, care făcea multe ca acestea, nici dc îngroziri, ci se vedea nebăgător de seamă de toate, pentru aceea întâi l-au lovit în pântece cu o suliţă. Şi când i s-a înfipt suliţa în trup, a curs sânge mult; iar vârful suliţei s-a întors înapoi şi a rămas sfântul nevătămat. Apoi legându-l de o roată ţintuită cu fiare ascuţite, care a fost pornită din sus spre o vale, şi rupându-se trupul în mai multe bucăţi, cu ajutorul dumnezeiescului înger a rămas el sănătos. Şi înfăţişându-se sfântul înaintea împăratului şi a lui Magnenţiu, care şedeau alături de el şi aduceau jertfă la idoli pentru sănătatea lor, sfântul a atras pe mulţi spre credinţa în Hristos, cărora din porunca împăratului li s-au tăiat capetele afară din cetate. Şi venind la Hristos şi Alexandra împărăteasa, a mărturisit pe Hristos Dumnezeu înaintea tiranului. Au crezut şi alţii mulţi în Hristos, văzând că sfântul a ieşit sănătos dintr-o varniţă în care fusese aruncat. După accasta i-au încălţat picioarele cu încălţăminte de fier ce avea cuie şi l-au silit să alerge. Ci iarăşi au pus de l-au bătut, fără de nici o milă, cu vine de bou uscate. Iar Magnenţiu cerând semn ca să învieze pe un mort din cei ce erau îngropaţi, din mormintele ce erau acolo, care erau de multă vreme morţi, şi făcând sfântul rugăciune deasupra mormântului, a înviat mortul şi s-a închinat sfântului, şi a slăvit Dumnczeirea lui Hristos. Şi întrebând împăratul pe mort cine este, şi când a murit, a răspuns accsta că este din cei ce au trăit mai înainte de venirea lui Hristos, adică mai înainte de trei sute de ani şi mai mult şi cum că a ars în foc atâţia ani din pricina rătăcirii idoleşti. Pentru care minune crezând mulţi, şi înmulţindu-se spre credinţă, slăveau cu un glas pe Dumnezeu, între care era şi Glicherie, căruia îi murise boul, şi l-a sculat sfântul. Din care minune adeverind şi el credinţa în Hristos, a luat cununa muceniciei, făcându-l păgânii multe bucăţi cu săbiile. Deci venind mulţi la Hristos, pentru ceea ce vedeau, şi încă pentru că sfântul mucenic Gheorghe intrând în capiştea idolilor, a poruncit unui chip idolesc cioplit, ca să spună dacă este el Dumnczeu, şi de i se cuvine să i se închine lui oamenii. Iar demonul cel ce era într-însul plângând a răspuns că unul este Dumnezeu adevărat: Hristos şi dintr-aceasta s-au tulburat idolii toţi şi au căzut şi s-au sfărâmat. Ceea ce neputând răbda cei ce credeau în idoli au prins pe sfântul şi l-au dus la împăratul, şi-au cerut degrab răspuns de moarte asupra lui; iar împăratul a poruncit ca să taie pe sfântul şi pe Alexandra împărăteasa cu sabia. Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul, iar sfânta Alexandra făcând rugăciune în temniţă, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Însă trebuie să istorisim oarecare parte din cele multe minuni ale sfântului.

sfantul mare mucenic gheorgheÎn părţile Siriei se află o cetate numită Ramel, în care era o biserică zidită în numele marelui mucenic Gheorghe. Neaflându-se acolo mină de piatră, ca să se taie stâlpi, se aduceau stâlpii bisericii din loc depărtat, şi se făcea multă nevoinţă cu aflatul lor, şi cu adusul. Atunci oarecare femeie cu frica lui Dumnezeu având adevărată şi întărită credinţă la sfântul mare mucenic Gheorghe, a cumpărat şi ea un stâlp asemenea cu cei ce erau făcuţi şi înfrumuseţaţi, şi pogorându-l la mare, se ruga celui ce era purtător de grijă să ducă stâlpii, să ia şi să ducă şi pe acela pe care îl cumpărase ea. Iar el nu vrea, ci punând numai pe al lui, purcese să se ducă. Atunci femeia de supărare căzând la pământ plângea şi se ruga sfântului să-i ajute să poată duce stâlpul. Aflându-se ea într-un astfel de chip, văzu în vis unde i se arătă sfântul în chip de voievod, şi-i zise: "De ce eşti tristă, femeie?" Iar ea îi spuse pricina intristării, şi sfântul descălecând de pe cal zise către femeie: "Unde-ţi este voia să fie pus stâlpul?" Şi ea răspunse. "De-a dreapta parte a bisericii." Şi sfântul îndată însemnă marmura cu degetul, scriind aceasta: Să se pună în dreapta, al doilea, stâlpul văduvei (după cel dintâi), şi ridicând sfântul de capătul stâlpului ce era despre mare, zise femeii: "Ajută şi tu" şi ridicându-l amândoi, l-au dat în mare, şi cu îndreptarea sfântului sosi stâlpul mai înainte de ceilalţi, şi dimineaţa se află la liman. Ceea ce văzând Vasilicos, căci aşa se numea purtătorul de grijă pentru ducerea stâlpilor, s-a minunat şi mai vârtos dacă a văzut şi scrisul, care rânduia şi locul, unde trebuia să fie pus. Şi mulţumind lui Dumnezeu, cerea şi de la sfântul iertare pentru greşeala neascultării, şi, luând şi el prin vedenie iertare de la sfântul, puse stâlpul văduvei în rând cu ceilalţi, în locul care poruncea scrisul cel însemnat de sfântul. Care stâlp stă şi până în ziua de astăzi întru neştearsă pomenirea femeii, şi întru mărirea sfântului pentru preamărita minune.

Iată altă minune făcută la Mitilene şi care înfricoşează tot gândul şi tot auzul. Căci în acest loc este o biserică a marelui mucenic Gheorghe, foarte slăvită şi vestită. Şi este obicei de a se strânge la ziua sfântului mulţime multă de popor în toţi anii, să facă la acea biserică prăznuire. Aceasta aflând agarenii ce erau în Creta au lovit fără veste la vremea privegherii pe câţi au aflat în biserică, şi i-au luat legaţi, împreună cu câţi au putut prinde din cei de afară, că cei mai mulţi scăpaseră. Pe cei ce i-au prins, i-au dus în Creta, între care era şi un tinerel, pe care l-a dăruit saracinul care-l prinsese lui Amira, celui ce era mai mare peste agareni. Şi trecând câtăva vreme până s-a împlinit anul, şi au ajuns iar la prăznuirea preamăritului mucenic, tânărul a slujit lui Amira; iar părinţii lui nelăsându-şi obiceiul lor şi nici nu au fost nemulţumitori pentru pierderea copilului, ci punându-ţi nădejdea la Dumnezeu şi mulţumind sfântului, şi făcând praznic după obicei, au ieşit ca să cheme la masă pe cei ce erau chemaţi; iar maica copilului întorcându-se la biserică, a căzut la pământ plângând şi rugând pe sfântul, ca să izbăvească pe fiul ei din robie, în ce chip va şti, cu atotputernicul şi dumnezeiescul dar al Sfântului Duh, ce locuia într-însul. Iar cel grabnic la ajutor nu a trecut cu vederea lacrimile femeii. Şi, după ce şi-a sfârşit femeia rugăciunea, şezând oaspeţii la masă, a pomenit bărbatul femeii la masă întâi ajutorul sfântului, şi stau gata cei ce dregeau vinul. Atunci din voia lui Dumnczeu s-a făcut minune mare şi preamărită şi aproape de necrezut pentru cei ce nu ştiau lucrurile cele slăvite ale lui Dumnezeu. Dar dacă vor cugeta la Avacum, care din răpirea îngerului întru o clipeală de vreme s-a aflat din Ierusalim la Babilon, nu se vor arăta necredincioşi nici de aceasta. Căci în ceasul în care pusese tânărul vin în pahar şi se gătea ca să dea lui Amira din Creta, s-a aflat în Mitiline dând maicii sale vinul. Văzând toţi cei ce erau la masă pe tânăr, s-au minunat. Şi întrebându-1 de unde şi cum se află în mijlocul lor, el a zis: "Umplând paharul acesta de vin, ca să-l dau lui Amira în Creta, am fost răpit de un bărbat preamărit, care m-a pus pe calul lui, ţinând cu mâna dreaptă paharul, şi cu stânga ţinându-mă de mijlocul lui, mă aflai precum mă vedeţi în mijlocul vostru." Acestea auzindu-le şi văzându-le, s-au mirat de acea mare minune. Şi sculându-se de la masă, au dat laude şi mulţumire toată noaptea Atotputernicului Dumnezeu, mărind pe sfântul Său mucenic.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Valerie.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici, Anatolie şi Protoleon stratilaţii.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Atanasie cel dintre fermecători.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Glicherie plugarul.

Tot în această zi, sfinţii Donat şi Terinos, care prin sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, sfântul noul mucenic Gheorghe, care a mărturisit în cetatea Ptolemaidei, la anul 1792, şi care, fiind bucăţi tăiat cu sabia, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Lazăr Bulgarul, care a fost chinuit la anul 1802.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 24 Aprilie



În această lună, în ziua a douăzeci şi patra, pomenirea sfântului mucenic Sava Stratilatul.

Acest sfânt mucenic Sava a trăit în zilele împăratului Aurelian la Roma, având dregătoria de şef de armată, şi era de neam got. Şi având credinţa în Hristos, avea grija sfinţilor ce erau prin temniţe închişi. Pentru curăţia vieţii sale, şi pentru nevoinţa virtuţilor, alunga duhurile cele viclene de la oameni. Fiind pârât apoi că este creştin a mers la împăratul şi lepădându-şi centura a mărturisit pe Hristos. Pentru aceasta a fost chinuit în multe feluri, pe care le-a îndurat cu tărie. În acest fel a atras la credinţa lui Hristos şaptezeci de păgâni, cărora li s-au tăiat capetele pentru Hristos şi s-au încununat. Şi iarăşi şi a doua oară stând sfântul la cercetare, întărit fiind de Hristos mai înainte în temniţă şi dându-i îndrăznire, a fost aruncat într-o apă şi aşa a luat cununa muceniciei. Se vădeau la el floarea vârstei şi albeaţa trupului şi rumeneala obrazului, şi era părul capului şi barba ca de aur lucind, şi căutătura ochilor săi poruncitoare şi netemătoare, ceea ce îl arăta ostaş desăvârşit şi viteaz.

Tot în această zi, sfinţii şaptezeci de mucenici care au crezut prin sfântul Sava, şi care s-au săvârşit prin sabie.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei maicii noastre Elisabeta făcătoare de minuni.

Cuvioasa ElisabetaAceastă cuvioasă Elisabeta din fragedă vârstă petrecând cu osteneli sihăstreşti, a luat de la Hristos har de tămăduiri, şi tămăduia tot felul de boli. Naşterea ei s-a arătat prin dumnezeiască descoperire, şi mai înainte s-a însemnat pentru dânsa că va să fie vas ales. Fericita purta numai o îmbrăcăminte pe dânsa şi îngheţa de frig şi de ger. A petrecut patruzeci de zile nemâncând; trei ani a avut gândul numai la Dumnezeu, iar cu ochii cei trupeşti nicidecum n-a văzut frumuseţea şi întinderea cerului. N-a gustat untdelemn mulţi ani, şi n-a pus încălţăminte în picioarele ei. Strălucind drept aceea într-aceste fapte bune, cu plăcere dumnezeiască, a adormit în Domnul, dând har de multe minuni până în ziua de astăzi, celor ce năzuiesc către dânsa cu credinţă.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Pasicrat si Valentin.

Pasicrat şi Valentin, mucenicii lui Hristos, erau din Durostor cetatea Moesiei, ostaşi creştini pe lângă prefectul locului aceluia Avsolan. Şi văzând pe oameni cuprinşi de înşelăciunea idolească şi închinându-se demonilor după porunca stăpânitorilor, iar pe mulţi din credincioşi că, temându-se de chinuri, fugeau şi se ascundeau, atunci ei cu îndrăznire au mărturisit că sunt creştini, şi pe unul adevăratul Dumnezeu preaslăvindu-L, au blestemat pe idolii cei fără de suflet. Atunci i-au prins pe ei închinătorii la idoli şi, la judecată dându-i, i-au silit ca să tămâieze idolilor. Şi era acolo idolul lui Apolon, la care sfântul Pasicrat alergând, l-a scuipat în faţă şi i-a zis: "Astfel de cinste se cuvine zeului acestuia. Pentru aceasta cu grele lanţuri de fier l-au legat şi l-au aruncat în temniţă. Cu acele lanţuri ostaşul lui Hristos ca şi cu nişte podoabe de aur împărăteşti se împodobea, bucurându-se că s-a învrednicit a le purta pentru Hristos. Şi a fost pus cu dânsul şi Valentin. Şi iarăşi la judecată înaintea guvernatorului pe amândoi i-au pus. Şi a mers acolo fratele lui Pasicrat, cu numele Papian, care era creştin, dar temându-se de chinuri, a jertfit idolilor, rugând cu lacrimi pe Pasicrat fratele său, ca să aducă tămâie idolului cioplit, precum făcuse el şi să se facă o vreme ca şi cum ar fi închinător de idoli, ca aşa să poată scăpa de chinurile cele cumplite. Însă sfântul mucenic Pasicrat l-a îndepărtat şi i-a zis că este nevrednic de neamul său, de vreme ce s-a depărtat de la credinţa lui Hristos. Şi el singur alergând la capişte, şi-a băgat mâna sa în foc şi către guvernator a zis: "Acest trup muritor, precum vezi, cu foc se arde, dar sufletul, fără moarte fiind, nu are grijă de aceste chinuri văzute. Şi întrebat fiind de guvernator şi sfântul Valentin, iarăşi unele ca acestea a zis, că este gata, pentru Hristos, la toate chinurile. Atunci amândoi la tăiere au fost condamnaţi. Şi când slujitorii prigonitorului duceau pe sfinţi afară din cetate la moarte, maica lui Pasicrat mergea după dânşii şi sfătuia ca o maică pe fiul său ca fără de frică să se apropie de moarte; că se temea pentru el, ca să nu se înfricoşeze, fiindcă era încă tânăr. Şi aşa le-au tăiat capetele sfinţilor. Şi era sfântul Pasicrat de douăzeci şi doi de ani, iar Valentin de treizeci. Iar maica cu bucurie şi cu veselie luând trupurile amândurora, le-a îngropat cu cinste, slăvind pe Hristos Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor opt mucenici: Eusebie, Neon, Leontie, Longhin şi alţi patruzeci.

După sfârşitul sfântului măritului mare mucenic Gheorghe, a poruncit Diocleţian împăratul ca pretutindenea pe creştinii ce se aflau, mai ales pe cei ţinuţi în lanţuri, cu felurite chinuri să-i silească la închinarea la idoli şi pe cei ce se vor supune să-i lase slobozi, iar pe cei ce nu se vor supune să fie daţi morţii. În acea vreme aceşti mucenici, Eusebie, Neon, Leontie, Longhin, şi ceilalţi împreună cu dânşii, ca la patruzeci, erau în temniţă. Pentru că văzând minunile ce se făceau de sfântul Gheorghe, au crezut în Hristos, şi cu îndrăznire înaintea tuturor L-au mărturisit şi pentru aceasta i-au prins şi i-au legat şi în temniţă i-au închis. Şi scoţându-i la încercare înaintea tiranului, nu s-au lepădat de Hristos, şi pe zeii păgânilor i-au ocărât. Drept aceea i-au dezbrăcat, i-au întins, i-au bătut, i-au spânzurat şi i-au strujit, până ce a căzut la pământ trupul lor, şi cele dinăuntrul lor se vedeau. La sfârşit le-au tăiat capetele, şi prin asemenea sfârşit, au primit împărăţia cerească.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Duca croitorul mitilenean, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1564 şi care s-a săvârşit fiind despuiat de piele, de viu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului ierarh Iorest, mitropolitul Ardealului.

Acest sfânt ierarh, mărturisitor al dreptei credinţe pe pământul românesc, a fost mitropolit al Ardealului între anii 1640 şi 1643. S-a născut în Ţara Ardealului, din părinţi dreptcredincioşi. Din copilărie a intrat în Mănăstirea Putna din Moldova. Aci a deprins meşteşugul scrierii frumoase şi al zugrăvirii de icoane.

Ilie Iorest si Sava BrancoviciPrimind apoi îngerescul chip, s-a învrednicit de harul preoţiei. Pentru învăţătura lui iscusită şi pentru viaţa lui îmbunătăţită, Dumnezeu a rânduit să fie ales în scaunul de mitropolit al Ardealului. Luptând cu bărbăţie împotriva calvinilor abătuţi de la dreapta credinţă, care căutau să surpe Ortodoxia din sufletele românilor, a tipărit cărţi bisericeşti de învăţătură şi a cercetat sat cu sat povăţuind şi îndrumând pe fiii săi duhovniceşti. În această luptă nu l-au înfricoşat nici ameninţările, nici opreliştile craiului Ardealului şi ale căpeteniilor calvineşti. Pentru aceasta, curând au născocit împotriva sfântului ierarh pâri mincinoase, au adunat sobor şi l-au scos din scaun, aruncându-l în temniţă. Nouă luni a stat sfântul în temniţă, legat cu lanţuri grele la mâini şi la picioare. Din când în când, era scos din temniţă la privelişte, înaintea bisericii sale din Bălgrad; şi era batjocorit, despuiat de haine şi bătut cu nuiele pe trupul gol. Dumnezeu însă n-a voit ca acest cuvios al Lui să fie dat pierzării. A fost slobozit din temniţă, în schimbul unui preţ de o mie de taleri. Cum nu avea de unde să-i plătească, a pus 24 de chezaşi, iar el a plecat în Moldova şi apoi în Rusia, unde a adunat aceşti bani pentru despovărarea chezaşilor. Peste 10 ani, în 1656, Dumnezeu l-a rânduit să păstorească episcopia Huşilor şi după puţină vreme s-a săvârşit în pace.

Tot în această zi săvârşim şi pomenirea fericitului ierarh Sava din neamul Brancovici, mitropolitul Ardealului.

Fericitul părintele nostru Sava s-a născut în întâiul pătrar al veacului al XVII-lea, în Inăul Ardealului, din părinţi de neam bun şi creştini evlavioşi, Ioan şi Maria.

Din botez a primit numele Simeon. Mai multe din rudele sale, după tată, au fost episcopi sau protopopi ai cetăţii Inăului. Mai bine cunoscut este episcopul Longhin, fratele lui Ioan Brancovici. Tânărul Simeon a început învăţătura de carte în casa părintească, iar adâncirea în Sfintele Scripturi şi pravila vieţii mănăstireşti le-a deprins în Mănăstirea Comana din Ţara Românească, de la unchiul său, arhiereul Longhin, care se aşezase în această mănăstire. Murind tatăl său de năpraznica molimă a ciumei, Simeon a fost chemat acasă şi rugat să se căsătorească. El a împlinit dorinţa mamei sale şi după puţin timp a fost ales protopop al Inăului, primind darul preoţiei. Rămas însă văduv după scurtă vreme, frumoasele sale însuşiri sufleteşti, dovedite în vrednicia de protopop, precum şi viaţa sa pilduitoare l-au înălţat pe scaunul Mitropoliei Ardealului, văduvit prin adormirea întru Domnul a mitropolitului Simeon Ştefan, în anul 1656. Măritul Sava a păstorit Biserica Ortodoxă din Ardeal cu neînfricată bărbăţie şi cu mare vrednicie timp de 24 de ani, în împrejurări grele.

În tot timpul păstoriei sale, sfântul s-a străduit necontenit să ridice Biserica şi să o ţină în albia dreptei credinţe a Răsăritului, ferind-o de toate uneltirile eresului calvinesc. Râvna cea mare a sfântului Sava pentru Ortodoxie i-a adus duşmănia şi prigoana căpeteniilor calvineşti şi a craiului de atunci al Ardealului. Aceştia voiau să strecoare cu vicleşug, în cărţile bisericeşti ale românilor, învăţături rătăcite şi pierzătoare de suflet.

Iubirea fierbinte şi grija pentru Biserică, precum şi durerea pentru suferinţele credincioşilor l-au călăuzit pe osârduitorul vlădică să călătorească în anul 1668 până la Moscova pravoslavnică. La curtea ţarului, sfântul Sava a stăruit pentru mântuirea creştinilor asupriţi de turci. De la Moscova, sfântul s-a întors cu multă cinstire. Câţiva ani mai târziu s-a pornit asupra sa cumplită prigoană din partea căpeteniilor calvine şi a craiului. El a fost trimis în judecată, osândit împotriva canoanelor, pentru nişte vini născocite. Cu silnicie şi mărturii mincinoase soborul nelegiuit l-a osândit pe nedrept, scoţându-l din scaunul vlădicesc. A fost aruncat apoi în temniţa craiului şi a suferit batjocuri, biciuiri şi loviri de toiege.

Neclintit a rămas sfântul în credinţa sa, ca o stâncă bătută de valurile mării. A suferit şi a pătimit pentru Ortodoxie. După cumplite chinuri, sfântul a fost slobozit din temniţă, dar aşa de slăbit, că s-a mutat curând către Domnul, în luna aprilie 1683.

Sfântul s-a săvârşit, având cugetul împăcat că el s-a luptat lupta cea bună, a păzit credinţa şi a apărat turma. Pentru jertfa lui curată, Domnul l-a învrednicit de cununa neveştejită a sfinţeniei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
_________________

Sinaxar 25 Aprilie



În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea sfântului apostol şi evanghelist Marcu.

Sfantul Apostol si Evanghelist MarcuPrealăudatul apostol Marcu a propovăduit pe Hristos în tot Egiptul şi Libia şi Varvaria şi în Pentapole, în zilele lui Tiberiu Cezarul, şi a scris şi Evanghelia sa, tâlcuindu-i-o apostolul Petru, şi mergând în Cirineea Pentapolei, a făcut multe minuni. De aceea s-a dus în Alexandria cea dinspre Faros, şi de acolo la Pentapole, făcând pretutindenea minuni, şi împodobind Bisericile lui Hristos cu hirotonii de episcopi şi de ceilalţi clerici. După aceea mergând iarăşi la Alexandria, şi aflând pe oarecare fraţi de lângă mare, la Vucoli, petrecea cu dânşii binevestind şi propovăduind cuvântul lui Dumnezeu. Acolo închinătorii idolilor nesuferind a vedea sporin-du-se credinţa în Hristos, l-au legat cu ştreanguri şi l-au târât, şi carnea pe pietre se zdrelea şi sângele lui roşia pământul.

marcu evanghelistul - mozaic cu leulBăgându-l în temniţă, i s-a arătat Domnul spunându-i mai înainte mărirea ce avea să primească; la ziuă iarăşi legându-l, l-au târât pe uliţe iarăşi şi aşa zdrelindu-se şi rupându-se de pietre, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Iar la chip arăta astfel: nici foarte plin la trup, nici preaînalt, nici scund şi mărunt; ci cuvios şi împodobit la măsura vârstei crescându-i şi cărunteţe. Nasul lungăreţ iar nu scurt, nici cu vreo lipsă ci drept, sprâncenele îi băteau jos, barba lungă, capul pleşuv; la faţă era încuviinţat, era milostiv şi lăsător, şi dulce la vorbă cu cei ce se întâlnea, atât cât era tocmit la toate, şi strălucea virtuţile sufletului cu harurile trupului său.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Macedonie, patriarhul Constantinopolului.

Tot în această zi, sfânta muceniţă Nichi.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioşilor opt părinţi sihaştri.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 26 Aprilie



În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Vasile, episcopul Amasiei.

Măritul mucenic al lui Hristos Vasile a fost episcop al Amasiei, pe vremea lui Liciniu, care, fiind cumnat marelui Constantin după sora sa Constantina, a fost trimis de dânsul împotriva lui Maximin, ce se ridicase şi luase oarecare părţi ale răsăritului de le ţinea ca un tiran. Mergând Liciniu la Nicomidia, răscoala se potolise, şi tiranul Maximin nădăjduind să se împotrivească prin luptă, a scăpat de primejdia ce era să-i vie. Liciniu a adus jertfă idolilor la Nicomidia, şi a poruncit să-i aducă înainte din Amasia pe sfântul Vasile, cu o fecioară anume Glafira, care fusese slujnică Constantinei, femeia lui Liciniu; şi temându-se Glafira că Liciniu o îndrăgise, a îndrăznit de a spus stăpânei sale şi aceea a trimis-o în Anatolia dându-i avere. Şi umblând Glafira din loc în loc, nimerise la Amasia, unde dăduse banii ce avea la dânsa episcopului, ca să zidească biserică. Auzind acestea Liciniu a poruncit să-i prindă pe amândoi şi să-i ducă înaintea lui; dar Glafira a murit înainte de a veni, însă fericitul Vasile a venit la Nicomidia către împăratul, care a dat poruncă să i se taie capul, căci se pusese tare împotrivă şi ocăra bicisnicia celor ce erau socotiţi dumnezei şi deşertăciunea lor. După ce i s-a tăiat capul, au fost suit într-o corabie capul şi trupul sfântului; apoi au fost aruncate capul într-o parte iar trupul în alta, iarăşi s-au unit şi s-au alipit după fireasca potrivire, şi s-a aflat întreg sfântul, în golful de la Sinope al mării. Aflându-l nişte pescari l-au tras cu mreje la uscat, precum arătase îngerul lui Epildifor, care primise pe sfântul la Nicomidia; acesta mergând cu Teotim şi Partenie diaconii, ce veniseră cu sfântul în Amasia, l-au scos din mreajă, şi cinstindu-l cu miruri şi cu cântări, l-au trimis la Amasia.

Tot în această zi, sfânta Glafira, cu pace s-a săvârşit.

Fecioara Glafira era slujnica soţiei împăratului Licinius, Constanţia. Acesta s-a rănit de frumuseţea ei şi căuta apropierea ei. Fecioara a cerut ajutorul împărătesei, ca să scape de împăratul curtezan. Îmbrăcînd-o în haine bărbăteşti şi dându-i bani de călătorie, împărăteasa a trimis-o la Pontus împreună cu un alt slujitor credincios. Împăratului i-au spus că Glafira a înnebunit şi că este pe moarte. Pe drum spre Armenia, Sf. Glafira s-a oprit la Amasea, unde a fost găzduită de episcopul locului, Sf. Vasile.

La vremea aceea sfântul construia o biserică în oraş. Sf. Glafira a donat toţi banii de la Constanţia pentru construcţia bisericii şi i-a scris împărătesei să-i mai trimită alţii ca să poată termina construcţia. Împărăteasa i-a îndeplinit rugămintea dar scrisoarea a căzut în mâinile lui Licinius, care înfuriat, i-a ordonat guvernatorului oraşului să-i trimită pe ierarh şi pe fecioară la el. Însă Sf. Glafira a murit înainte să ajungă edictul în Amasea iar Sf. Vasile a fost dus la împărat. Doi diaconi, Partenie şi Teotim l-au urmărit pe Sf. Vasile şi s-au stabilit într-un loc aproape de închisoarea unde era acesta ţinut.

Evlaviosul creştin Elpidefor l-a mituit pe gardian şi în fiecare noapte mergea cu Partenie şi Teotim să-l viziteze pe sfânt. Cu o seară înainte de proces, el a început să cânte Psalmi rostind "şi dacă m-aş sălăşlui la marginea mării şi acolo ...mâna ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta" (Psalmi 138/139:9-10). Acelea erau cuvinte profetice.

De trei ori sfântul a căzut în lacrimi şi diaconii se temeau că nu va putea îndura chinurile dar el i-a liniştit.

La proces sfântul a refuzat cu tărie să se lepede de credinţă şi să devină preot păgân, aşa încât a fost condamnat la moarte. Elpidefor le-a dat bani soldaţilor ca să-l lase pe Vasile să se roage şi să vorbească cu prietenii săi înainte de execuţie. Apoi sfântul i-a spus călăului: "Prietene, du la îndeplinire ce ţi s-a spus" şi liniştit şi-a plecat capul ca să-l taie sabia.

Elpidefor a vrut să cumpere cu bani de la soldaţi rămăşiţele pământeşti ale sfântului dar soldaţilor le-a fost frică de împărat şi au aruncat trupul şi capul sfântului în mare. După acestea un înger al lui Dumnezeu i-a apărut lui Elpidefor în vis de trei ori spunîndu-i: "Episcopul Vasile este la Sinope şi te aşteaptă."

Auzind mesajul, Elpidefor şi diaconii au mers pe mare până la Sinope, unde au angajat nişte pescari care să-i ajute cu plasele de pescuit. Când au aruncat năvoadele acolo unde au spus cei doi diaconi, nu au găsit nimic. Atunci Elpidefor le-a spus să arunce plasele în numele Domnului Dumnezeului său, pe Care el Îl proslăvea şi abia atunci năvoadele au scos la suprafaţă moaştele Sf. Vasile care avea capul alipit de corp şi numai urma loviturii de sabie se mai vedea pe gât. Sfintele moaşte ale Sf. Vasile au fost duse la Amasea şi îngropate în biserica construită de el însuşi.

Tot în această zi, preacuvioasa Iusta, cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, preacuviosul Nestor.

Acest cuvios Parinte, părăsind părinţii, şi călugărindu-se, cu pace s-a săvârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 27 Aprilie



†Sfintele Pasti 2008

În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului.

Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Traian, fecior al logodnicului Iosif şi frate al lui Iacov; pe acesta luându-l Însuşi Hristos şi Dumnezeul nostru, şi primind a i se numi frate, l-a uns preot, ca să-i propovăduiasră preamărita venire. Drept aceea trudindu-se cu tot felul de osteneli şi sudori, a împodobit scaunul Ierusalimului ca un păstor, iar nu ca un năimit şi făcându-se pe sine locaş Sfântului Duh, a surpat şi a stricat capiştile idolilor, şi îndreptând la lumină pe cei rătăciţi, răbdând pedepse cu multe dureri pentru dreapta credinţă a fost şi răstignit, fiind de o sută şi douăzeci de ani, şi de acolo s-a întors către cel dorit al său Mântuitoul Hristos. Acest fericit s-a învrednicit a avea două nume, că se cheamă şi Simon şi Simeon, şi era frate al lui Iacob şi al lui Hristos.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan Mărturisitorul, egumenul Mănăstirii ce se numeşte Cataron.

Acest fericit Ioan s-a născut în Irinopole care era una din cetăţile Decapolei, fiu de părinţi creştini şi iubitori de Dumnezeu, cu numele Teodor şi Grigoria. Făcându-se de nouă ani s-a dus la chinovie, unde s-a călugărit, şi fiind osârduitor şi smerit şi ascultător, a fost iubit de dascălul său. Şi a mers împreună cu el la Sinodul al şaptelea ecumenic, ce s-a adunat a doua oară în Niceea, apoi, mai pe urmă şi în Constantinopol.

Dascălul său s-a făcut arhimandrit, şi egumen al mânăstirii lui Dalmat; iar el s-a făcut schimnic şi preot şi de acolo a fost trimis de împăratul Nichifor egumen al Mănăstirii Cataron. Aci cu plăcere de Dumnezeu şi apostoleşte a ocârmuit turma lui Hristos mai mult de zece ani şi era iubit de toţi oamenii. Şi s-au descoperit fericitului încercări a toată lumea iscodite de diavolul urâtor al binelui şi adunând şi sfătuind pe toţi fraţii, îndemnându-i şi la cele de cuviinţă, a zis către ei: "Privegheaţi părinţilor şi fraţilor, să nu fiţi furaţi de diavolul şi să nu vă lepădaţi de închinarea la sfintele icoane; căci pe mine nu mă veţi mai vedea între cei vii."

Şi în vremea când el vorbea acestea, venind unii îndârjiţi trimişi de Leon luptătorul împotriva icoanelor, au împrăştiat toată turma, şi cele ce au găsit în mănăstire pe la părinţi, ca pe ale lor le-au împărţit. Iar pe păstorul lor cu lanţuri legat, l-au dus la Bizanţ, lăsând mănăstirea în pradă. Mergând sfântul la împărat, şi numindu-l pe el păgân şi osândit şi altele multe fără de sfială zicându-i, l-a pornit spre mânie. Pentru care şi cumplit a fost bătut peste obraz cu vine de bou. Iar fericitul se bucura pătimind pentru Hristos; şi după aceea fiind închis, în metocul său trei luni, a fost surghiunit la o cetate numită Pentadactilon în hotarele Lambei. Acolo legând picioarele lui cu lanţuri, l-au pus într-o închisoare întunecoasă, lăsându-l acolo optsprezece luni. Iar după aceasta l-au adus gol în cetate, înaintea împăratului spre batjocură. Şi după multe pricini de cuvinte, a fost dat lui Ioan, cel ce cu nevrednicie era atunci patriarh al Bisericii Mari, care multă cruzime a arătat sfântului, strâmtorându-l pe el cu foame în multă vreme, după care apoi l-a înfăţişat iarăşi la împărat, şi împăratul l-a trimis la un lagăr numit Criotavron al Bucelarilor, şi acolo l-a închis doi ani întregi. Unde de multă rea pătimire se uscase cu totul carnea de pe trupul lui; însă sfântul pe toate suferindu-le, cu mulţumire slăvea pe Dumnezeu.

Iar după ce a fost junghiat Leon Armeanul, şi a împărăţit în locul său Mihail Travlul, fiind liberaţi toţi cei de prin surghiunuri, s-a dus şi sfântul până la Calcedon neavând voie ca să intre în cetate. Iar după aceea împărăţind Teofil, a voit cuviosul să se aşeze în oarecare mănăstire împreună cu alţi părinţi; apoi fiind prinşi de patriarhul din acea vreme şi cumplite necazuri suferea fericitul, a fost surghiunit la insula Afusiei unde împlinind doi ani şi jumătate, a văzut oarecare vedenie, şi vestind celor împreună cu el mutarea sa, după trei zile, s-a dus la Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor apostoli Aristarh, Marcu şi Zinon.

Aceşti sfinţi erau din cei şaptezeci; şi Aristarh este acela de care Pavel pomeneşte în Epistola către Romani, şi care a fost episcop al Apamiei celei din Siria, supusă cu scaunele apostolilor celor dintâi. Acesta mai întâi decât toţi a propovăduit pe Hristos Dumnezeu adevărat.

Iar Marcu este acela pe care şi Ioan obişnuia a-l numi. De care pomeneşte Luca în Faptele Apostolilor şi care a fost pus episcop de apostoli în Vivlopole.

Iar Zinon este acela, pe care apostolul îl scrie în Epistola către Romani legiuitor, şi care a fost făcut întâi episcop de apostolul Petru, în Diospole; el învăţa propovăduind pe Hristos Dumnezeu adevărat.

Aceştia multe rele pătimiri suferind de la necredincioşi pentru zidirea din nou a bisericilor, şi pentru surparea idolilor, şi înşişi făcându-se lucrători de minuni şi de vindecări, s-au mutat la Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Puplie, care prin sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Evloghie primitorul de străini, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Lolion cel nou, care fiind târât pe pământ, s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 28 Aprilie



Saptamâna Luminata 2008

În această lună, în ziua a douăzeci şi opta, pomenirea sfinţilor apostoli Iason şi Sosipatru din cei şaptezeci.

Dintre aceştia Iason era tarsean, şi a fost mai întâi vânat de acolo la dreapta credinţă. Iar Sosipatru fiind din Grecia, a primit pe urmă de la acesta credinţa în Hristos. După aceea făcându-se amândoi ucenici ai lui Pavel apostolul, Iason a fost făcut învăţător cetăţii; iar Sosipatru a primit cârma Bisericii Iconiei. Păstorind ei bine Bisericile lor, s-au dus spre părţile apusului; şi sosind la insula Cherchira, au făcut înfrumuseţată biserică întâiului mucenic Ştefan, unde slujind lui Dumnezeu, au atras pe mulţi la credinţa în Hristos. Apoi fiind pârâţi către guvernatorul Cherchirei, au fost închişi într-o temniţă în care se aflau închişi şapte vătafi de tâlhari, anume: Satornin, Iachishol, Faustian, Ianuarie, Marsalie, Efrasie şi Mamin, pe care prin cuvintele şi faptele lor i-a atras la credinţa în Hristos, de i-au făcut din lupi oi, care după aceea, au primit de la Hristos cununile muceniciei. Asemenea s-a întâmplat şi cu temnicerul care a crezut în Hristos. Guvernatorul scoţând pe Iason şi pe Sosipatru din temniţă, i-a dat pe seama lui Carpian eparhul să-i chinuiască; şi văzând chinurile lor, Cherchira, fiica guvernatorului, s-a declarat şi ea creştină, şi a dat la săraci podoaba ce purta; de care aflând tatăl său, şi neputând să o întoarcă din gândul ei, a închis-o în temniţă. După aceea a dat-o unui desfrânat arap, ca s-o necinstească; dar sosind acesta la uşa temniţei, a fost sfâşiat de o fiară. Iar sfânta Cherchira, aceasta aflând, l-a tămăduit şi l-a scăpat de fiară, şi cu învăţătura sa l-a făcut creştin; iar el a strigat: "Mare este Dumnezeul creştinilor". Pentru aceasta el a fost chinuit şi şi-a dat sfârşitul, iar sfânta Cherchira a fost vârâtă în foc, dar a rămas sfânta nearsă. Pentru aceasta a tras pe mulţi la credinţa lui Hristos. Drept aceea a fost spânzurată de un lemn şi i-au dat fum dedesubt de au înecat-o. După aceea au săgetat-o cu săgeţi, şi atât de mult au rănit-o, încât de mulţimea durerilor şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu. După accea pornind guvernatorul goană asupra creştinilor, şi fugind creştinii într-o insulă mică ce era acolo aproape, el porni să meargă acolo, ca să-i chinuiască, şi intrând în mijlocul luciului mării s-a scufundat ca Faraon cel de demult. Poporul Domnului au dat mulţumitoare laude lui Dumnezeu. Iar Iason şi Sosipatru fiind sloboziţi de la închisoare, învăţau neoprit cuvântul lui Dumnezeu. Dar ridicându-se alt guvernator şi aflând cele despre sfinţi, a poruncit să aducă un butoi de fier, şi să îl umple de răşină şi smoală şi ceară, şi înfierbântându-l foarte, au băgat pe sfinţi în el şi sfinţii au rămas nearşi şi mulţi au crezut în Hristos, între care însuţi guvernatorul care plângea, zicând: "Dumnezeul lui Iason şi al lui Sosipatru, ajută-mi şi mă miluieşte". Fericitul Iason, fiind guvernatorii de faţă, sfătuind şi învăţând pe tot poporul, i-a botezat în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, numind pe guvernator Sebastian. Deci peste puţine zile, s-a îmbolnăvit fiul guvernatorului şi a murit, iar apostolul făcând rugăciuni l-a înviat. De atunci a făcut multe minuni, şi făcând biserici înfrumuseţate şi plinind tot lucrul bine şi adăugând turma lui Hristos, în bune bătrâneţi către doritul său Hristos s-a petrecut.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Dada, Maxim şi Cvintilian.

Aceşti sfinţi au fost pe vremea lui Diocleţian şi Maximian împăraţii, şi a guvernatorilor Tavrinie şi Gavinie. Fiind mare prigoană asupra creştinilor, şi neplecându-se sfinţii aceştia a aduce închinăciune la idoli, au fost pârâţi către guvernatorul Tavrinie. Numaidecât prinzându-i în satul lor, care se numea Ozovia, unde se aflau pururea petrecând în rugăciuni către Dumnezeu, i-au legat cu lanţuri de fier şi degrab i-au adus la cetatea Dorostorului, fiind acolo amândoi guvernatorii, care au zis sfinţilor: "Spuneţi-ne mai întâi numele vostru", şi spunându-şi fiecare numele său, a scris şi cuvintele lor un Mangailian notar. Tavrinie a zis sfinţilor: "Iată viaţa voastră este în mâinile mele; de voiţi să trăiţi, mergeţi de aduceţi jertfă maicii zeilor, şi veţi fi şi preoţi ai acesteia, pentru că a murit preotul ei, şi a mers către marele Dia, împăratul ceresc, ca să-i slujească lui acolo". Iar sfântul Maxim a răspuns păgânului Tavrinie: "Cum îndrăzneşti preaneruşinatule să grăieşti că preadesfrânatul cel necurat este împărat? Cunoaşteţi dar, o oameni fără minte, că Hristos este Împăratul cerurilor, Care are purtare de grijă de toate, şi în palmă le ţine toate câte sunt, şi noi la idoli făcuţi de oameni nu ne vom închina". Iar Gavinie guvernatorul a chemat la dânsul pe Dada şi pe Cvintilian, vorbind multe vorbe bârfelnice, socotind că îi va amăgi spre păgânătatea sa cea pierzătoare; pe care neplăcându-i, i-a băgat în temniţă, unde prin îngereasca arătare se întărea mărturisirea lor, lăudând pe Dumnezeu. Deci scoţându-i din temniţă i-a întins pe pământ şi i-a bătut foarte cumplit; şi băgându-i iarăşi i-a scos şi i-a dat numitului lor sat Ozovia şi acolo le-a tăiat capetele şi şi-au dat sfârşitul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici dintre tâlhari, care prin apostolul Iason, crezând în Hristos, în căldare cu smoală s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Cherchira, fiica guvernatorului Cherchirei, care, cu săgeţi fiind săgetată, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Zinon şi Vitalie, care în foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Eusebie, care prin foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor apostoli Onisifor şi Evod.

Aceşti sfinţi erau din cei şaptezeci, de care aminteşte şi apostolul Pavel. Onisifor a stat episcop Colofonului, iar Evod a fost pus în scaunul Antiohiei de Petru. Şi amândoi pătimind multe chinuri şi nevoi, şi pe mulţi întorcând la credinţa în Hristos, s-au suit şi ei spre Domnul cel dorit. Pomenirea lor se face şi la data de 7 septembrie.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Neon, care prin foc s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 29 Aprilie



Saptamâna Luminata 2008

În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea sfinţilor nouă mucenici cei din Cizic: Teognis, Ruf, Antipatru, Teostih, Artemas, Magnon, Teodot, Tavmasie şi Filimon.

Aceşti dumnezeieşti mucenici fiind adunaţi de prin multe locuri şi duşi la Cizic, cu gândul lor cel viteaz au dispreţuit şi au ruşinat pe guvernator şi rătăcirea idolilor. După aceea fiind supuşi la felurite chinuri, nu s-au înduplecat ca să jertfească idolilor, ci mai vârtos s-au adus pe sine jertfă vie lui Dumnezeu, fiind omorâţi cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Memnon mărturisitorul, făcătorul de minuni.

Acest între sfinţi părintele nostru Memnon, lepădându-se de lume pentru Dumnezeu şi petrecând cu dreptate şi cu plăcere dumnezeiască, cu ascultare şi cu plecăciune s-a făcut conducător monahilor. Fiind blând şi smerit şi plin de dragoste, s-a făcut şi făcător de minuni; căci odinioară venind lăcuste pe semănăturile mănăstirii, a ieşit sfântul şi prin rugăciune le-a gonit cu foc, şi s-au înecat în râu. Şi într-un loc fără de apă, a făcut prin rugăciune de a izvorât apă, care şi până în ziua de astăzi izvorăşte pururea întru slava lui Hristos. Altă dată iarăşi lovind furtuna pe nişte călători ce călătoreau pe mare cu corabia, şi rugându-se sfântului să le fie în ajutor, s-a arătat între dânşii cârmuind corabia şi îmbărbătându-i să nu se teamă, i-a scos curând cu linişte la liman. Aşa strălucind mulţi ani, şi făcând minuni, da mântuire celor ce-l chemau în ajutor. Şi făcându-se plăcut până la sfârşit, s-a dus către Domnul plin de merindea faptelor bune.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Avxivie, care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 30 Aprilie



Saptamâna Luminata 2008

În această lună, în ziua a treizecea pomenirea sfântului măritului apostol Iacob, fratele sfântului Ioan, de Dumnezeu cuvântătorul.

Acest Iacob a fost fiul lui Zevedei, şi fratele lui Ioan cuvântătorul de Dumnezeu. După chemarea lui Andrei şi Petru, a fost chemat şi el cu fratele său de Mântuitorul la apostolat. Aceştia îndată lăsând pe tatăl lor şi corabia şi celelalte toate au urmat Domnului. Şi atâta i-a iubit încât unuia i-a dăruit a se rezema pe pieptul Său, iar celuilalt i-a dăruit să bea paharul pe care şi El l-a băut. Şi ei atâta râvnă aveau pentru Dânsul, încât au pornit să pogoare foc din cer ca să topească pe cei ce nu credeau. Şi poate că ar fi făcut aceasta, de nu i-ar fi oprit Hristos prin bunătatea Sa. Drept aceea îi lua pururea cu Sine pe aceştia şi pe apostolul Petru la rugăciune şi la alte orânduieli, învăţându-i cele mai înalte şi mai tainice dogme. Pe acest fericit Iacob, după patima şi înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos, nesuferindu-l Irod să îndrăznească şi să propovăduiască mântuitoarea învăţătură, a pus mâinile pe dânsul, şi l-a omorât, trimiţân-du-l al doilea mucenic la Stăpânul Hristos, după mucenicul Ştefan.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Clement, făcătorul de canoane, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Maxim.

Tot în această zi, aflarea moaştelor sfântului sfinţitului mucenic Vasile, episcopul Amasiei.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Donat, episcopul Evriei.

Acest sfânt părinte a trăit în zilele lui Teodosie cel Mare, fiind episcop în cetatea ce se cheamă Evria, în Epirul cel vechi. Şi lângă acea cetate era un sat ce se numea Soria, la care era un izvor cu apă, şi câţi beau dintr-însul mureau cu amar. Aflând de aceasta preasfântul episcop Donat, a mers la izvor cu clericii săi, şi cum a sosit s-a făcut tunet, şi îndată ieşind de acolo un balaur purtător de moarte, care îşi avea cuibul la izvor a întâmpinat pe fericitul, şi încerca să împiedice cu coada sa picioarele asinului, pe care era sfântul călare. Iar sfântul întorcându-se şi văzând balaurul, a luat funia cu care bătea asinul şi a lovit spinarea balaurului, cu aceasta făcând pe balaur să ia rană purtătoare de moarte; pentru că îndată a căzut şi a murit. Atunci au adunat lemne cei ce au văzut minunea, şi au făcut foc, şi au ars fiara. Şi nimenea nu cuteza să se apropie de apă şi să o guste; iar sfântul făcând rugăciune, şi binecuvântând izvorul şi bând el întâiul, a făcut pe ceilalţi să bea fără de frică. Acestea aflând Teodosie împăratul, a chemat pe toţi episcopii, câţi erau acolo, şi a întrebat: "Care este Donat, cel ce a lovit balaurul cu biciul şi l-a omorât, şi cu rugăciunea sa a scos apă din pământ şi din cer ploaie a pogorât?" Iar ei îl arătară zicând: "Acesta este, împărate"; şi împăratul sărutân-du-l, îl duse la împărăteasă, şi căzând amândoi apucară picioarele sfântului, rugându-l şi zicând: "Robul lui Dumnezeu, rugămu-te, fă milă cu noi; că avem numai o fiică singură născută, care este bântuită de cumplit demon, încât suntem foarte mâhniţi la suflet, şi de o vei tămădui, ia-ţi jumătate din avuţia ei". Sfântul zise: "Să vină copila"; iar ei luară pe sfântul de-l duseră la dânsa. Şi certând sfântul pe demon, şi gonindu-l, îndată s-a tămăduit copila. Dându-i împăratul făgăduinţa, sfântul n-a primit să o ia, dar pentru buna sa voinţă a cerut să i se dea un loc ce îi era aproape de oraşul lui, şi se chema Omfalion, foarte bun ca să-şi facă biserică. Pe care îndată împăratul i l-a dăruit cu carte poruncitoare. Fiind atuncea şi secetă mare pe pământ, cu învoirea împăratului a ieşit sfântul afară din cetate şi a făcut rugăciune, şi a căzut atâta ploaie din cer în cetate şi împrejur, că s-a umplut pământul, încât se părea că va fi potop. Iar împăratul avea grijă de sfântul, căci era numai cu o haină îmbrăcat şi ploaia era grea. Iar dacă a venit sfântul în curtea împărătească, nefiind nicidecum udat, s-au minunat toţi; deci împăratul se bucura de cuvintele lui şi dându-i mult aur pentru zidirea bisericii şi alte lucruri iscusite pentru podoaba aceleiaşi biserici, l-a trimis la locaşul său. Apoi mergând şi făcând biserica, şi gătindu-şi mormântul său, foarte bătrân fiind, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Arghira, care a mărturisit pe Hristos în Constantinopol, la anul 1720, şi s-a săvârşit chinuită în temniţă.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

multumim anamea..............foarte frumos............felicitari!

asteptam si pe viitor sa ne surprinzi asa de placut!

url=https://servimg.com/view/12142279/193][/url]multumim anamea

multumim inca o data si te asteptam cu informatii noi.........apropo catalina ne poti ajuta????????

in saptamana mare imi poti spune cand se mai spala rufe?????????

sa nu fac vre-o boacana........te rogggggggggg!!!!!!!!!!

pana joia mare inclusiv

multumesc!!!!!!!!!1

Duminica Floriilor




-- In Duminica a sasea din Sfantul si Marele Post, cunoscuta in popor si sub numele de "Duminica Floriilor", Biserica ortodoxa praznuieste Intrarea triumfala a Domnului nostru Iisus Hristos in Ierusalim. Duminica Floriilor este precedata de sambata lui Lazar, zi in care se celebreaza minunea invierii din morti a lui Lazar savarsita de catre Domnul nostru Iisus Hristos.









Intampinarea solemna a Mantuitorului de catre multimile stranse la portile cetatii a fost determinata de aceasta minune premergatoare. Prescriptiile iudaice prevedeau ca fiecare evreu sa mearga macar o data pe an la Templul din Ierusalim pentru a aduce jertfe lui Dumnezeu. Venirea lui Iisus cu o saptamana inainte de patimile Sale si de invierea Sa din morti a fost un eveniment mult asteptat, fiind profetit cu mai bine de patru sute de ani inainte de sfantul proroc Zaharia prin cuvintele "Bucura-te foarte fiica Sionului, veseleste-te fiica Ierusalimului, caci iata imparatul tau vine drept si biruitor, smerit si calare pe asin, pe manzul asinei" (Zaharia 9:9). Acest text vetero-testamentar care prevestea ca imparatul Slavei va veni biruitor la Ierusalim era foarte cunoscut locuitorilor acestei cetati, care vedeau in Mesia un eliberator politic, un imparat care va veni sa faca din poporul evreu cel mai stralucit popor de pe pamant. In acest sens, miscarea ultra-nationalista a zelotilor urmarea prin orice metoda eliberarea de sub robia romana. Ei dadeau interpretari strict pamantesti profetiilor mesianice. De aceea, la vederea lui Iisus, multimea striga: "Osana, Fiul lui David. Binecuvantat este Cel Ce vine intru numele Domnului!". Termenul "Osana" este o preluare din psalmul 117 si inseamna "Doamne mantuieste", iar celelalte expresii arata recunoasterea Sa ca Mesia, ca trimis al Domnului pentru a elibera iudeii. Probabil ca acestia se asteptau ca Iisus sa mearga sa ia tronul lui Irod, dar aceasta nu s-a intamplat. De aceea, multi dintre ei au fost dezamagiti. Ei nu stiau ca Hristos este un alt fel de imparat, este eliberatorul oamenilor de sub stapanirea raului.Sfintirea salciilor



Foto: MEDIAFAX



Intrarea Domnului in Ierusalim ca un imparat nu a multumit pe toti. Doar cei care vedeau in El pe Fiul lui Dumnezeu, isi dadeau seama ca El avea o alt fel de misiune. Tulburarea a fost mare cand autoritatile s-au simtit lezate de faptul ca oamenii l-au intampinat pe acest fiu de tamplar cu simbolul regalitatii: frunza de palmier. Monedele din timpul imparatului roman Tiberias (14-37), descoperite de cercetatori, au imprimate pe ele acest simbol, frunza de palmier. Partidele religioase se temeau de pierderea suprematiei lor si de represalii din partea romanilor. Toate acestea arata o atmosfera tensionata, care prevestea, parca, patimile si rastignirea Domnului nostru Iisus Hristos.Venind dinspre Muntele Maslinilor, de la Betfaghe, Mantuitorul stia foarte bine cum va fi intampinat, dar si ceea ce urma sa se intample zilele urmatoare la Ierusalim. Stia ca aceeasi oameni care L-au intampinat cu ramuri de palmier, semnul regalitatii, al suveranitatii, vor striga mai tarziu cu ura "Rastigneste-L, rastigneste-L". Dar aratand ascultare fata de voia divina, Iisus a ales, conform profetiei lui Zaharia, sa intre in Ierusalim in uralele multimii, asemenea unui mare imparat. Faptul ca a ales un asin pentru a-L calari in drumul Sau are o dubla semnificatie. Pe de o parte, aceasta demonstreaza ca Fiul Omului a venit pentru a distruge paganismul, pentru a arata superioritatea credintei in Dumnezeu, caci asinul era in conceptie iudaica un animal necurat. Asinul simbolizeaza omul robit de pacat, de instincte primare, pe care Hristos le supune si elibereaza neamul omenesc. Tot astfel, Domnul se salasluieste peste omul robit de pacate, care se supune voii si invataturii Sale si il aduce pe acesta in cetatea pacii, in Ierusalimul Ceresc.Pe de alta parte, istoria arata ca inca din secolul al XVII-lea i.Hr., imparatii calareau, pe timp de pace, asini, caii fiind folositi doar la razboi. Asadar, Mantuitorul este prin aceasta imparatul pacii, al Slavei, Mesia Care aduce mantuirea.Sfintele Evanghelii relateaza, in continuare, faptul ca Apostolii au intins hainele lor pe asin, pe ele sezand Mantuitorul in timpul acestei procesiuni. Acest gest a fost interpretat de Sfintii Parinti ca fiind marturisirea faptului ca invatatura Apostolilor va aduce la ascultare toate neamurile de pe pamant. Hainele Sfintilor Apostoli simbolizeaza noua haina pe care o imbraca oamenii, haina Sfantului Botez.Dupa modelul multimii din cetatea Ierusalimului care l-a intampinat pe Mantuitorul cu frunze de palmier, Biserica ortodoxa a randuit ca, dupa savarsirea Sfintei Liturghii, prin rugaciune si stropirea cu agheasma, sa se sfinteasca ramurile de salcie aduse de credinciosi. Slujitorii Bisericii citesc cele 7 rugaciuni de sfintire a salciei, tinand in maini aceste ramuri inmugurite, cu lumanari aprinse, ca simbol al biruintei vietii asupra mortii, fiind cunoscut faptul ca salcia are o putere mare de regenerare.Obiceiul sfintirii salciilor este de origine ierusalimiteana, din perioada de dupa persecutii. Sfantul Chiril al Ierusalimului aminteste de palmierul din care oamenii au rupt ramuri pentru a-L intampina pe Iisus, care se mai putea vedea in timpul sau in Valea Cedronului, aproape de Muntele Maslinilor. Obiceiul s-a raspandit repede in Palestina, Egipt si Siria, si chiar in Apus, fiind amintit de papa Grigorie cel Mare(540-604).Pe langa importanta liturgica a "Intrarii Domnului in Ierusalim", aceasta sarbatoare, de-a lungul timpului, a capatat si alte semnificatii, absorbind si unele obiceiuri precrestine, legate de reinnoirea naturii in anotimpul de primavara.FloriileDe Florii, atentia comunitatii traditionale era indreptata, pe langa sarbatoarea religioasa, catre renasterea vegetatiei. De fapt, denumirea populara a sarbatorii vine de la zeita romana a florilor, Flora, peste care crestinii au suprapus sarbatoarea Intrarii Domnului in Ierusalim. Astfel, pe langa sarbatoarea crestina a Intrarii Mantuitorului in Ierusalim au aparut si nenumarate obiceiuri si traditii, atat in mediul rural, cat si in cel urban, cele mai multe de sorginte pagana. De exemplu, de Florii se obisnuieste sa se faca "de ursita", astfel ca fetele aflau, prin diverse procedee, daca se vor casatori sau nu in acel an. La toate popoarele crestine pot fi intalnite diferite obiceiuri, unele chiar similare celor cunoscute la noi, majoritatea avand in prim-plan "palmierul" sau "salcia". Aceste traditii nu au nimic in comun cu spiritul crestinesc al praznicului Intrarii Mantuitorului in Ierusalim. Departe de a infrumuseta aceasta sarbatoare, puhoiul de obiceiuri pagane care se practica in aceasta perioada, prin diferite regiuni ale tarii, nu pot decat sa stirbeasca duhul crestinesc si sa altereze intelesul acestui praznic sfant. Purificarea templului din Ierusalim de Domnul nostru Iisus Hristos trebuie sa fie pentru noi, crestinii-ortodocsi, un exemplu de curatire de obiceiurile si practicile pagane si prilej de cercetare sufleteasca. Crestinii praznuiesc Intrarea Mantuitorului participand la Sfanta Liturghie, impodobind cu ramuri de salcie sfintita icoanele, usile si ferestrele gospodariilor lor si pastrand randuiala postului. Aceste ramuri sfintite se pastreaza peste an fiind folosite cu credinta la tamaduirea diferitelor boli. De asemenea, fiind praznic imparatesc, Sfanta Biserica a randuit ca in aceasta zi sa fie dezlegare la peste, vin si untdelemn. Pentru crestini, pestele - ihtios in greaca - este un simbol hristic, de mare insemnatate pentru comunitatile crestinilor din primele secole.Intrarea Mantuitorului in Ierusalim prefigureaza demnitatea imparateasca a lui Iisus Hristos, Care vine calare pe asin. Insusi Dumnezeu ne da exemplu de smerenie si se descopera ca imparat al Pacii, al unei imparatii care nu apartine lumii acesteia si nu se conduce dupa legile ei.Ierusalimul a fost pentru poporul iudeu centrul spiritual. Aflati sub robie romana, iudeii asteptau cu nerabdare venirea unui eliberator. De aceea, Intrarea lui Iisus in Ierusalim a fost vazuta ca o sansa de eliberare. Pentru noi, crestinii-ortodocsi, Ierusalimul ceresc sau tronul lui Dumnezeu este imparatia Cerurilor deschisa spre a fi mostenita de cei care imbraca haina Sfantului Botez si il primesc pe Hristos in inimile lor. Tinand randuiala acestui post, sa ne impartasim impreuna cu cinstitul si sfantul Sange si Trup al Domnului nostru Iisus Hristos si sa devenim de pe acum locuitori ai Ierusalimului Ceresc, avand ca imparat pe insusi Domnul Slavei.

bravo.........

Minunatul acesta, vestitul si marele Mucenic Gheorghe a trait pe vremea imparatului Diocletian, s-a nascut in Capadochia, fiu al unor parinti crestini si invatat, din tinerete, in dreapta credinta. Ramas fara de tata din copilarie, Sfantul s-a mutat, cu maica sa, din Capadochia in Palestina, fiind cu neamul de acolo si avand acolo multe averi si mosteniri. Ajuns la varsta desavarsita si fiind frumos la chip si viteaz in lupta, prin osteneala, pricepere si destoinicie, tanarul Gheorghe s-a facut pretuit si, imbratisand slujba armelor, in scurta vreme, a cucerit cele mai mari cinstiri, pana si dregatoria de conducator de oaste, in garda imparatului.

Se stie ca, desi era pagan, imparatul Diocletian, pana la anul 303 nu a luat nici o masura impotriva crestinilor. Aceasta stare de lucruri a ingaduit crestinilor vrednici, sa urce pana la cele mai inalte slujbe in imparatie. In anul 303 insa, din indemnul ginerelui sau Galeriu, pe care Diocletian l-a luat ca insotitor la domnie, a aprins prigoana impotriva crestinilor. Istoria crestinitatii sta martora ca, din anul 303 si pana la 313 (anul decretului de la Milan, prin care Sfantul imparat Constantin a dat pace crestinilor), Biserica a trecut printr-o cutremuratoare incercare si o sangeroasa proba: crestinii au fost siliti sa aleaga, cu pretul vietii lor, intre zeii pagani si Hristos.

Cunoscand, deci, decretul de prigonire impotriva crestinilor, indata Gheorghe s-a infatisat singur inaintea imparatului Diocletian si, inaintea intregii curti imparatesti, a marturisit deschis ca este crestin si ca intelege sa slujeasca in oastea imparatului, ca ucenic al lui Hristos. Uimit de aceasta marturisire si indemnat de Galeriu, Diocletian a dat porunca sa fie dus in temnita si pus la chinuri, ca sa se lepede de credinta. Si a fost trecut prin toate vamile muceniciei, loviri cu sulita, batai la talpi, lespezi de piatra pe piept, chinul la roata, groapa cu var, incaltaminte cu cuie, bautura otravita, bataia cu vine de bou s.a. Toate acestea si altele asemenea, Sfantul Gheorghe le-a indurat cu barbate stand tare in credinta.

Pentru cei credinciosi, Mucenicii sunt crestini alesi, luminati de Dumnezeu, pentru a duce lupta impotriva paganatatii si a diavolului. Drept aceea, in toiul prigonirilor si in clipele cand sunt pusi la incercarile cele mai sangeroase, Mantuitorul ii lumineaza cu puteri dumnezeiesti, care le ocrotesc trupul impotriva suferintelor.

Deci, cei de fata, vazand chinurile de moarte, prin care trecea Sfantul Gheorghe si ca ramane viu si nevatamat, multi dintre ei s-au lepadat de idoli si au venit la credinta in Hristos, slavind cu un glas pe Dumnezeul crestinilor. Mai mult, in vremea tinerii lui in temnita, Sfantul Gheorghe, atingandu-se de un mort, acesta a inviat. Insasi imparateasa Alexandra, sotia lui Diocletian, vazand acestea, a marturisit credinta ei in Hristos.

In cele din urma, imparatul a incercat sa-l induplece cu onoruri si cu fagaduinte, dar Sfantul a ales sa ramana pentru totdeauna cu Hristos. In fata acestei marturisiri si, vazand ca toate incercarile lui sunt zadarnice, Diocletian a dat porunca sa li se taie capetele, si Mucenicului si imparatesei Alexandra.

Desi, ostasii i-au scos afara din cetate, dar, pe drum, inainte de a ajunge la locul de taiere, imparateasa, slabind cu trupul, si-a dat duhul. Iar, cand au ajuns la locul hotarat, Sfantul si-a ridicat glasul si s-a rugat cu caldura, multumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite. Astfel, rugandu-se, cu bucurie si-a plecat capul sub sabie si a fost taiat, in ziua de 23 aprilie, pazind pana la capat credinta fara prihana si luand cununa cea nevestejita din mana lui Hristos, Domnul sau.

Dintre toti Sfintii sarbatoriti in lumea crestina, putini au ajuns la faima de care s-a bucurat, si se bucura, Sfantul Gheorghe, la poporul nostru. In satele si orasele tarii noastre, foarte multe biserici sunt ridicate in cinstea lui. Multi oameni, barbati si femei, ii poarta numele. De asemenea si multe orase din tara. Al treilea brat al Dunarii, in Delta, se cheama, Bratul Sfantului Gheorghe. Se stie, apoi, ca multa vreme ocrotitorul ostirii romane a fost Sfantul Gheorghe. Asemenea, steagul Moldovei, trimis de Stefan cel Mare la manastirea Zograful, din muntele Athos, are chipul Sfantului Gheorghe, doborand balaurul. Iar acest chip al Sfantului, doborand balaurul, a fost la noi ca un rasunet si ca o chemare a poporului la lupta crestinilor impotriva balaurului vremii, adica a paganilor otomani si impotriva diavolului. O dovada este si rugaciunea lui Stefan cel Mare, scrisa pe steagul sau: "O, luptatorule si biruitorule, mare Gheorghe, in nevoi si in nenorociri grabnic ajutator si cald sprijinitor, iar celor intristati, bucurie nespusa, primeste de la noi aceasta rugaminte a smeritului tau rob, a Domnului Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Tarii Moldovei. Pazeste-l pe el neatins in lumea aceasta si in cea de apoi, pentru rugaciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca sa Te preamarim in veci. Amin. Si aceasta a facut-o in anul 7008 (1500), in al 43 an al Domniei Sale".

Dumnezeului nostru slava, in veci! Amin.

Despre Sfantul Gheorghe
(dupa o predica a Pr. Alecsandru)
Sfantul mare mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai cunoscuti si onorati sfinti ai crestinismului.
Cu toate acestea istoria vietii sale este foarte putin cunoscuta si multe legende avandu-l ca erou, au aparut de-a lungul timpului.
El este sarbatorit atat de Biserica Ortodoxa cat si de cea Romano Catolica (fiind totodata patronul Angliei), imaginea sa fiind intotdeauna asociata cu vitejia nemarginita si credinta in biserica crestina pana la sacrificiu suprem.
Traditia ortodoxa este ca Sf. Gheorghe s-a nascut in Capadocia intr-o familie crestina, tatal sau fiind general roman, iar la varsta de 30 ani Sf. Gheorghe a devenit la randul sau general in armata lui Diocletian. Sf. Gheorghe s-a ridicat impotriva hotararilor anti-crestine ale Consiliului de la Nicomedia (303), ceea ce i-a adus persecutii din partea lui Diocletian. A fost chinuit in cele mai cumplite chipuri, otravit si mai apoi decapitat.

Cercetarile istorice mai recente par sa indice ca Sf. Gheorghe a murit ca martir in Palestina la Diospolis langa Lydda cu putin timp inaintea domniei lui Constantin.
Scrieri datand din secolele VI-VIII ale lui Teodosius, Antonius si Arculphus vorbesc despre Diospolis ca loc de venerare a Sf. Gheorghe.
Faptul ca Eusebius mentioneaza un martir necunoscut atunci cand relateaza despre Consiliul de la Nicomedia, i-a facut pe unii teologi timpurii sa creada ca este vorba despre Sf. Gheorghe.
De asemenea, unii teologi au confundat pe Sf. Gheorge cu episcopul Capadociei, Gheorghe care a trait mult mai tarziu.
O popularitate imensa a capatat Sf. Gheorghe in Anglia dupa traducerea "Faptelor" sale in anglo-saxona in secolul VIII, devenind totodata protectorul armatei.
In timpul cruciadelor importanta sa a crescut si mai mult, existand relatari cum ca Sf. Gheorge a asistat la lupta de la Antioh din 1098.
Insemnele Sfantului Gheorghe au fost introduse de Richard Inima de Leu, iar crucea Sf. Gheorghe (rosie pe fond alb) a aparut pentru prima data ca steag al corabiei "Lyme Regis" in 1284. Steagul actual al Angliei (Union Jack) are la origine crucea Sfantului Gheorghe.

In credinta populara Sf. Gheorghe este asociat adesea cu omorirea balaurului. Aceasta legenda dateaza din secolul XII si una din variantele sale este "Legenda Aurea".
Se povesteste cum un balaur imens si feroce a aparut langa orasul Selena din Lybia. Locuitorii trebuiau sa-i ofere zilnic oi pentru a-i potoli foamea, iar cand nu au mai avut oi, balaurul a cerut pe fata imparatului. Atunci a aparut un viteaz crestin care s-a oferit sa rapuna balaurul.
In unele icoane timpurii fata imparatului este infatisata in gura balaurului, in timp ce un viteaz cu o sulita se lupta cu acesta.
Dupa ce a strapuns balaurul cu sulita tinarul a dus-o pe printesa la palatul imparatului, care i-a oferit mana ei si jumatate din imparatie. Viteazul a refuzat spunand ca mai are multe alte lucruri de indeplinit in lupta sa pentru apararea bisericii si ajutorul saracilor si nedreptatitilor; apoi le-a spus ca numele lui este Gheorge si a plecat.

Misterul si legenda care invaluie pe Sf. Gheorghe nu vor dispare niciodata, la fel cum cauza sa nobila va genera intotdeauna admiratie si respect.
Poate cea mai corecta afirmatie despre el este aceea facuta de un ierarh din secolul V: "Numele Sfantului Gheorghe este onorat de credinciosii de pretutindeni, dar adevaratele sale fapte sunt stiute numai de Dumnezeu".

url=https://servimg.com/view/12142279/281][/url]

ely.........sunt foarte interesante informatiile!