Sfintii zilei

dar e grav fetelor...?

mai ely,ffffffffffff grav nu este!!!!!!!!!!!
dar trebuie sa nu mai depuna nici un fel de efort si la nastere o sa aiba sangerare un pic mai mare decat la o sarcina normala si dupa,dn cate stiu eu!!!!!!!!
multa sanatate catalina,sa mai intri macar odata la saptamana sa ne mai tii si pe noi la curent cu starea sanatatii tale!!!!!!!!!

sper sa fie totul bine......catalina! multa sanatate .....si sarcina usoara!

multa sanatate catalina.....iti doresc numai bine si nastere usoara! ca moderator nu-ti dau voie sa te retragi.....ai contribuit prea mult la forum..functia va fii a ta pentru totdeauna..cand ai sa poti sa intrii..te vom astepta cu mare placere!

simona!!!!!!!!!!!

simona!

multumesc fetelor..insa asa este corect!

cand o sa se simta bine si o sa poata sigur o sa mai intre!!!!!!!!!!

cu siguranta..prietenele bune de suflet nu se uita asa usor!

anamea a scris:

buna fetelor
eu nu am sa mai pot intra, doar din cand in cand cate putin
ma retrag de la moderator
nu sunt bine cu sanatatea
am fost 3 zile in spital si nu se stie dacanu am sa stau pana am sa nasc numai in spital
am placenta previa
va mai povestesc dupa ce ma intremez putin acum ma duc la orizontala ca nu ma lasa al meu la PC si nici nu am voie sa stau pe sezi\ut mai mult de 15 min pe zi

va pup si o sa imi fie dor de voi

Imi pare rau Cata..
Multa sanatate...Ai grija de voi ...

1 Iunie 2008

Duminica a 6 a dupa Pasti (a Orbului din nastere); Sf.Mucenic Justin Martirul si Filosoful; Sf.Mc.Hariton si Firm si Valerian
Sfantul Mucenic Justin Martirul si Filosoful

Sfantul Iustin Filosoful, mucenicul lui Hristos, s-a nascut in partile Siriei Palestinei, la hotarele Samariei, in cetatea care la inceput se numea Sihem, iar mai pe urma s-a numit Neapolis Flavie. El a avut un tata de neam bun si slavit, dar elin cu credinta; si chiar Iustin era in aceeasi ratacire a inchinarii la idoli, mai inainte de a se lumina cu lumina sfintei credinte. Si se indeletnicea din tinerete cu invatatura cartii si sporea in intelepciunea elineasca, ca unul ce avea minte isteata.

Deci, deprinzandu-se bine cu buna graire ritoriceasca, dorea sa invete si filosofia; si la inceput s-a dus la un filosof dintre stoici, dorind sa inteleaga filosofia acelora. Si avea mare dorinta sa stie despre dumnezeire si ce este Dumnezeu. Deci, petrecand la acel filosof stoic catava vreme, n-a putut afla nimic despre Dumnezeu de vreme ce nici acest filosof stoic nu stia pe Dumnezeu, nici nu socotea ca este de trebuinta invatatura cea pentru dumnezeiasca intelegere -, pentru aceasta a lasat Iustin pe dascalul acela si s-a dus la un alt filosof - barbat, pe cat se parea intelept - care facea parte din filosofii ce se numeau peripatetici.

Acela, dupa putina vreme, a inceput a se sfatui cu Iustin pentru plata, nevrand sa-l invete in dar. Iar Iustin, vazand ca acela este iubitor de argint, l-a lepadat ca pe un lacom si l-a judecat a fi nevrednic de numirea filosof iei, de vreme ce nu stia sa treaca cu vederea castigurile cele lumesti.

Pentru niste pricini ca acestea, lepadand pe filosofii stoici si pe cei peripatetici si dorind foarte mult intelepciunea cea adevarata, prin care ar fi putut ajunge la cunostinta lui Dumnezeu, a venit la un dascal ce facea parte din filosofii lui Pitagora, dar acela poruncea lui Iustin sa invete mai intai astronomia, geografia, aritmetica, muzica, si alte invataturi, sgunandu-i ca invataturile acelea sunt mai de trebuinta in viata aceasta. Insa Iustin socotind ca va trebui sa petreaca multi ani intr-acele invataturi si vazand ca din acele stiinte nimic nu este de folos sufletului sau, pentru ca nimic n-a auzit de la dascalul acela care sa sature dorinta inimii lui - care din zi in zi se aprindea mai tare cu dragostea lui Dumnezeu -, pentru aceea l-a lasat si pe acel dascal si s-a lipit de un din cei ai lui Platon, de vreme ce invatatura acelora era de mare slava intr-acele vremuri si multa le era cinstea lor.

Acel filosof al lui Platon s-a fagaduit sa-1 invete pe Iustin din asemanarea lucrurilor celor trupesti pe cele netrupesti, din inchipuirile celor de jos pe cele de sus si din chipurile intelegerilor cunostinta lui Dumnezeu. Pentru ca acesta era sfarsitul socotelii intelepciunii celei platonicesti ca, din inchipuiri, sa vina intru cunostinta lui Dumnezeu. Iar fericitul Iustin s-a invoit la aceasta, nadajduind sa ajunga la intelepciunea dumnezeiasca cea dorita, sa cunoasca pe Dumnezeu si se sa umple de darul Lui. Pentru aceasta el a petrecut langa dascalul acela vreme indelungata si degrab a invatat dogmele si randuielile lui Platon, devenind filosof desavarsit si slavit intre elini. Cu toate acestea, inca nu putea sa ajunga la credinta crestineasca si la cunostinta cea adevarata a lui Dumnezeu, de vreme ce filosofii elini nu preamareau pe Dumnezeu ca pe un Dumnezeu, ci schimbau slava nestricaciosului Dumnezeu intru asemanarea chipului omului cel stricacios si al pasarilor, al celor cu patru picioare si al taratoarelor, insa Iustin se mangaia in parte cu duhul, indeletnicindu-se intru gandirea de Dumnezeu si invatandu-se intru cunostinta de Dumnezeu, pe cat mintea lui, fiind inca neluminata, putea sa ajunga.

Iar odata plimbandu-se singur afara din cetate, departe la un loc osebit, aproape de mare, si pe cand socotea cu mintea sa intelegerile cele filosofesti, a vazut pe un barbat cinstit necunoscut, batran impodobit cu caruntetile. Si privind spre el cu de-amanuntul, batranul i-a zis: "Oare ma cunosti pe mine, de ma privesti astfel cu dinadinsul?" Raspuns-a Iustin: "Nu te cunosc, insa ma minunez cum, in acest loc pustiu in care n-am asteptat sa vad pe cineva, te vad pe tine". Zis-a batranul: "Niste oameni de ai mei s-au dus in partea aceasta si, asteptand intoarcerea lor, le-am iesit inainte ca sa-i pot vedea de departe. Dar tu ce faci aici?" Raspuns-a Iustin: "imi place sa ma preumblu in singuratate, ca sa ma invat cu mintea fara de impiedicare la filosofie". intrebat-a batranul: "Ce folos castigi din filosofie?" Raspuns-a Iustin: "Dar ce lucru mai de folos poate sa afle cineva decat filosofia? Pentru ca aceea este luminatoare a mintii, povatuitoare la toata socoteala cea buna si indreptatoare a vietii. Daca cineva o stie bine pe aceea, acela vede ca in oglinda nestiintele si ratacirile altora si nu este cu putinta sa se alcatuiasca intelepciunea fara de invatatura filosofiei si fara de uneltirea cea dreapta a intelegerii; deci se cade ca tot omul sa o invete pe aceea, ca sa stie cele folositoare si nefolositoare, de care lucruri sa se tina si pe care sa le lepede".

Zis-a batranul: "Dar oare filosofia aduce vreo fericire omului?" Raspuns-a Iustin: "Cu adevarat ii aduce". Batranul 1-a intrebat: "Deci spune-mi ce este filosofia si ce fericire are ea?" Raspuns-a Iustin: "Filosofia este aceea care este facere a intelegerii si cunostinta a adevarului; iar fericirea ei este cinstea intelegerii si a intelepciunii ei". Batranul a intrebat: "Daca din filosofia care le intelege pe toate cunoasteti adevarul, apoi ce ziceti ca este Dumnezeu?" Raspuns-a Iustin: "Acela este Dumnezeu, Care niciodata nu se schimba, ci totdeauna este Acelasi; Care este pricinuitorul facerii tuturor". Iar batranul, indulcindu-se de raspunsul acela, iarasi 1-a intrebat: "Numele intelegerii este la toate lucrurile de obste? Caci intru toate mestesugurile, ori intru care cineva este iscusit, intru acela se numeste ca este intelept; sau in geometrie, sau in ocarmuirea corabiei, sau in doctorii, si dupa asemanare intru celelalte lucruri si dumnezeiesti si omenesti, oare nu este asa? Deci spune-mi mie iarasi, este vreo intelegere care naste cunostinta lucrurilor impreuna si a celor dumnezeiesti si a celor omenesti?" Zis-a Iustin: "Este cu adevarat". Batranul a zis: "Deci ce? Oare tot una este a cunoaste pe Dumnezeu, precum a cunoaste muzica, sau aritmetica, sau astronomia sau oricare din acestea?" Raspuns-a Iustin: "Nicidecum; pentru ca alta este intelegerea aceea de a cunoaste pe Dumnezeu si alta este aceea de a cunoaste un mestesug".

Grait-a batranul: "Bine ai raspuns, caci ajungem la oarecare intelegeri; pe de-o parte din auz si din invatatura, iar pe de alta din insasi vederea lucrurilor; precum daca ti-ar spune cineva ca se afla in India vreo fiara care nu se aseamana cu nici una din fiare - intr-un fel sau in alt fel, cu felurite fete si cu multe chipuri - n-ai fi putut s-o cunosti pe aceea nevazand-o cu ochii tai, nici altuia sa-i spui despre ea, neauzind mai intai singur de la cel ce spune. Deci aici te intreb: Cum pot filosofii vostri elinesti sa inteleaga drept pentru Dumnezeu, sau cum sa graiasca ceva adevarat pentru Dansul, de vreme ce n-au nici o cunostinta a Lui, ca cei ce nici nu L-au vazut pe El candva, nici nu L-au auzit?" Raspuns-a Iustin: "O, parinte, nu cu ochii trupesti se vede puterea dumnezeirii, precum vad oamenii oarecare jivine, ci numai cu mintea singura se poate ajunge la Dumnezeu, precum zice Platon, a carui invatatura eu o urmez". Zis-a batranul: "Oare este in mintea noastra vreo putere de acest fel si atat de multa, prin care mai degraba decat cu simturile cele trupesti am putea intelege sau sa cunoastem vreun lucru, si sa ajungem pe cele nevazute?"

Raspuns-a Iustin: "Este cu adevarat. Si acea putere este numita de Platon ochi al mintii, fiind data omului chiar spre aceea - precum el invata -, ca fiind curatit si luminat prin invatatura cea iubitoare de intelepciune, sa poata vedea pe insusi Adevarul dumnezeiesc, Care este pricinuitorul tuturor lucrurilor celor ajunse cu mintea, nu aratandu-Se prin vopsele, nici avand vreo asemanare oarecare, nici marime de statura, nici altceva de acest fel, care se vede cu ochii cei trupesti; ci este o Fiinta mai presus de toate fiintele, neajunsa, nespusa, singura buna si frumoasa, a careia dorire a stiintei este sadita din inceput de insasi aceea in sufletele cele de bun neam, pentru ca aceea iubeste a fi cunoscuta si vazuta de acelea".

Pe niste cuvinte ca acestea batranul le asculta cu dragoste, insa inca nu se indestula cu acea intelegere a lui Iustin despre Dumnezeu, invatata de Platon, ca una care, fiind fara de crestineasca marturisire, era nedesavarsita. Deci nebinevoind pentru Platon, a zis: "Daca Platon invata asa precum tu marturisesti, apoi pentru ce el singur n-a cunoscut, nici n-a stiut Adevarul lui Dumnezeu? Pentru ca zicand ca Dumnezeu este nevazut si neajuns, el se inchina apoi fapturii celei vazute: cerului, stelelor, asijderea lemnului si pietrei celei cioplite in chip de om, ca insusi lui Dumnezeu, schimband astfel pe Adevarul lui Dumnezeu intru minciuna, tinandu-se de inchinarea la idoli si invatand la aceea si pe altii? Deci nu socotesc ca la Platon si la ceilalti filosofi elini este intelegere dreapta, care sa se poata veni la adevarata cunostinta a lui Dumnezeu, deoarece s-au facut deserti intru cugetarile lor si s-a intunecat inima lor cea neintelegatoare; astfel, socotindu-se a fi destepti, au innebunit. Eu iti spun cu adevarat, ca mintea omeneasca, nepovatuindu-se de Duhul Sfant si neluminandu-se prin credinta, nu poate nicidecum sa-L stie si sa-L inteleaga pe adevaratul Dumnezeu!"

Acestea si multe altele graind batranul despre dreapta cunostinta de Dumnezeu, despre adevarata cinstire de Dumnezeu si despre celelalte lucruri dumnezeiesti, vadind astfel ratacirea filosofilor elini, Iustin se minuna. Apoi a zis: "Deci unde si ce fel de dascal poate sa afle cineva ca sa-l povatuiasca spre adevar, daca in Platon si in ceilalti filosofi nu este adevarul?"

Atunci batranul a inceput a-i spune lui despre sfintii prooroci, zicand: "in vremile cele de demult, cu multi ani mai inainte de toti filosofii, au fost oarecare barbati sfinti drepti si iubiti de Dumnezeu, care, fiind plini de Duhul Sfant, mai inainte au spus de aceste lucruri ce acum se savarsesc. Acei barbati se numesc prooroci. Ei singuri au cunoscut adevarul din inceput si l-au spus oamenilor. Si spunand adevarul, nu s-au rusinat de nimeni, nici nu s-au temut de cei ce i-ar fi silit pe dansii ca, intru oarecare cuvinte, sa se abata de la adevar, nici nu s-au biruit de slava desarta; ci le-au spus drept, curat, adevarat si fara de frica pe toate acelea, care intru descoperiri de la Dumnezeu li s-au facut lor, sau le-au vazut, sau le-au auzit.

Inca sunt si acum scripturile lor, care, daca le citeste cineva cu credinta, ii aduc mult folos si-i lumineaza mintea spre cunostinta adevarului; pentru ca acei sfinti prooroci nu intaresc cele graite de dansii cu mestesug de cuvinte, nici cu oarecare dovezi sofistice sau cu silogisme, ci cu dreapta vorbire spun insusi adevarul. Caci ei insisi, mai mult decat toate dovezile sofistice, au fost martori preacre-dinciosi ai adevarului, ca unii ce au crezut intru Unul, adevaratul Dumnezeu, Ziditorul tuturor si mai inainte au vestit venirea in lume a lui Hristos, Fiul Lui. Ei s-au aratat ca sunt vrednici de credinta; pe de-o parte ca acum unele din graiurile lor s-au implinit si altele de acum o sa se implineasca; iar pe de alta, ca cele graite de dansii le intareau prin minuni; pentru ca faceau minuni cu puterea darului lui Dumnezeu, cel dat lor de sus. Acele minuni, proorocii cei mincinosi si neinvatati de Dumnezeu n-au putut niciodata sa le faca, fara numai ca au ingrozit pe oameni prin oarecare aratari si naluciri diavolesti".

Deci acel fericit barbat necunoscut, vorbind astfel cu Iustin, la sfarsit i-a zis lui: "Mai inainte de toate, roaga-te cu dinadinsul adevaratului Dumnezeu, ca sa-ti deschida tie usa luminii, de vreme ce nu poate cineva sa stie si sa inteleaga pe cele ce sunt ale lui Dumnezeu, decat numai cel caruia insusi Dumnezeu va voi sa-i descopere. Si le descopera fiecaruia care-L cauta pe El cu rugaciunea si se apropie de El cu dragoste".

Acestea zicandu-le batranul acela, s-a dus de la el si s-a facut nevazut. De atunci Iustin niciodata n-a mai putut sa afle undeva sau sa vada vreun barbat ca acela. Ce a simtit Iustin in inima sa dupa plecarea acelui barbat, el insusi a spus cand a vorbit odata cu Trifon, slavitul iudeu, si a zis: "Un foc s-a aprins in mine. Duhul mi s-a aprins cu dorire de Dumnezeu si mi-a crescut dragostea spre sfintii prooroci si spre acei barbati care sunt prieteni ai lui Hristos. Deci, socotind cuvintele batranului, doar pe aceea am cunoscut-o ca este filosofie dreapta, pe care el mi-a spus-o. Pentru aceea am inceput a citi cartile proorocesti si apostolicesti si dintr-acelea m-am facut filosof drept, adica crestin adevarat". Aceasta spunand-o fericitul Iustin mai pe urma lui Trifon, a facut instiintare pentru sine neamului celui mai de pe urma, in ce fel a fost inceputul intoarcerii lui catre Dumnezeu si cum a fost povatuit la calea cea dreapta de acel barbat nestiut, ca de un trimis din cer.

Dupa acea vorbire folositoare de suflet cu batranul cel insuflat de Dumnezeu, indata s-a sarguit a cauta carti crestinesti si a inceput a citi dumnezeiestile Scripturi cu silinta osardnica. Si alatura proorociile cele vechi ale sibilelor cu proorociile sfintilor prooroci despre intruparea cea din Preacurata Fecioara a lui Hristos, despre patimirea cea de voie a Lui, despre sfarsitul acestei lumi vazute si despre judecata ce va sa fie. Si, vazandu-le pe acestea intru toate impreuna glasuite intre ele, se minuna in sine si venea incet -invatandu-1 pe el Sfantul Duh - spre cunostinta cea mai desavarsita a lui Dumnezeu si a Fiului Sau. Deci, razand de nebunia elineasca, se pleca spre crestineasca credinta, inmultindu-se in el din zi in zi duhovniceasca caldura spre dreapta credinta.

Insa erau unele lucruri care ii impiedicau sufletul ce dorea dreapta credinta crestineasca de la scopul cel bun; si acestea erau: desele si cumplitele prigoane aduse de catre pagani crestinilor, si multe lucruri necinstite si de rusine, pe care paganii le aduceau cu minciuna asupra lor, prihaniri si clevetiri nemaiauzite care ziceau despre crestini ca in adunarile lor de noapte, stingand lumanarile, sting impreuna si lumina curatiei, spurcandu-se unul cu altul prin necuratie si mancand carne de om, dupa asemanarea fiarelor. Cu unele ca acestea, elinii si iudeii ocarau in popor pe crestinii nevinovati, si astfel se credea minciuna oamenilor necurati si nebuni ca si cum ar fi fost adevar. Deci crestinii, oamenii cei drepti si sfinti, erau urati, prigoniti, scuipati si batjocoriti de toti necredinciosii, ca niste mari nelegiuiti, vinovati de grele pacate, si erau dati la cumplite morti, in multe feluri.

Niste lucruri ca acestea impiedicau la inceput pe Iustin de la scopul sau sa se faca crestin; insa nu credea cu totul lucrurile cele care se spuneau impotriva crestinilor, stiind bine ca, adeseori, prin judecata poporului cea fara de socoteala, cei nevinovati se osandesc ca cei vinovati, cei curati se necinstesc ca cei spurcati si cei drepti se socotesc ca cei pacatosi. Deci, vazand pe crestini neinfricati in raspunsuri la judecati, viteji in chinuri, defaimand toate cele vazute frumoase ale acestei lumi ca pe niste gunoaie, dandu-se de buna voie la munci pentru Domnul lor si sarguindu-se la moarte ca la un ospat, socotea in sine, zicand:

"Nu sunt drepte cele ce se spun despre crestini, ca si cum ar fi facand niste uraciuni ca acelea; de vreme ce pacatosul cel iubitor de patimi, savarsind fara de infranare poftele trupesti si intru mancarea carnurilor omenesti cautand iubire de placeri, se teme de moarte si nu rabda muncile. Unul ca acela nu se da de buna voie la rani, ci fuge de ele, iar de ar cadea sub vreo judecata ca aceasta, se sarguieste in tot felul sa se arate fara de prihana si se rascumpara de la pedeapsa cu multa plata ca sa poata sa petreaca mai mult fara de durere si cu sanatate si sa se indulceasca mai mult de poftele lui. Dar crestinii nu sunt deloc asa, ci aleg de buna voie a patimi pentru Hristos, in Care cred. Ei cinstesc mai mult moartea decat viata; deci cum poate sa se afle intr-insii o iubire de pacat ca aceea?"

Astfel socotind el, cerceta cu dinadinsul pentru viata crestinilor si s-a instiintat desavarsit, ca ei petrec in frica Domnului cu curatie si fara de prihana, pazind curatia lor cu de-amanuntul, ca se omoara in toate zilele cu postul si cu infranarea, si adeseori se roaga si totdeauna se invata in faptele cele bune. Acestea cunoscandu-le din cercetarile lui, i-a iubit pe ei foarte mult si s-a lipit de ei cu toata dragostea. Si a luat Sfantul Botez si s-a facut mare ajutor al credintei in Hristos, luptandu-se prin cuvinte si prin scrisori cu elinii si cu iudeii. Si s-a facut ostas nebiruit al lui Hristos si nevoitor tare si viteaz. Si cautand mantuirea sufletelor omenesti, a cercetat felurite tari, invatand si propovaduind numele lui Hristos si intorcand pe cei necredinciosi la Dumnezeu.

Deci a mers la Roma ca un filosof, purtand imbracaminte filosofeasca si avand ucenici cu sine. Si se adunau la el multi pentru invatatura si a intemeiat scoli; insa sub chipul filosofiei celei din afara, invata filosofia crestineasca cea adevarata. Deci, afland acolo pe Marcion, incepatorul de eresuri, i s-a impotrivit lui tare si 1-a rusinat; iar impotriva eresului acela, precum si impotriva altor eresuri, a scris mai multe carti. Tot acolo in Roma era un oarecare cinic, filosof pagan, cu numele Crescent, mare vrajmas al crestinilor. Iar Sfantul Iustin, adevaratul filosof crestinesc, a avut cu acel filosof necredincios neincetat razboi, atat cu cuvantul cat si cu scrisul. Pentru ca acel filosof cinic, avand viata spurcata si prea fara de lege, ura pe crestinii care petreceau dupa Dumnezeu in curatie si zavistuia slava cea buna a lui Iustin, de vreme ce Iustin era cinstit si slavit de romani, pe de o parte pentru intelepciunea sa cea insuflata de Dumnezeu, iar pe de alta parte pentru viata lui cea curata si neprihanita.

Deci Crescent cinicul, fiind plin de rautate, aducea impotriva crestinilor multe lucruri rusinoase cu minciuna, vrand sa-1 necinsteasca in popor si sa faca urat atat pe Iustin cat si pe credinciosii care erau cu el; deci indemna poporul cel necredincios asupra lor. Acestea auzindu-le si vazandu-le Sfantul Iustin, zicea: "Eu pentru credinta lui Hristos doresc a patimi si a fi ucis de necredinciosi; si socotesc ca de la acel Crescent cinicul, mi se va pricinui moartea, de la acel cinic nebun, care iubeste mandria mai mult decat intelepciunea. El este nevrednic de a se numi filosof, de vreme ce indrazneste a spune la aratare lucruri pe care nu le stie cu dinadinsul, ca si cum crestinii ar fi fara de Dumnezeu si ar face multe faradelegi. Asa ne huleste pe noi din uraciune si rautate, si este mai rau decat poporul cel simplu, caci aceia nu indraznesc sa graiasca nimic de lucrurile pe care nu le stiu.

In vremea aceea imparatea in Roma Antonin, care fusese imparat dupa Adrian. Si cu toate ca Antonin insusi nu era cumplit asupra crestinilor, insa necredinciosii inchinatori la idoli fiind intru stapaniri, prigoneau si ucideau pe crestini dupa poruncile imparatilor celor mai dinainte, din ura cea prea multa catre ei si inca si din lacomie, ca sa jefuiasca averile lor. Si nu atat pentru marturisirea numelui lui Hristos, cat pentru faradelegile cele multe, pe care cu minciuna le aduceau clevetitorii asupra credinciosilor, ii dadeau pe ei la judecata si, necercetandu-i pentru clevetirile cele aduse asupra lor, ii pedepseau cu felurite morti.

In acea vreme s-a intamplat in Roma un lucru ca acesta: o femeie oarecare necredincioasa, care traia in necuratie, auzind de la crestini cuvant pentru adevaratul Dumnezeu si invatatura pentru viata cea intreg inteleapta, pentru rasplatirea dreptilor si pentru munca pacatosilor, s-a umilit cu sufletul si a crezut in Hristos. insa avea barbat care petrecea intru necredinta inchinarii de idoli si se tavalea fara de masura intru necuratiile trupesti. Pentru aceasta ea il sfatuia pe el in tot chipul, vrand sa-1 povatuiasca la viata infranata si sa-1 intoarca la adevarata credinta.

Deci, vazand ea ca nicidecum nu poate sa-1 indrepte pe acela, cauta sa se desparta de el, ca sa nu mai petreaca in necuratiile aceluia. Iar barbatul ei, instiintandu-se de la care crestin a invatat femeia lui credinta crestineasca, s-a dus la eparhul cetatii, jelindu-se impotriva aceluia. Iar numele acelui crestin era Ptolomeu. Deci robul lui Hristos, Ptolomeu, a fost prins si tinut multa vreme intr-o temnita necurata; apoi eparhul, scotandu-1 la judecata, 1-a osandit la moarte, in vremea acelei nedreptei judecati, statea acolo un barbat, cu numele Luchie. Acela, vazand pe fericitul Ptolomeu osandit pe nedrept, a zis catre judecatorul cel stramb: "O, eparhule, pentru care pricina dai la moarte pe acest om nevinovat, de vreme ce nu este nici prea desfranat, nici facator de sila, nici ucigas, nici talhar, nici rapitor, nici vadit pentru alta oarecare faradelege, ci pentru singura pricina ca s-a marturisit pe sine, ca este crestin?" Iar eparhul, cautand cu groaza spre dansul, i-a zis cu manie: "Oare si tu esti din numarul crestinilor?" Raspuns-a Luchie: "Cu adevarat si eu sunt crestin". Atunci el a poruncit ca si pe acela sa-l pedepseasca cu moarte. inca s-a alaturat celor doi crestini si al treilea, un prieten, care s-a marturisit pe sine cu mare glas ca este crestin; si toti acesti trei si-au pus sufletele lor pentru Hristos.

Si instiintandu-se fericitul Iustin de o nedreapta ucidere a sfintilor ca aceasta, i-a fost jale mare pentru ei. Deci, scriind o carticica numita Apologia, care arata nevinovatia crestinilor si defaima si certa ratacirea si rautatea slujitorilor de idoli, a dat-o imparatului si fiilor lui, si la tot senatul, indraznind pentru Hristos, fara temere de munci si de moarte. Iar imparatul, citind cu luare aminte acea carticica, s-a minunat de intelepciunea filosofului crestin; si nu numai ca nu s-a maniat impotriva lui si nu l-a ucis pe el, dar a si laudat intelepciunea lui; de vreme ce Sfantul Iustin a vadit, in acea carticica, inselaciunea zeilor elini, iar puterea lui Hristos a dovedit-o lamurit si a aratat ca sunt mincinoase clevetirile ce se aduceau asupra crestinilor, adeverind curatia si viata lor cea dreapta.

Deci imparatul, citind acea carticica si umilindu-se, a dat porunca ca sa nu fie munciti crestinii pentru marturisirea numelui lui Hristos, nici sa fie jefuite averile lor, decat numai daca s-ar fi aratat asupra cuiva dintre ei oarecare pricini de pacate, cu adevarat vrednice de pedeapsa si de judecata. Deci prescriind Sfantul Iustin acea porunca imparateasca si luand voie de la imparat, s-a dus in Asia unde erau crestinii prigoniti mai mult atunci. Si mergand la Efes in haina cea filosofeasca, pe care n-a lasat-o pana la sfarsitul sau, a aratat si a propovaduit tuturor porunca imparatului si a trimis-o in partile si in cetatile cele dimprejur. Prin acestea s-a adus pacea si s-a mangaiat Biserica lui Hristos; de vreme ce prigoana crestinilor a incetat pentru o vreme, in locul ei venind bucuria. Acolo petrecand Sfantul Iustin catava vreme, a avut intrebare cu inteleptul rabin Trifon iudeul si l-a biruit pe acela,din Scripturile Legii vechi, de care intrebare - precum si de Apologia, despre care s-a zis mai sus - se afla cuvant scris pe larg in cartea lui Iustin.

Si dupa multa vreme, Sfantul Iustin s-a intors iarasi de la Efes in Italia; iar in calea in care mergea pretutindeni propovaduia apostoleste pe Hristos, si, biruindu-i in cuvinte pe iudei si pe elini, ii intorcea la sfanta credinta, iar pe credinciosi ii intarea. Deci mergand el iarasi la Roma, Crescent cinicul, filosoful cel pagan, s-a pornit asupra lui cu mai multa ura si cu mai multa rautate; deci Sfantul Iustin, adeseori vorbind cu el, totdeauna il biruia si-l rusina inaintea tuturor.

Pentru aceea, neputand el sa stea impotriva lui si nestiind ce sa-i mai faca, l-a clevetit cu multe minciuni la divanul romanilor; deci au prins pe sfantul ca pe un vinovat de rautate si l-au muncit in legaturi. Si aducandu-l pe el la judecata, nici o pricina nu i-au aflat lui. Iar zavistnicul Crescent, temandu-se ca nu cumva Iustin sa fie liberat, a pregatit in ascuns o otrava de moarte si cu aceea a ucis prin inselaciune pe ostasul cel nebiruit al lui Hristos.

Astfel s-a sfarsit Sfantul Iustin, adevaratul filosof al crestinilor, lasand Bisericii lui Hristos multe scrieri foarte trebuincioase, ca unele ce sunt pline de intelepciunea Sfantului Duh. Deci, stand inaintea lui Hristos Domnul, puitorul de nevointa, a luat de la El cununa patimirii si este randuit in ceata sfintilor mucenici, a celor ce slavesc Sfanta Treime, pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, in veci. Amin.

ILONA

bravo ilona!!!!!!!!!!!

ILONA

simona!!!!!!!!

va astept si pe voi!

nu sa ma felictati..ci sa scrieti sfintii zilei!

Sinaxar 14 Iunie



În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea Sfântului Prooroc Elisei.

Acesta a fost fiul lui Safat, din Aelmut, din pământul lui Ruben, şi pentru el s-a făcut semn, căci atunci când s-a născut el în Galgala, juninca cea de aur ce era în Silom a zbierat tare, încât s-a auzit şi în Ierusalim. Iar preotul a zis, din pricina arătării, că prooroc s-a născut astăzi în Ierusalim, care va strica cele cioplite, şi va zdrobi cele vărsate. Şi a făcut Dumnezeu multe semne prin mâna proorocului Elisei. Deci murind, a fost îngropat în Samaria, în Sevastopoli. Acesta a proorocit pentru venirea Domnului, şi a vindecat apele din Ierihon, care erau sterpe şi sărate, zicând: "Acestea zice Domnul: vindeca-voi apele acestea", şi s-au vindecat. A înviat şi morţi, şi a curăţit de lepră pe Neeman Sirianul, şi a făcut de s-a umplut de lepră Ghiezi, sluga lui, pentru iubirea de argint a lui, şi pentru neascultare. Şi mort fiind, a înviat pe un mort şi a despărţit curgerea Iordanului, lovindu-l cu cojocul lui Ilie (prăznuit pe 20 iulie); încă şi alte multe minuni a făcut.

Mai multe icoane cu sfântul profet Elisei.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Metodie, arhiepiscopul Constantinopolului.

Sfântul Metodie, Patriarhul Constantinopolului, s-a născut în Sicilia, într-o familie bogată. Având vocaţia de a-I sluji lui Dumnezeu, Metodie s-a retras de tânăr într-o mănăstire din insula Kios, pe care a renovat-o din resursele proprii. În vremea iconoclastului Leon Armenianul (813-820), Metodie ocupa înalta funcţie numită în greacă "apokrisiaros" ( adică avocat pe probleme bisericeşti) sub Sfântul Patriarh Nichifor (prăznuit în 2 iunie). Acesta l-a trimis într-o misiune papală la Roma şi a rămas acolo. Între timp Leo l-a îndepărtat de la patriarhie pe Nichifor înlocuindu-l cu iconoclastul Teodot din Melissinea, care era poreclit "Kassiter" (adică "omul de tablă") (815-822). După moartea lui Leo Armeanul, Metodie s-a întors ca prezbiter şi a luptat fără încetare împotriva ereziei iconoclaste.

Împăratul Mihail cel Bâlbâit (820-829) s-a dovedit la început părtinitor al celor întemniţaţi pentru venerarea icoanelor, eliberându-i din închisoare, dar s-a răzgândit după o vreme şi a reînceput persecuţia împotriva ortodoxiei. Sfântul Metodie a ajuns după gratii într-o temniţă din Akrita. După moartea lui Mihail, conducător a fost Teofil (829-842), care deşi iconoclast şi el, l-a eliberat totuşi pe Sf. Metodie din temniţă, dovedindu-se un om de caracter şi literat, care l-a apreciat pe Metodie pentru erudiţia sa. Văzându-se liber, Sf. Metodie a reluat lupta împotriva ereticilor, tolerat fiind o vreme de împărat.

Dar, după o înfrângere într-o luptă cu arabii, Teofil şi-a vărsat nervii pe Metodie, spunând că Dumnezeu l-a pedepsit pentru că a lăsat un închinător la icoane să stea în preajma lui. Metodie a încercat să-l facă să înţeleagă că Dumnezeu îl pedepseşte tocmai pentru insulta adusă sfintelor icoane. Dar sfântul n-a obţinut decât ordinul de a fi torturat. Fiind lovit mai mult în faţă, păgânii i-au rupt falca şi i-au lăsat cicatrice îngrozitoare pe faţă. Metodie a fost transferat pe insula Antigonos şi închis într-o peşteră adâncă împreună cu doi tâlhari, unde a stat fără să vadă lumina zilei timp de şapte ani, până la moartea împăratului Teofil. În tot acest timp, sfinţii mărturisitori Teodor şi Teofan Poetul (prăznuiţi în 27 decembrie), care erau de asemenea întemniţaţi, îi trimiteau lui Metodie versuri de încurajare iar Metodie le răspundea tot în versuri.

După moartea lui Teofil, fiul acestuia Mihail al III-lea (842-867) a ajuns împărat, dar nefiind destul de matur, Imperiul Bizantin a fost condus de fapt de mama acestuia, împărăteasa Teodora, închinătoare la icoane.

Împărăteasa a încercat să extirpe erezia iconoclastă şi a dat ordin să fie eliberaţi toţi cei închişi pentru că s-au închinat la icoane. Ereticul Annios, patriarhul de atunci a fost înlăturat şi Sf. Metodie a fost făcut patriarh în locul lui. Apoi s-a organizat un sinod local la Constantinopol, prezidat de Sf. Metodie, în anul 842, în care s-a reintrodus închinarea la icoane şi s-a stabilit sărbătoarea anuală a triumfului ortodoxiei. "Sinodikonul Ortodoxiei" compus de Sf. Metodie se cântă în prima duminică din Postul Mare.

În încercarea de a-i mânji reputaţia şi de a distruge iubirea enoriaşilor pentru el, păgânii au scos zvonuri cum că sfântul şi-ar fi încălcat castitatea. Însă blasfemiatorul a fost prins şi ruşinat în faţa tuturor. Ultimii ani ai sfântului au trecut cu pace, cu multă trudă în slujba Bisericii, renovând biserici ruinate de eretici, recuperând sfinte moaşte împrăştiate de păgâni şi mutând sfintele moaşte ale Patriarhului Nichifor de la locul întemniţării înapoi la Constantinopol.

Sfântul Metodie a murit în anul 846. El a fost apropiat duhovniceşte de Ioanichie (prăznuit în 4 noiembrie), care a proorocit că acesta va deveni patriarh şi că va muri în acel an. Pe lângă "Sinodikonul Ortodoxiei," sfântul a mai întocmit un set de reguli pentru cei convertiţi la Ortodoxie, trei ritualuri de căsătorie, mai multe pastorale şi imnuri bisericeşti.

Tot în această zi, pomenirea Preacuvioasei Iulita, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Nifon, cel ce a sihăstrit în Muntele Athosului la anul 1330, şi care cu pace s-a săvârşit.

Sfântul Nifon athonitul a trăit în secolul al XIV-lea, şi a fost fiu de preot. Pentru Hristos a luat calea monastică, dar a fost repede hirotonit preot. Dar dragostea lui de osteneală şi liniştire (isihie) l-a adus la Muntele Athos. Aici el a purtat lupta cea bună mulţi ani, sub îndrumarea stareţului său, sfântul Maxim Kavsokalivitul (Cavsocalivitul - "arzătorul de colibe", prăznuit la 13 ianuarie). Sfântul Nifon a murit la vârsta de 96 de ani, fiind slăvit de Dumnezeu cu darul facerii de minuni şi al discernământului.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Chiril episcopul Gortinei, din insula Ciprului.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Metodiu, igumenul mănăstirii de la Peshnosha (Rusia).

Sfântul Metodie, egumen al Peshnosha a fost întemeietorul Mănăstirii Peshnosha. Tânăr fiind, a mers la Sf. Serghie din Radonezh (Radonej) şi a petrecut mai mulţi ani sub îndrumarea lui, după care, cu binecuvântarea mentorului său, Metodie s-a retras în pustnicie, clădindu-şi o chilie în pădure, dincolo de râul Yakhroma. Nu după mult timp, au venit mai mulţi discipoli în acel loc mlăştinos unde se afla Sf. Metodie, doritori să urmeze exemplul nevoinţei sale. Sf. Serghie l-a vizitat, sugerându-i să construiască o biserică şi o mănăstire în acel loc. Sf. Metodie a pus umărul la construirea chiliilor, târând după el buşteni de la râu. Din acel moment, mănăstirea s-a numit "Peshnosha."

În 1391 Sf. Metodie a devenit igumen al acestei mănăstiri. Din când în când se retrăgea la câţiva kilometri de mănăstire nevoindu-se în rugăciune. Şi aici Sf. Serghie a venit la Metodie pentru convorbiri duhovniceşti, de aceea, locul a primit numele de "Beseda" ("loc de conversaţie").

Sf. Metodie s-a săvârşit în an anul 1392 şi a fost înmormântat la mănăstirea pe care a ridicat-o. Peste sfintele sale moaşte s-a construit o biserică închinată sfinţilor Serghie din Radonezh şi Metodie din Peshnosha în 1732. De la sfârşitul sec. al XVII-lea şi începutul sec. al XVIII-lea oamenii au început să se închine la Sf. Metodie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.